You have my heart, but...

When I first saw you

Când te-am văzut prima oară, nu ne-am dat nici cea mai mică șansă. Nu credeam că aș putea fi cu o persoană care are gusturi atât de diferite, care nu se dă în vânt după aventuri, dar m-ai făcut să te iubesc.
Când am avut prima întâlnire, mi s-a părut că pluteam. Eram doar noi doi, în mașina tatălui tău, prinși în mijlocul unei ploi văratice.
"Iubesc ploaia!" ți-am spus, dar nu ai întrebat niciodată cât de mult sau de ce.

- Și eu iubesc ploaia! spuse bărbatul brunet, cu ochi căprui din fața mea, în timp ce încerca să se așeze cât mai comod în scaunul șoferului. 

Am zâmbit. Nu știam ce altceva să zic. Oare să întreb de ce iubește ploaia? Oare nu ar trebui să întreb? Îl priveam atât de mult încât la un moment dat, privirile noastre s-au intersectat pentru o secundă. Mi-am întors privirea imediat spre partea din față a mașinii, unde parbrizul era inundat de ploaia greoaie. 

- Și ce îți place să faci ? am întrebat brusc.

- Nu multe. Îmi place să ascult muzică, să mă uit la filme, lucruri obișnuite. Ție ?

- La fel... Îmi place și să scriu. Mult. 

- Ce scrii? Poezii? 

- Povești. Am scris o carte pentru copii ce face înconjurul lumii acum. 

- Super. Felicitări. Vrei să mergem să bem o cafea? Mă plictisesc. 

Noi niciodată nu am vorbit despre vise, despre lucrurile care ne fac fericiți. Încă de atunci trebuia să îmi dau seama că noi doi, nu va exista pentru mult timp. Trebuia să știu că la un moment dat, vei prefera să pleci decât să lupți. Așa a fost mereu.

Cafeneaua la care ajunsesem era mai mult un bar. Ne-am așezat pe una dintre canapelele din colț pentru a avea puțină intimitate. Fata de la bar, când îl observă, îl salută familiar printr-un gest al mâinii. Era evident că nu era prima oară când aducea ''partenerele'' aici, judecând după felul în care mă privea barmanița. Mă simțeam mică, simțeam că locul meu nu e aici, dar trebuia să fie, nu? Trebuia, pentru că deși conversațiile noastre erau scurte, neînsemnate, eram îndrăgostită de tine. Nu mă întreba de ce, iubire. Abia apoi am realizat care era motivul pentru care te iubeam așa de mult, motivul pentru care am acceptat atât de multe, motivul pentru care aș fi renunțat la tot pentru tine, motivul pentru care aș fi făcut orice să mă iubești. 

- Mai am 30 de zile de concediu, zâmbi el. 

- Foarte fain. Cum ai de gând să le petreci ? întreb curioasă.

- Cu tine, zise în timp ce îmi luă mâna și o sărută blând, buzele lui fine formând un O perfect pe mâna mea.

Ai fost prima mea iubire, primul meu tot. Eu pentru tine nu am fost nimic.

Întâlnirea s-a încheiat la 30 de minute după ce fata roșcată de la bar ne-a adus cafelele. M-a condus acasă, până în pragul ușii. M-a sărutat protector pe frunte și mi-a urat noapte bună. 

Îți mărturisesc, am fost fericită în acea noapte. 

În dimineața următoare, am primit un trandafir roșu. Era de la tine. Când ne-am văzut prima dată după ce mi-ai dăruit acel trandafir, ți-am spus că îl voi arunca doar atunci când nu vom mai fi împreună. Am vrut să îți spun de fapt, că îl voi arunca atunci când nu te voi mai iubi. Încă mai am trandafirul, dragul meu. Pentru că e singurul pe care mi l-ai dăruit. 

Prima dată când ne-am văzut, am vorbit despre tot și toate, fără să îmi dau seama cât de puține de fapt, aflam despre tine... Țin minte cât de mult mă chinuiam să rețin lucrurile care îți plăceau: mâncarea preferată, echipa de fotbal preferată, genul de muzică preferat, cântăreți, actori, filme totul! Și am reușit. Știu toate lucrurile astea despre tine, dar nu contează. Pentru că asta a fost tot ce am reușit vreodată să aflu despre tine. Mai mult nu ai vrut să spui. 

Prima dată când te-am văzut, m-am îndrăgostit, deși nu am recunoscut. Eram pe aceeași undă. Ne potriveam. God, was I wrong or what?