Secretele familiei Jew

Întâiul blestemat

Viața fie ea în aparență sau substanță,e un labirint plin de o multitudine de pasaje fără de ieșire.
Tu,muritorule,te crezi în stare să găsești o cale de scăpare aparent inexistentă?
Hoinărind singur pe cărări indicate de semne închipuite,privind pierdut cum civilizația cade într-un paradox continuu al goanei după putere și glorie,refuzând să iau parte la istorie și alegând să privesc din culise cum acest "spectacol" repetitiv de decădere și revenire devine o macabră realitate a societații în care trăiam,am sfârșit prin a mă izbii fără milă de subiectul negru al vieții ,anume moartea.
Dacă te consideri un credincios al Lui, dar vrei să trăiești veșnic, să colinzi viața și păcatele ei la nesfârșit, nu ești cu nimic mai bun decât un sinucigaș.Spui că Îi urmezi calea dar în sinea ta te îndoiești că a existat vreodată?Că tu nu depinzi de El...atunci ești exact ca mine, înainte de marea mea tragedie existențială.
Într-un mod armonic dar ce declină spre dezordine și nebunie, am ales să urmez societatea în care trăiam.Să mă bucur de viciile trupești, să iau în derâdere orice îmi era străin și să mă încred în puterea altora,ce erau considerați mai presus datorită unui titlu nobilar câștigat prin linie de sânge și nu prin fapte proprii.Eram supus celui mai puternic decât mine și urmam ordinele ca pe al meu crez.
Din instinctul de turmă de care toți dăm dovadă la un moment dat,mai mult sau mai puțin,am sfârșit prin a exista superficial și constant controlat de semenii mei.
Banii au fost mereu o necesitate, iar eu nu mă dădeam în lături când aveam șansa să îmi fac desaga mai grea.
Trăiam în vremurile când legendele și poveștile spuse la foc de tabără,putea fi mai adevărate decât niciodată.Atunci când se zvonii de un anumit om ce putea a face minuni precum învierea morților,ordine imediate au fost trimise spre a intra în posesia acestui bărbat și inevitabila ucidere a lui.
Eu, inițial, nu aveam să particip la acel eveniment istoric în care așa zisă "divinitate" avea să fie uzurpată de către prejudecățile celor din putere, așa că în seara de dinaintea acelui moment, mi-am luat de o parte unul dintre camarazii ce aveau să fie implicați în acțiunea din următoarea zi și l-am făcut să bea până spre zori, promițându-i că am să merg eu în locul său și desigur... să încasez surplusul de galbeni promiși pentru soldații implicați,pont ce al meu camarad îl cam scăpase din vedere.
Nu aveam nici o idee că victima avea să îmi schimbe raționamentul și cursul destinului.Dacă aș fi știut că barbatul osândit să își care crucea, era chiar fiul Lui și că avea puterea să mă pedepsească...probabil aș fi fugit ,mâncând pământul.Fusesem delegat să merg în apropierea lui și să nu îl las să se oprească deloc până la locul unde avea să moară.Vedeam cât de chinuit era, parcă simțeam spinii ce îi înțepau pielea capului și eu...doar la greutatea desăgii mele mă gândeam.Acum că mă gândesc...mai bine i-aș fi cărat crucea decât blestemul cuvintelor ce mi le-a adresat în momentul cãnd l-am împins spre a merge mai rapid..."Mă duc dar tu vei rămâne până ce am să vin din nou!".
   Nu am înțeles sensul acelei replici foarte mult timp, dar parcă o anumită stare de panică mă cuprinse când el sfârșii rastignit și cu răni adânci.Cert e că îmi primisem răsplata bine meritată.
  Anii trecură, iar persoanele din jurul meu începură a dispărea pe capete.Abia cand am realizat ca timpul se oprise în loc pentru mine, teama se instalase complet în ființa mea.Observam cu stupoare că nu mai înaintasem fizic în varstă iar bolile grele ale timpului nu mă afectau, atunci realizand că trebuia să mă retrag departe de societate pentru a nu parea suspect.
   Mi-am înscenat moartea și am disparut din registrele celor vii.
   Singurătatea este cel mai bun psiholog .Îți induce o stare de somnolență și te face să te întrebi vrute și nevrute, ajungând să îți răspunzi singur propriilor persecutări.Inițial încercasem să mă sinucid de o grămadă de ori ba sărind în prăpastii, ba bând otrăvuri sau făcându-mi răni deschise...dar toate acestea doar îmi adânceau cea mai mare temere.Eram nemuritor și așa aveam să rămân până ce El avea să vină iară.
    Am vrut să rămân un anonim dar am căzut în capcana sentimentelor efemere.Am vrut ca blestemul meu să rămână doar al meu...dar deja era prea târziu.
  Așa am ajuns să fiu din nou om, sau sa joc rolul unuia numai de dragul aparențelor căci nu doream ca urmașii mei să înfrunte disperarea unei vieți pătate de păcat. Nu a durat mult iar eu am ales din nou a disparea o data ce ființa ce mă readuse la realitate, se stinse.
    Nici eu nu știu povestea descendiților mei și nici nu vreau să aflu prin câte persecutări și situații limită au să treacă numai pentru a merge în lumea de apoi, căci eu am găsit calea.Am plătit păcatul cu un alt păcat iar acum mă pot bucura de un neant în care doar aud vocea ei...
   Eu sunt întâiul blestemat,eu sunt primul Jew...sau cel puțin...am fost.