Insomnii

1

Cine ar fi crezut că o scrisoare poate schimba soarta cuiva? cine ar fi spus că viața poate să fie mai crudă de atât? îți spun eu care de la vârsta de șaisprezece ani am fost trimisă într-o școală de reeducare. Nu credeam că sunt o persoană așa rea doar că la vârsta aceia mi se părea amuzant să te furișezi noaptea pe geam când toată lumea dormea dar se pare că părinți mei au crezut altceva așa că m-au trimis aici fără nici un regret

                     Era îngrozitor să vezi tot felul de copii cu probleme cand tu erai perfect normală, dar nimeni nu te asculta sau auzi cum țipai și suspinai după un gram de bunătate, erai tratată ca o sclavă. Ne bătea, jignea și insulta la oricare pas făcut, la orice vorbă spusă așa ca preferai să nu vorbești să închizi ochii și să speri, să speri că poate din moment in moment părinții tăi vor veni și te vor scoate din iadul ăla, dar speranța se scurgea cu fiecare zi trecută. Un an am așteptat să vină să mă vadă dar nu au venit, au trimis o amărâtă de scrisoare care mi-a făcut viața mai amară decât era
Ii vedeam pe ceilalți cum vin plângând de bucurie că și-au revăzut părinții, frații și surorile, erau așa fericiți și văzându-i mă rugam mai tare ca să vină și părinții mei să  mă vadă, imi era extrem de dor de ei și de prietenii mei

             O scrisoare, doar o scrisoare am primit după aproape un an și jumătate, am citit-o de așa multe ori încât mi sa tipărit în minte cuvant cu cuvant

    Dragă Madison

          Știu că îți este greu acolo și că îți este dor de noi dar nu am putut ajunge din motive întemeiate. Eu și tatăl tău vrem să-ți spunem ceva foarte delicat care stim că îți va frânge inima, ceva ce ar trebui să știi de multă vreme iar noi am amânat acest lucru de frică, îți spun asta printr-o scrisoare deoarece nu avem curajul să ți-o spunem in față. Nu ești fiica noastră, nu știm cine sunt părinți tăi naturali, toată viața i-am căutat dar fără niciun folos. Iartăne pentru faptul că ți-am ascuns asta atâția anii, sperăm că nu te va afecta foarte mult vestea primită. Noi te iubim și te așteptăm acasă, ne este foarte dor de tine.

                                    cu drag Mama și Tata.

            Durere. Trădare. Dezamăgire, sunt puținele sentimente pe care le-am avut în acel moment, credeam că este o glumă dar nu a fost așa, a fost un adevăr crud pe care eu trebuia să-l suport .

           Restul șăderii mele acolo a fost și mai îngrozitoare, fiecare minut care trecea simțeam că mi se scurge viața din mine eram mai sleită de puteri ca niciodată .

           În ziua plecării mele din școală am crezut că va fii cea mai frumoasă dar nu a fost așa, daca in visele mele părinții mă așteptau la poartă cu zâmbetul pe bune și asteptau să mă strângă în brațe de dor in realitate nu era nimic, nu venise să mă vadă, să mă ducă acasă. Era pustiu, doar o pădure deasă întinsă cât vedeai cu ochii

              Am închis ochii și am suspinat, am înghițit în sec și am plecat spre casă, cand am ajuns am avut un șoc și mai puternic

              În curtea din fața casei unde am copilărit, tata și mama se jucau cu un copil, râdeau și cântau ca să-l amuze, stiam ca este copilul lor, pur și simplu simțeam așa că am plecat fără să mă vadă, nu am vrut să le stric bucuria sau familia

             Acum sunt fericită, după multe căutări am reușit să-mi găsesc un apartament la ieșire din Seattle, într-un cartier foarte drăguț, exceptând noaptea cand vezi la fiecare colț tipi dubioși care vând tot felul de iarbă sau alte substanțe care ți-ar putea strica viața