De două ori pe an

Cp.8-Ghicitoarea

În sfârşit capabilă să mă ridic din pat. Podeaua se rotea sub picioarele mele. Câteva înclinări în dreapta şi în stânga. Am ajuns la uşă. Mi se părea o veşnicie timpul în care încercam să cobor auzind voci în gândul meu, tot repetând ghicitoarea şi amintindu-mi că trebuie să găsesc una. Dar unde?

-Meliss! Cum te simți?

Asaltată de Dimer şi de Jelina, Peter se ridică brusc de pe canapea cu un bilet împăturit în mână.

-Ce ai acolo?

-Se pare că un bilet îţi e adresat.

-Dă-mi să văd.

În mâna mea se afla acum o bucată de hârtie mototolită şi murdară, dar cu un scris caligrafic.

Amelissa,

Îmi pare rău că a trebuit să plec atât de repede fără a-mi lua la revedere, dar totul este cu un motiv pe care îl vei afla mai devreme sau mai târziu. Tot ce ai ştiut până să aflii de Kiumbe a fost o minciună. M-ai ştiut drept o bunică normală care a avut grijă de tine. Vreau să îţi mărturisesc personal, faptul că nu sunt nici pe departe bunica ta sau vreo rudă îndepărtată. Nu îţi spun asta pentru că aşa trebuie. Îţi spun asta din simplul fapt că am plecat să îmi caut singura legătură de sânge, care acum este răpită. Mereu m-am purtat ca o bunică cu tine şi mereu ți-am dorit binele şi te-am iubit, dar de curând am aflat că nepotul meu este în viaţă. Sunt mătuşa acestuia şi le-am promis părinţilor lui că voi avea grijă de el pentru totdeauna.

Un ultim lucru vreau să ţi-l spun:

Am plecat în căutarea lui. Doar urmează reflexiile şi vei da de ghicitoare, iar pe Robin îl vei găsi acolo.

Cu drag,

Tessilia Ronna

-Tessilia Ronna...ghicitoare...

Uitându-mă confuză la scrisoarea din mână, rândurile scrise mi-au dat de gândit. Bunica mea, care defapt nu îmi era bunică, avea un nepot. Unul răpit. A spus că îl voi găsi odată cu ea. Doar ce voi urma reflexiile curcubeului. Nu se poate...Nu putea fi...Dar era. Pur şi simplu era. Robin avea o mătuşă. Avea o legătură de sânge, iar acum trebuia să plec după ei.

-Meliss, ce s-a întâmplat?

-Trebuie să plecăm.

-Bine, împachetăm acum.

-Nu, Dim. Plec doar cu Peter. Acum.

-Dar...

-Nu, Dim! Nu permit să te pierd şi pe tine.

-Când plecăm şi unde?

-Cât mai repede, Peter. Cred că am găsit-o.

-Ce anume?

-Ghicitoarea.

Am împachetat ce aveam de luat, am pus mâncare şi am luat nişte bani. În primul rând aveam nevoie de o reflexie. Dar cerul era una cu cenuşa. Destul de înnorat şi se punea pe ploaie. Am ajuns lângă lac, iar ploaia se atingea cu apa din faţa noastră.

-S-a lăsat frigul.

Aveam pe mine doar un tricou. Nu credeam că mi se va face frig.

-Pune-l pe tine.

Peter îmi întinde hanoracul lui. Îl iau şi îl pun pe mine. Am mers până am trecut de partea cealaltă a dumbravei. Împrejmuia lacul. Niciodată nu am trecut de dumbravă. Locul era uitat de natură. Trebuia să ai grijă pe unde calci. Nisipuri mişcătoare şi mlaştini erau pe lângă noi. Pomi morţi. Mirosuri ucigătoare de hoit. Era oribil aici. Un nor de ciori ca tăciunele s-a năpustit asupra noastră.