1.Amintiri

42 3 0
                                    

Când crezi că totul este roz în jurul tău,viața îți trage o palmă și te trezești din nou la realitate. La fel ca în cazul meu..Când credeam că nimic nu este mai rău decât ați pierde un părinte,soarta a fost din nou împotriva mea. În loc să mă distrez cu prietenele mele ca orice adolescentă normală de 17 ani,trebuie să stau să îmi păzesc mama pe patul de spital zi și noapte ca nu cumva să pățească ceva. Nu era de ajuns că D-zeu mi l-a luat pe tata acum câteva luni chiar în fața ochilor mei?! Trebuie să mi-o ia chiar și pe mama?!

Cred că vă întrebați cum a murit tata,Nu? Păi...într-o seara tata m-a dus la concertul trupei mele preferate. Am insistat săptămâni întregi să mă ducă la acest concert,nu puteam să îl ratez,și intr-un final a fost de acord...am ajuns la concert,totul a fost minunat,dar,în drum spre casă,un idiot drogat a intrat cu mașina în noi făcându-ne să ne rostogolim de 3 ori cu mașina apoi a luat foc de la acel impact în stâlp. Eu am reusit să ies din mașină doar cu câteva zgârieturi dar pentru tata era prea târziu...acel stâlp a căzut peste mașină inainte să iasă și el. Eram foarte panicată,nu am știut ce să fac,am încercat singură în disperare să îmi scot tatăl din mașină,în zadar. Am sunat la ambulanță dar nu au ajuns la timp,tata deja murise.
Când am ajuns acasă,i-am povestit mamei tot ce s-a întâmplat,iar la scurt timp a leșinat. Am dus-o repede la spital unde a fost internată de urgență deoarece ea mai avea si grave probleme de sanatate aflate tarziu. De ce m-i se întâmplă mie toate astea?! Nu am facut nimănui rau vreodată.

-Nico! *Strigă cineva și revin imediat in prezent,îmi șterg lacrimile care alunecau pe obraji mei și îi răspund pe un ton agitat*

- Da?! *îmi întorc putin privirea și îl văd pe Max,fratele Melisei,un prieten foarte bun*

- Cum te simți micuțo?

- Mai bine acum că ești tu aici! *luându-l în brațe zâmbind.*

Eu,Max și Melisa suntem prieteni încă din copilărie. Lui îi place să îmi spună "micuțo" doar pentru că sunt mai mică decât el cu un an,dar după înălțime nu s-ar zice😅. Am observat mereu că se comporta foarte frumos și este foarte atent cu mine,nu că asta nu mi-ar plăcea...este și drăguț totuși.

Un sărut tandru pe frunte m-a scos din "lumea gândurilor" apoi aud vocea liniștitoare a lui Max care îmi spunea să fiu puternică și că totul va fi bine. În acel moment mi-am amintit de starea gravă a mamei și pe fața mea începeau să se scurgă lacrimi care cădeau pe podea din ce în ce mai repede. Max mi-a șters lacrimile și mi-a dat părul după ureche așa că l-am strâns foarte tare în brațe,el făcând același lucru. Nu știu de ce simt asta dar...cand sunt in brațele lui mă simt in siguranța,ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

~Din perspectiva lui Max~

E atât de drăguță,nu știu ce m-aș face dacă ar păți ceva. Mă întreb oare dacă să îi spun că o plac...Nu,nu e momentul acum,poate ea nu simte aceleași lucruri pentru mine,Mai aștept până cred că va fi momentul oportun sa ii spun.

-Max..
.
- Ce e micuțo?

-Iți multumesc că ești alături de mine în aceste momente. *îmi spuse ea cu glasul său blând dându-mi un sărut pe obraz. Eu m-am înroșit mai rău ca fundul unui babuin😂😶...*

~Din perspectiva Nicoletei~

În salon,a început să se audă un sunet lung și infinit,parcă era....Oh nu...mama...

-Max du-te repede după doctor.*i-am spus speriată*

-Sigur

Imediat după,în salon intra doctorul cu Max în spalete lui,am alergat spre el plângând și l-am strâns din nou în brațe cu toată puterea mea.

-Liniștește-te! Totul o să fie bine.

-Vă rog să așteptați afara,trebuie să o ducem în sala de operație *spuse doctorul .*

Am așteptat parcă o eternitate până într-un final când doctorul a iesit din sală și s-a apropiat de noi...

Restul in capitolul 2😉💋

Prieteni,având în vedere aceasta este prima mea carte,aș avea nevoie de susținerea voastră să știu că merită să continui cu cartea. Așa că nu uitați de voturi si comentarii.

O sa postez o dată sau de 2 ori pe săptămână deoarece am de învățat pt examenele de anul ăsta,sau poate chiar mai des. Depinde de timp si inspiratie. Cam atât presupun...

Va pupacesc💋😚💋

Inimi rănite 💔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum