Menajeră

5

-Te iubesc! îmi zâmbi victorioasa Chloe.

Ochii ii străluceau mai mult decât de obicei, probabil pentru ca obținuse ceea ce își dorise. Își arătă dinții albi și apoi ma îmbrățișă, lucru ce mi s-a părut neobișnuit.

-Începem de maine. Nu te voi menaja, sa stii! Astăzi sunt prea fericita și nu ma voi putea stăpâni. La cât termini aici?

-Șase? șoptesc eu.

-Minunat! Te las, ma duc sa sărbătoresc! spuse, plecând grațios.

Nu stiam cum sa ma simt. Fericita, pentru ca aveam ocazia sa îmi depășesc propriile limite? Trista, pentru ca dacă nu exista acel pariu, nimeni nu s-ar fi gândit la acest lucru? Stăteam și ma uitam in gol, neștiind ce sa fac, ce sa zic, cum sa ma comport in viitor. Un lucru era cert. Chloe avea sa ma mediteze, iar domnul Stefan fusese de acord cu asta.

Fiind socata de ce se întâmplase mai devreme, nu realizam ca sunt și altii in jurul meu. Doar când am coborât la parter, după foarte multă vreme pentru ca lucrasem mult mai greu in acea zi, am observat privirile celorlalți angajați. Poate ca nu au auzit totul, dar bârfa circula și nu cred ca durase atât de mult pana nu și-au dat și ei seama. Privirile lor ma înspăimântau: unele erau pline de ura, de gelozie, altele erau uimite și, unele, pur și simplu nepăsătoare. Am evitat contactul cu toate persoanele din jurul meu, îmi era frica și rusine, in același timp, sa deschid gura in fata lor. Cu ce eram eu mai diferită decât restul. Ca eram mai tanara? Ca eram mai proasta decât ei? De ce eu? De ce nu unul din ceilalți angajați? Lucram de câteva zile și primisem mai multă atenție din partea lor, decât au primit majoritatea. Nu îmi placea sa fiu in centru atenției, preferam sa stau intr-un colt și sa ii vad pe altii cum stau in centru și radiază de fericire pentru ca primesc atenție. In momentul acela, eu eram in centrul atenției și tot ce îmi doream era sa îmi sap groapa și sa ma ascund in ea pana când lumea uita de mine.

Când in sfârșit am putut sa plec de acolo, mi-am luat haina, l-am salutat pe John și, aproape fugind, am plecat de acolo cu o usoara dorința de a nu ma mai intoarce. Am intrat in apartament și m-am încuiat acolo. M-am aruncat pe pat și simteam cum lacrimile îmi curgeau pe obraji. Nu mi-am dorit niciodată asta. Preferam sa rămân asa, un om de nimic, fără speranta, decât sa mai trec încă o data prin acea zi. Asa am și adormit, neschimbata de hainele cu care venisem 'acasa' și cu ochii obosiți din cauza plânsului.

A doua zi, m-am trezit neobisnuit de devreme, iar apariția mea la timp la conac uimise pe toată lumea. Deși dormisem, ma dureau ochii încontinuu. Aceleași priviri care ma bântuiau cu o zi in urma, își făcuseră apariția și atunci. Incercam sa nu le bag in seama și sa îmi fac treaba linistita. Rezolvam orice problema ce îmi apărea in cale, doar sa nu rămân singura cu vreun coleg de munca. Nici nu îmi dădusem seama cât de repede trecea timpul. Venise și momentul de care îmi era cel mai frica.

Îmi terminasem treaba și, in mod normal, trebuia sa plec. Am urcat la etaj unde ma aștepta Chloe linistita. Ma privea insistent, sprâncenele ei erau încruntate. Îmi era frica de ce urma.

-Vom face la mine in camera mea ca sa nu ne deranjeze nimeni. Nu cred ca va avea cineva curajul sa între aici. Așază-te, îmi făcu ea semn. Asa deci, continua ea după ce m-am pus la masa, cam cât de multe stii?

-Adică? m-am uitat la ea nedumerită și in același timp, puțin stânjenită.

-Intelectual vorbind, îmi explica Chloe.

   -Ah! Nu...nu am fost niciodată la scoala, dacă asta vrei sa zici.

   -Va fi mai greu decât credeam, zise mai mult pentru ea. Speram sa nu îmi zici asta. Dacă e asa, nu voi putea sa termin cu tine pana in iunie.

   -Și pariul? întreb.

   -Nu-ți face griji. Stefan deja a fost de acord cu facultatea. Probabil a fost impresionat de incăpățânarea mea. De acum, tot ce voi face cu tine este doar pentru ca asta ne dorim eu și Stefan. Nu ești făcută sa fii femeie de serviciu. Se vede de la kilometri distanță. Speram, însă, ca voi putea sa termin pana atunci. M-as fi simtit mai bine dacă as fi câștigat. Din vara va trebui sa îți cauți un meditator nou, totusi. Nu voi putea sa stau lângă tine mereu. Poate ar trebui sa cauți de prin aprilie. Eu trebuie totusi sa îmi dau examenele acelea. Sau poate reușești sa îl convingi pe Stefan. Și el te-ar putea ajuta, stii?

   -Bine.

   -Azi vom începe usor. E prima oara pentru amandoua.