Negru.

Mi-e frig, vreau acasa...

Pur si simplu te saturi la un moment dat sa vezi ca nimanui nu ii pasa da tine. Cand imi vin ganduri de astea o sun pe Christa. Ea mereu e langa mine si stie cum sa-mi linisteasca gandurile.

Imi iau jacheta maronie si ghetele negre. Nu uit sa ii dau lui Greg de mancare si pornesc la drum. M-am gandit ca de data asta sa nu iau masina catre locuinta Christei. Gandurile intunecate iar mi-au stapanit mintea. Ma simteam de parca ar fi murit cineva. Copacii imi inspirau frica si furie in acelasi timp. Sentimente de tot felul se amestecau in mintea mea si stomacul meu.

Nu am mers mult timp si m-am oprit la un bar sa iau ceva de baut.

-Buna seara...cu ce va pot ajuta?

-Toarna-mi un pahar de whisky si o bere fara alcool.

De felul meu nu beau. Nu beau chiar deloc, insa de fiecare data cand ma simt singur simt nevoia sa beau, sa uit de tot. Dar nu ma ajuta deloc: imi aduc aminte de femeia pe care o iubesc, care a plecat in lume cu cei doi copii pe care ii avem impreuna. Cand au plecat au luat cu ei o bucata imensa din inima mea. Incerc din greu sa uit de ei si sa trec la o alta etapa din viata asta. Dar e greu cand te suna in fiecare seara sa iti spuna "Noapte buna tati". Imi fac rau singur. Ar trebui sa nu le mai raspund, dar ce o sa creada copii despre tatal lor? Mi-au promis ca o sa vina de Craciun, dar nu au ajuns pe motiv ca nu se simteau bine fetele. A trebuit sa indur un Craciun pe drumuri cu sticla de bautura in mana si cu Greg in dreapta mea. Atunci ma gandeam intr-una " Mi-e frig, vreau sa ajung acasa...Vreau sa ajung la fetele mele, sa le iau in brate, sa cantam colinde si sa le vad a doua zi zambetul pe buze cand vad sub bradul plin cu ghirlande si luminite, milioane de cutii de cadouri'" Dar asta a fost imposibil. Si nici de Anul Nou nu au venit pe la mine. Am ajuns sa cred ca e mai bine sa traiesti din amintiri, si in singuratate.

Imi iau rucsacul in spate si plec la drum. Soarele era inca pe cer, dar nu mai avea mult si se pierdea in linia orizontului, lasandu-ma intr-o vale intunecata si plina de gandurile mele, la fel de intunecate. Era o zi friguroasa de toamna tarzie... M-am oprit in fata unui copac si am stat minute bune sa privesc cum cad frunzele...la fel ca tristetea mea: Incet, incet si odatat ajunsa la pamant se sfarseste totul. Dar eu nu vreau sa sfarsesc asa..Sa mor de tristete, inconjurat de demoni intunecati, in "Lumea mea" mai bine spus "Paradisul intunecat"

Imi aduc brusc aminte de zilele copilariei...cand stateam in fata nucului din gradina si urmarea cum imbatraneste. Atunci bunicul meu, cu barba ninsa de ani grei, razboaie crunte si greutati ale vietii, vine si imi pune mana pe umar. Ma intorc brusc la el, de parca as fi vazut o stafie. Se apleaca usor la urechea mea si imi sopteste sa merg la mamaia care ma astepta pe prispa casei. Imi intinde un mar auriu. Ii multumesc si o sarut pe frunte.

M-am trezit din amintiri la un scurt timp pentru ca era sa fiu accidentat de o masina care intrase pe contrasens.

Am inceput sa ma intristez si mai tare. De ce? Pentru ca ma gandesc la parintii mei. Iubitii mei parinti care au fost pentru mine ca niste ingeri trimisi de Dumnezeu sa aiba grija de un prapadit de copil. Nu sti ce m-as fi facut fara ei. Imi pare atat de rau ca i-am ignorat atat de mult timp. Acum ca nu mai sunt cu mine, imi dau seama cat le-am gresit, dar in ciuda acestor lucruri ei m-au iubit neconditionat.

Intr-un tarziu ajung la cabana Christei, pentru ca nu am gasit-o la magnifica ei locuinta din periferia orasului. Aici vine ca sa intre in legatura cu natura, lucru care oamenii din ziua de azi l-au uitat. Bat la usa casei si imi raspunde aceeasi persoana care o vad in fiecare zi. Acelasi zambet rapit din rai ma intampina de fiecare data. Nu stiam cum sa ma comport asa ca am cuprins-o cu putere in brate si i-am soptit la ureche:

-Mi-e frig, vreau acasa...

-Intra sa servim un ceai si sa te incalzesti.

Imi plaxe la nebunie stilul ei. Mereu in legatura cu natura. Faptura care se intelege mai bine cu natura decat cu altcineva. Ma asez pe canapea si ma trezesc in fata mea cu o ceasca zdravana cu ceai din plantele culese, bineinteles, de mainile fragede ale Christei.

-Spune-mi ce te framanta, dragule.

-Nu imi dau seama deloc. Imi este foarte dor de Carolina si fetele mele. Tocmai am vorbit cu ele la telefon iar Eva mi-a spus pentru prima data ca ma iubeste si ca de abia asteapta sa ma vada. Mi s-au umput ochii de lacrimi si mi-am amintit ultimele cuvinte ale Carolinei:" Nu stiu daca ne vom mai intoarce vreodata".

Christa nu prea spune multe. Eu doar vin la ea sa ma plang. Niciodata nu spune nimic. Ori nu vrea sa ma ajute ori nu ii pasa. Dar nu e asa. Imi zambeste. Este singurul lucru care il mai am pe lumea asta. Iar zambetul ei de inger spune multe. Nu trebuie sa vorbeasca.

-Vreau un pahar de tarie daca nu te superi...

-Sigur!

Atunci se ridica si se indreapta spre bucatarie. Tabloruile din incapere aveau stransa legatura cu padurea. Ea mereu sune ca acolo s-ar fi nascut si apoi s-a intrupat la spital, iar eu o cred pentru ca nu am vazut persoana in viata mea care sa iubeasca asa de mult un lucru.

Imi aduce un pahar plin cu gheata si alaturi o sticla de vodca de cea mai inalta calitate. Savurez cu multa pofta vodca apoi imi aplec putin capul pe spate, ochii incremenind spre tavan.

-Hai sa mergem sa privim stelele, imi spune Christa cu glasul sau duios.

-Sigur, m-ar face sa ma simt mai bine.

M-ar face sa ma simt mai bine pentru ca am impresia ca eu si fiicele mele ne uitam la acelasi cer.

Nu trece foarte mult timp si o iau de mana pe Christa si ii soptesc la ureche:" Mi-e frig, vreau acasa..." Ma saruta pe frunte si imi aduce jacheta. Plec fara prea multe vorbe. Intunericul invaluia toata privelistea. Scot din buzunarul de la geaca o lanterna si merg stingherit pe marginea drumului.

Intr-un sfarsit ajung acasa. Merg la bucatarie, imi torn un shot de tequila iar apoi ma duc in dormitor. Imi simteam hainele pe mine ca pe o povara, asa ca le dezbrac si ma pun cu frica in pat...in acel moment ii veni in minte: " Sunt acasa, dar frigul tot dainuie in sufletul meu..."