Travel

1. "Linistea e la ma-sa acasa."

 Fata iesi din incapere, trantind usa cu putere, cu fratele sau dupa ea. Mergand repede, lasa cladirea darapanata in urma, dar si oamenii de pe strada, care se uitau dupa ea ca la un exponat din muzeu, un exponat colorat ce-i drept. Parul albastru, aparent incalcit ii trece de mijloc si poarta haine mai mult baietesti precum bocanci de armata si hanorace largi care ii acopera trupul micut.

 - M-am saturat de orasul asta imputit, e plin numai de idioti! striga ea, astfel incat sa atraga privirile ranchiunoase a catorva trecatori.

 - Calmeaza-te, Iulia, in viata trebuie sa te descurci mereu, nu sa rabufnesti imediat cum cineva te refuza. Daca n-am primit autorizatia de aici, incercam in alta parte. Poate vom gasi si oameni mai amabili, ii raspunde fratele sau.

 El mereu a fost calm si optimist. Nu s-a enervat nici cand sora lui l-a lipit cu SuperGlue de un scaun, in copilarie, si a dormit acolo doua zile, pana au reusit sa-l dezlipeasca parintii lor. Cand erau mici isi faceau farse reciproc si se intreceau cu asta, notandu-si fiecare scorul intr-un carnetel propriu. Erau ca soarecele si pisica, tachinandu-se mereu, iar Iulia ii facea numai necazuri, fiind mai mare de varsta, dar nu si mai matura decat el, care mereu invata bine si era politicos cu toata lumea. Sora lui era oaia neagra, fiind pedepsita aproape continuu pentru cine-stie-ce pozne mai facea: le fura bunicilor ei protezele dentare, se ascundea sub patul parintilor ei in toiul noptii si ii speria, facandu-i sa o dea afara de cate ori o vedeau prin camera, de frica de a nu se alege cu inca o sperietura si multe altele.

 In ciuda diferentelor de caracter dintre ei, au fost mereu impreuna, unul alaturi de celalalt, chiar si cand Iulia s-a hotarat sa plece de acasa la saptesprezece ani, vrand sa aiba o viata independenta, devenind o mare pictorita in viziunea ei. Fratele sau a urmat-o neconditionat, lasandu-si parintii singuri, tocmai in Buzau si mutandu-se cu ea in Bucuresti intr-o mica garsoniera, care nu avea nici apa calda la inceput si pe unde gandacii si sobolanii misunau la orice ora.

 Acum, dupa trei ani, ei au devenit cei mai buni prieteni, din cauza diferentei mici, de numai doi ani dintre ei. Lucreaza impreuna la un bar din Centrul vechi pe timp de noapte, ca si chelneri, iar ziua le fac poze prietenilor sau cunoscutilor in micul lor apartament, unde au facut un mini-studio. Iulia nu a devenit o pictorita, dar a revenit la pasiunea ei de la inceputul adolescentei, de cand a primit un aparat de fotografiat si le-a facut poze tuturor fiintelor vii pe care le gasea in cale... chiar si furnicilor. Iar fratele sau o ajuta cu asta, dorindu-si sa lucreze ca fotograf la o agentie de modeling pentru barbati, fiind pasionat de asta si vazandu-se asta prin stilul sau modern, considerat de mare parte din fete bunaciune.

*

 - Ma, hai sa incercam si aici. Alo, pamantul catre Vlad!

 - Aicea sunt! Am vazut un catel asa de dragut dupa colt. Avea o labuta rupta. Probabil nenorocitii astia de boschetari iar i-au alergat pe aici. Mi-as dori sa-i muste odata, ii raspunde Vlad cu indignare.

 In multe cartiere din oras, cainii comunitari sunt cei mai chinuiti, unii fiind eutanasiati, iar altii batuti de boschetarii de pe strazi, care se imbata sau se drogheaza si isi varsa nervii pe bietele animale. Cei doi frati iubesc cainii inca din copilarie, cu care vorbeau ore intregi si pe care ii considerau cei mai buni prieteni ai lor.

 - Numa' de asta sunt buni! Mi s-a luat de orasu' asta, frate! Acum hai sa intram.

