Namjoon nu s-a așteptat să își găsească dragostea adevărată, până când nesuferitul de Jin i-a apărut în cale. Cei doi au trăit o poveste de dragoste până când un cumplit accident i-a distrus viața lui Jin. O poveste dramatică îmbinată cu una de drag...
Niciodată nu a mai simțit așa emoții până când și-a văzut mama după aproape un an. Seokjin stătea rezemat de peretele acoperit cu tapet scump, mâinile sale fiind încrucișate la piept. Încerca să o privească în ochi pe femeia înaltă din cauza pantofilor negrii cu toc pe care i i-a făcut cadou cu câteva luni în urmă un partener de-al ei, umerii ei fiind acoperiți de un sacou roșu.
Pentru câteva momente cei doi nu își spun nimic. Seokjin observă câteva semne de oboseală vizibile pe chipul mamei sale, mișcându-se din loc. Îți scutură ușor cămașa, făcând câțiva pași în față.
„Cum a fost drumul?" au fost singurele cuvinte care s-au făcut auzite în întreaga încăpere înainte ca un domn îmbrăcat la costum să le întrerupă conversația.
- Doamnă Kim, aveți un telefon de la prim-ministru.
Seokjin simte cum i se usucă gâtul, privind stânjenit în jos. A vrut doar să schimbe câteva vorbe cu mama lui. Oare cere prea mult?
Femeia se mai uită pentru ultima dată la fiul ei, urmându-l pe bărbat în propriul său birou. Tânărul rămâne singur în sufragerie, cu un nod în gât. Își ridică ușor capul și expiră zgomotos.
- Oare ar trebui să ies din casă? Se întreabă, făcându-și drum către hol.
Afară era ca în orice altă zi. Străzile pline de oameni care mai de care nervoși. Seokjin nu dădea importanță acestor aspecte. Voia să trăiască precum o pasăre, să nu îi pese de nimic. Pe de altă parte, băiatul din cafenea gândește cu totul diferit. Namjoon tot timpul avea un plan B. În orice situație el putea să se descurce și singur, fără îndrumarea cuiva. Trăia pe cont propriu. Și niciodată nu s-a plâns de asta.
Clopoțelul de la intrare se aude, atenționându-l pe băiatul de după tejghea să se pregătească pentru un nou client. Namjoon ajunge repede la casa de marcat, căutând cu privirea persoana care avea să comande. Zărește un băiat cu părul negru apropiindu-se cu pași mari de bar, având mâinile în buzunar. Namjoon observă geaca de piele care probabil a costat mai mult decât salariul lui pe cinci luni pe care o purta băiatul, însă nu acordă prea multă atenție acestui detaliu.
- Bună ziua. Cu ce să vă servesc?
Brunetul privea atent meniul așezat deasupra barului, însă nu voia să comande ceva în mod special.
- O cafea.
Namjoon își înclină ușor capul, mușcându-și interiorul obrazului.
- De care anume doriți? Încearcă cel cu părul gri să scoată un răspuns mai detaliat de la clientul care acum privea podeaua atent ștearsă.
Pentru câteva secunde nimeni nu scoate nicio vorbă, sunetul specific de cafenea umplând distanța dintre ei. Deodată, brunetul își ridică privirea și se uită atent în ochii barman-ului. Namjoon rămâne uluit când îl vede , fiind surprins de trăsăturile ideale ale băiatului din fața sa. Simte cum inima i se oprește în loc atunci când brunetul oftează, mutându-și privirea, cel mai probabil, către ecusonul atașat de cămașa sa verde.
- Surprinde-mă, Namjoon.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
