Povestea noastră

Capitolul 1

      Cum poate viata sa fie așa de scurta și cineva sa-ți impună ce sa faci cu ea?

Cum poate cineva sa se simtă responsabil pentru deciziile tale?

Cum poate cineva sa-ți controleze viata?

    Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care mi le pun zilnic in ultimii 3 ani.

      Atunci am pierdut cea mai importantă și temperata persoana din aceasta familie.

    Kim era mult mai deșteapta decât mine, era mult mai frumoasa și totodata era sora cea mare pe care o iubeam enorm.

    Era model pentru cea mai mare agenție din oraș, o blonda cu un corp de invidiat.Era întruchiparea mamei.

     Părinții incepeau sa o streseze cu admiterea la medicina.

       Era foarte stresată, plângea mereu și părea ca nu o înțelegea nimeni.

Se despărțise și de iubitul ei, Zack băiatul perfect, cu care avea o relație foarte frumoasa cam de 2 ani.

      Așa ca intr-o zi când nu era nimeni acasă, a decis sa plece.Unde?Nimeni nu știe și as fi preferat sa îmi spună măcar mie pentru ca in tot acest timp am avut nevoie de ea.

Era umărul pe care plângeam, era a doua mea mama.Imi dădea sfaturi care ma ajutau cu adevarat, fie ele despre băieți sau cine știe ce ma frământa la acele vremuri.

—Cina e gata, ma anunța fratele meu, Adam.

A crescut foarte mult in ultima vreme, pentru 17 ani e un baiat destul de matur.

Din cauza problemelor de familie, dar și datorită sporului pe care îl practica, boxul.

Îl urmez pana in bucatarie.Acolo se afla si femeia cu bucle blonde care scoate puiul din cuptor.

—Tata unde e?o întreb, deși știam răspunsul.

—A avut ceva de rezolvat la spital, spune cu o voce trista, deoarece cu toții știam ce însemna asta.

De când Kim a dispărut, totul s-a prăbușit.Familia noastră nu a mai fost la fel.

Tata iese cu o fata mult mai tânăra decât el, iar mama știe.

Ma doare sufletul când o vad așa și câteodată ma întreb de ce nu vrea sa divorțeze, sa înceapă o alta viata.

Pana la urma suntem destul de mari sa înțelegem ca uneori nu poți sa iubești sau sa te intelegi cu cineva toată viata.

—Mâine îl duci tu pe Adam la antrenament?ma întreabă in timp ce aranjez masa. Lucrez de dimineata.

—Da, normal, spun iar privirea mi se oprește asupra sufrageriei.

Pereții albi, canapeaua din piele albă, covorul de aceeași culoare.Faptul ca majoritatea din camerele din aceasta casa seamănă cu încăperile unui spital ma înfioară.

Așa arătau și camerele noastre cândva, pana intr-o zi când sora mea, Kim, a organizat un "protest împotriva pereților albi".

A avut nevoie de o saptamana de greva pentru a reuși sa-i terorizeze pe părinții noștri și sa ne lase sa ne redecoram camerele.

Camera ei se transformase in una tipica adolescentelor din vremea aceea, astfel pereții roz și posterele cu formații de băieți, nu puteau sa lipseasca.

Atenția îmi este distrasa de farurile mașinii albe și scumpe ale tatălui meu.

Intră in casă și se îndreaptă in camera lui fără sa zică nimic.

Ma uit către mama care zambeste amar.

In timp ce terminam budinca de orez a mamei, își face iar apariția, dar de data asta cu o valiza mare.

—Divorțăm, ne anunța el.

Nu stiu cine e acest om, nu așa era tatăl meu.

După cum am mai spus plecarea lui Kim ne-a afectat pe toți, dar mai ales pe mama și nu cred ca merita toate astea.

Unde ești Kim când avem nevoie de tine?In acest moment sigur știa ce sa spună...

Nimeni nu spune nimic, dar apoi Adam se ridica nervos de la masa.

—Adam stai jos!spune mama, dar se pare ca acesta nu vrea sa audă.

Merge și îl apuca pe tata de gulerul cămășii.

Nu-mi vine sa cred ca fratele meu a crescut așa repede, cândva era doar un copil.

—Nu mai ai ce caută in casa asta, sa nu ne mai cauți!ii reproșează și îl împinge către usa.

Mama începe sa plângă și o luam in brate.

Încercam sa o liniștim și o ducem in camera ei, pana la urma adormim lângă ea, nu putem sa o lăsam singuri acum.

***

Când ma trezesc eram doar eu și Adam.Mama plecase la munca.

Cobor scările frământată de toate cele întâmplate.

Trebuie sa rezolv asta cumva.

Pregătesc micul dejun pentru mine și Adam.

Omleta clasica ma salvează de fiecare data.

Fratele meu își face apariția impreuna cu echipamentul pentru box.

—Miroase foarte bine, ma anunța.

Zâmbesc și încerc sa fac un fresh de portocale.

—In seara asta am primul meci adevărat, zice.Daca vrei sa vii...

—Normal ca am sa vin, îl liniștesc.Vor veni și Liv cu Dominic, stii cât de mult ii place lui Dom sa se uite la box.

***

Meciul trebuie sa înceapă, iar Dom găsește cu greu un loc de parcare.Ne strecuram rapid in încăperea enorma in care se va tine meciul.

Ne aflam in primele rânduri.Cand îmi întorc capul vad o silueta cunoscuta.

Sigur mi se pare, n-are cum sa fie ea.

Își mișcă pletele blonde și își prinde parul intr-un coc lejer.

Când se întoarce cu fata rămân socata și încep sa lăcrimez, tremur toată.

Când ma îndrept către ea, cineva ma prinde de mâna.

—Bri?Ce faci aici?ma întreabă uimit fostul meu iubit.

Nu ii răspund și ii îndepărtez mâna de pe a mea.Vreau sa îmi continui drumul și sa merg spre fata care sunt sigura ca e sora mea.

Chiar dacă nu am vazut-o de trei ani, am simțit o conexiune.

Dar din păcate nu mai era acolo...

Încerc sa îmi stăpânesc lacrimile amare și ma îndrept înapoi spre prietenii mei.

—Unde ai fost??ma întreabă suspicioasa Liv.

Nu stiu dacă ar trebui sa le zic și lor.

Ma așez iar la locul meu și rămân uimita când vad cine se pune lângă mine.

Liv îmi da un ghiont și rade, dar eu rămân dezgustata de prezenta acestuia.

       Dacă as găsi-o pe Kim, totul ar fi mai bine.Mama mea ar fi mai fericita.