Te invit la o înghețată

Uneori îmi vine să bat câmpii, da, să bat câmpii până le sună apa în cap și dispar o dată pentru totdeauna din mintea mea. Nu că aș fi vreo agresivă, dar poate așa îmi revin și eu la realitate și realizez că sunt pe Pământ, nu pe Marte.
Mă simt atât de neputincioasă, simt că sunt capabilă să fac lucruri extraordinare dar mă rezum la o lene mânată de grația deprimări care mă conduce țanțoș, precum un cavaler dichisit, la stadiul unde nimic nu iese bine, nici măcar pulberea de respirație normală. Respir sacadat din cauza furiei agasante care mă macină pe dinăuntru, care îmi macină venele din corp și le zdrobește zgomotos de agonie. O agonie ce nu mă lasă să văd crunta realitate, nu mă lasă să ajung la ea, ci mai degrabă mă lasă într-o stare de visare. Măcar dacă ar fi fost visare, era un coșmar, nu puteam scăpa de întristare nici măcar în vise. Niciun strop de fericire nu ajungea în această lume fictivă, ce să mai zic de lumea reală, era ceva de-a dreptul irealizabil.

Totuși tristețea asta avea ceva bun, mă trezea în această dimineață ca în oricare alta și mă ținea concentrată la locul de muncă respectiv gelateria mea, o afacere de familie. Aș putea spune că mergea destul de bine, asta dacă se pune chiria mare și posibilitatea ca banca să îmi ia singura sursă de venit existentă din viața mea mediocră. Totul mulțumită unui bancher afurisit, putred de bogat de la care luaseră părinții mei proprietatea. Deținea mai multe astfel de bunuri și le dădea în chirie cu condiția să plătească la timp, iar dacă nu o făceau o confisca banca lui. Foarte puțini au reușit să îi cumpere proprietățile, pentru că erau foarte scumpe. Eu în niciun caz nu aveam să fiu vreodată una din acele rarități, aveam să stau toată viața cu proprietatea în chirie și un bancher nenorocit pe cap. Așa că îmi tărâi mormanul de carne și oase la gelaterie unde deschid lesne ușa. Apoi aștept să cadă vreun miracol din cer iar o mulțime de clienţi să apară buhoi la ușa mea, poate așa îmi salvez și eu afacerea asta de suflet.

Cotrobăi prin dulapuri ca să gasesc ustensilele pentru recoltat înghețată și mijesc ochi când observ că la ușă se află un curier. Probabil noua aromă pe care am comandat-o acum o lună și a aterizat abea astăzi, când trebuia de fapt să ajungă în două săptămâni. Atunci când aveam bani suficienți pentru el și nu trebuia sa plătesc chiria. Of Doamne! Poate să iasă ceva bine măcar o dată? Nu era de ajuns că nu am după ce bea apă, acum trebuie să dau bani pe colete întârziate. Minunat!
Dar graţie celor șapte ani de acasă îmi reprim pornirile nervoase și afișez cel mai fals zâmbet de care eram capabilă, mai fals decât promisiunile făcute în parlament legate de mărirea salariilor.
Mă mir că nu l-am speriat pe curier, pentru că tentativa mea de zâmbet arăta mai degrabă ca într-un film horror prost jucat, decât ca vreo doamnă drăguță ce primește un colet întârziat. Bine, nici nu aveam cum să fiu altfel având în vedere circumstanțele.
În cele din urmă mă silesc să scot ultimi mei bani și plătesc coletul. După care îmi vine extraordinara idee să creez un poster cu noua aromă de ananas și cocos, unde să înștiințez oamenii de existența ei aici. Poate așa am clienți. Zis și făcut, într-o oră totul a fost gata. Am lipit posterele peste tot prin oraș, inclusiv pe ușa de la intrare. Și acum nu îmi rămâne decât să aștept.

Tic-tac, tic-tac, tic-tac.... nimic!

Eram gata să închid, când deodată văd o bătrânică care intră și cere o cupă din noua aromă. Apoi își cheamă și nepoții pentru ai servi cu o înghețată după care pleacă cu toți încântați de achizița făcută, iar cu coada ochiului văd că ai mici copii își informează părinții ce așteptau afară de bunătatea cu care a făcut cinste bunica lor, drept consecință, vin și ei să cumpere.

Se pare că miracolul pe care îl așteptam a sosit, căci în următoare clipe magazinul s-a umplut de clienţi. Lumea cerea întruna noua aromă, că am ramas fără. Și a trebuit să comand rapid altă cutie care din fericire a venit mai repede decât data trecută, mai exact în cinci minute. Un alt miracol pe ziua de azi. Acest lucru s-a repetat până a trebuit să închid magazinul, datorită programului, ceea ce era un record pentru mine.
În sfârșit mergea ceva bine și a continuat la fel următoarele zile.