Written In The Scars

15. Totul nu e minunat

- Simți?
Îmi șoptește senzual în timp ce eu încerc să îi opresc mâna din a înainta, știind că sunt complet goală pe sub acel tricou.

- Jack, nu mă atinge!

- Corpul tău pare să spună altceva. Ești complet goală...

Cum naiba și-a dat seama.

- Te întrebi cum mi-am dat seama? Iubito... Eu mereu îmi dau seama. Pentru că, eu te cunosc. Eu. Nu el. Asta... Spune, punându-și mana pe feminitatea mea... A fost mereu a mea. Iar tu ști asta. Corpul tău știe asta.

Am gemut la atingerile lui deși încercăm din răsputeri sa mă abțin. Trebuia să mă abțin, la naiba.

- Jack, nu-

- Te vreau atât de tare. Știu că și tu mă vrei, Mia.

Nu fi nebună, Mia.
Ai uitat ce ți-a făcut acum câteva zile?
Cum îl lași sa te atingă?

- Futu-i...

S-a năpustit asupra mea și m-a sărutat în cel mai flămând mod posibil. De parcă avea nevoie de mine ca de aer.
Simțind că mă cam lasă picioarele, s-a așezat pe canapea și m-a tras peste el.
La naiba dacă voiam să mă opresc.

Trebuie să te oprești, Mia.

- Jack...
Încercăm să nu gem prea tare, însă corpul meu o lua razna. Avea dreptate, era diferit cu el. După atâția ani, mi-o trageam cu el pe canapeaua asta și părea că nu se întâmplase nimic dezastruos între noi. Părea că eram împreună și totul era minunat.

Totul nu e minunat.
Revino-ți.

...

- La naiba, Mia. Ești atât de minunata.
Simțeam că nu am aer...
Uitasem tot. Pentru câteva momente, uitasem tot.

- Shh, dormi...
Ultima chestie pe care mi-o amintesc este Jack stand lângă mine, iar ochii mei închizând-se.

*

- Mia!

Visam?

- Mia!!

- Sam ce naiba??
Aveam o durere de cap teribilă.

- Nu vrei să mergi sus să dormi? Canapeaua asta nu pare confortabilă.

- Cât e ceasul?

- 12.

- De ce naiba m-ai lăsat să dorm atâta?

- Ăăă... Se scarpină confuz pe ceafă și dă amuzat din umeri.

- E-n regulă, o să fac un duș.

Spre uimirea mea, eram acoperită cu o pătură moale. Urma momentul în care îmi reveneau în minte toate chestiile pe care le-am făcut aseară cu Jack și nu știam dacă să plâng sau să râd.

Să plângi.
Ai dat-o în bară rău.

- Restul sunt în bucătărie, îți pregătesc și ție ceva de mâncare acum.

- Minunat.
Am zis rapid apoi am dispărut sus.

Sunt în șoc. De o mie de ori. Cum am putut să fac ce am făcut. Mă simt proastă, tâmpită și iar proastă. L-am lăsat să facă ce vrea cu mine.

Mai mult îmi venea sa îmi dau palme singura pentru ceea ce făcusem, decât să plâng.

...

Și totuși, mă aflam de o ora sub duș... plângeam. Pur și simplu nu puteam opri lacrimile.

- Mia?? Ce tot faci?
Îl auzeam pe Sam strigând de partea cealaltă a ușii.

- Sunt bine.

- Mia! Intru!!

De parca îl puteam opri. În câteva momente a fost lângă mine, deși eram dezbrăcată. Da nu îmi păsa... Nu e ceva ce Sam nu a văzut încă.

Cum stăteam ghemuită în cadă, el s-a așezat în genunchi și m-a privit cu părere de rău. Ca de obicei. Cunoșteam privirea prea bine.

- Ce a mai făcut?
Sam știa deja că era vorba de Jack. El mereu știa.

Pai numai tu ești proastă.

- Nu el. Eu. Eu sunt cea care cade mereu în plasa lui.

- Mia...

- Sam, nu trebuie să îmi găsești mereu scuze.
I-am spus în timp ce îmi ștergeam lacrimile.

- Nu fac asta. Dar...

- M-am culcat cu el.
Am putut observa șocul de pe chipul blondului. Și orice urma să spună... avea dreptate.

- Dacă asta este ceea ce vrei, nu te voi opri.
A spus calm, privindu-mă ca și cum era pregătit să renunțe la mine. Pentru prima dată, simțeam că l-am pierdut. Pentru prima data Sam nu încerca să caute o rezolvare sau să găsească scuze pentru a mă face să mă simt mai bine.

- Sam... Nu e ceea ce vreau. Știi asta.

- Știu? Mia, nu mai știu nimic.
S-a ridicat brusc iar eu am ieșit din cadă și l-am tras de mână. Nu puteam sa îmi pierd prietenul cel mai bun.

- Știu eu... Știu ca mereu ai fost aici și sincer nu am înțeles cum ai avut puterea sa o faci dar nu îl vreau pe Jack. Nu îl vre-

- Pentru ca te iubesc! La naiba, te iubesc.
A strigat.
Iar eu am tăcut.

- Și aș face orice pentru tine, Mia. Orice. Dar nu pot să mai fiu martor la distrugerea ta. Îl vrei, ști și tu asta, trebuie doar să accepți. Jack e prietenul meu dar voi doi... Nu e bine. Pentru tine, Mia.

Și da, stăteam dezbrăcată în fata lui, asa că următoarea chestie pe care a făcut-o a fost să își dea jos hanoracul si să mi-l dea pe mine, el rămânând în tricou.

- Sam... Te rog nu pleca. Nu pot fără tine.

- Poți. Trebuie sa poți. Îl ai pe Jack iar eu... Am nevoie de timp de gândire.

- Nu, ești prietenul meu cel mai bun si-

- Și tocmai de aia nu pot sa stau aici și sa privesc cum tu si Jack va distrugeți unul pe altul.

Nununu, cum îl opresc?!
Nu îl pot lăsa să plece. La naiba ce să fac?

- Sam! Îmi pare rău... Te rog...

- Știu.

Asta a fost tot ce a spus înainte să plece.