 Iulia si Vlad deschisera usa primariei pe care e lipita o coala scrijelita pe care scrie nu fumati si intrara in incaperea mica plina de pensionari care se holbeaza la ei, iar unii chiar bombane "Copiii din ziua de azi!" sau fac referire la parul si imbracamintea lor nepotrivita. Cei doi luara loc pe singurele scaune libere: unul langa o batrana care pare ca transporta un cadavru intr-o mare sacosa de rafie, iar unul langa un batran cu un tic ca al unui copil, de a da din picioare continuu. 

 "Linistea e la ma-sa acasa, ar merge niste muzica aici.", rasuna in mintea Iuliei care analizeaza plictisita sala de asteptare, asteptandu-si randul, precum la analize: cu multa emotie. Sala aceea chiar ca seamana cu un spital, desi unul mai mic, cu peretii odinioara albi, care acum au o tenta de galben, podeaua acoperita de gresie albastruie, iar scaunele sunt aliniate pe langa un perete, la o distanta foarte mica unul de altul, vreo trei fiind rupte si folosite pe post de masute pentru bagajele celor care isi asteptau randul acolo. Ceasul de pe perete arata ora doua dupa-amiaza si deja ei mai au de umblat toata ziua prin oras dupa autorizatii si toate hartoagele necesare de care fac rost al naibii de greu, ca de... asta e sistemul din Romania! Cand Lucia i-a anuntat ca apartamentul sau s-a eliberat si-l pot folosi pe post de studio aproape ca au sufocat-o cu imbratisarile si i-au promis ca-i platesc chiria in fiecare luna cu mare parte din banii pe care ii fac ca si chelneri, dar apoi au descoperit ca le trebuie o suta de prostii pentru a muta studioul pentru poze acolo legal, asa ca... surpriza! S-au trezit umbland prin tot Bucurestiul dupa o nenorocita de autorizatie pe care nimeni nu se incumeta sa le-o dea, asa ca au luat la rand toate primariile, iar asta e ultima lor speranta. Sa gaseasca actul acela aici ar fi cel ma bun lucru pe ziua de azi, pentru amandoi.

 Dupa doua ore de asteptare in care aproape au adormit privind in gol, ca prin minune a venit si randul lor sa mearga in biroul secretarei. Un birou mic, unde e inghesuit un calculator vechi, in fata caruia sta o doamna plictisita cu parul suvitat, sprancenele tatuate si nepotrivite pentru o persoana trecuta de prima tinerete si cu o atitudine plictisita. Vlad batu la usa, salutand-o politicos si ii povesti toata situatia lor: cum ca o prietena le-a lasat lor apartamentul si vor sa faca acolo un studio de fotografie pentru care le trebuie o autorizatie.

 - Imi pare rau, eu nu pot da autorizatii decat pentru administratorii de firme. Puteti incerca la alta primarie, le raspunse secretara indiferenta.

 - Doamna, am umblat in tot Bucurestiul, la toate primariile. Chiar nu ne puteti da o amarata de autorizatie si sa plecam de aici? ii raspunse Iulia, gesticuland precum un mim nervos.

 - Asta nu e problema mea, fetito. Daca ai chef de cearta nu ai gasit persoana potrivita. Inchideti usa dupa voi.

 Iulia tranti o usa a primariei pentru a doua oara pe ziua de azi si iesi val-vartej din incapere, injurand in barba sistemul din Romania si toate autorizatiile posibile, iar Vlad o striga, ajungand-o din urma:

 - Ei... si acum ce facem? Am putea sa vorbim cu mama si tata, poate ne-ajuta ei.

 - Da? Si ce o sa facem? Sa-i sunam dupa atata timp si sa le spunem: "Alo, mami, tati, stiti... nu ne descurcam singuri sa facem rost de niste acte. Ne puteti ajuta voi, va rugam?". Mai bine o lasam balta cu studioul si tot!

 Vlad nu-i mai raspunse, fiindca stia ca e in zadar si ca Iulia nu suporta sa fie contrazisa. Doar o urma in liniste. Ar fi dat orice sa poata sa-si amenajeze noul studio unde sa faca poze, nu numai prietenilor si sa castige bani din asta pentru a-si cumpara alt apartament mai mare si de a se angaja amandoi la o agentie. De fapt, asta e visul lor pentru care au muncit si inca muncesc atat.

Hei! Am revenit dupa muult timp cu o poveste noua care sper sa va placa. Astept pareri. :)