Povestea noastră

Capitolul l

-Hey! La cât iesi azi?intreb eu pentru a doua oară săptămâna asta,cu toate că stiam că iese la două ca mine.
-La două. De ce?mă intreabă,de parcă nu stia că vreau să mergem impreună acasă.
-Păi...as putea să vin cu tine acasă?
-Sigur!mi a spus. Dar nu i problemă dacă vine si un prieten cu mine,nu?
Eram fericită că nu mă refuzase,dar totusi.....
- De ce nu?Cunosc persoana?intreb,de parcă eram intru totul de acord să ne intrerupă cineva conversatia.
-Nup,dar pun pariu că o să te imprietenesti repede cu el.
Mă uit la el si zâmbesc.Da,el e băiatul visurilor mele,imi spun.Il cunosc de 9 ani si am ajuns să pic cu el in liceu. Era a 12 a B si eu a 9 a B. Mai era un an , si totul avea să revină la normal. Eu trec a 10a ,el pleacă la Bucuresti...dar stiam că nu va fi asa.
-Hadasa,mai vrei ceva?
Mă trezesc din visare speriată.
-A...nu,nu . Ne vedem la două. Mă astepti la poartă!Nu pleci fără mine,că te bat!zic eu si incep să râd.
-Stai linistită! Nu plec fără tine.
Mai incercasem să plec cu el,dar plecase fără mine,cu toate că vorbiserăm să mergem impreună. Rămăsesem dezamăgită,dar ,pentru că il plăceam enorm,nu am avut putere să l judec. Nu mi am permis....
-Ok,zic,si mă indrept spre usă. Inainte să i trec pragul,mai privesc odată in spate,la locul lui. Se intorsese in spate la colegul lui. Zâmbesc in sinea mea si plec.
Ora de fizică trecea incet. Mă uit la ceas si mi dau ochii peste cap. Mai erau trei ore si 55 de minute până mergeam acasa cu el,Andi. Ce??????Au trecut doar 5 minute?O să fie o oră luuungă...Am inceput să mă indepărtez de ora de fizică,gândul zburându mi spre cea ce mă făcea fericită si tristă in acelas timp:trecut...
   Andi Stănescu....venise la noi in biserică de 9 ani. Stiu că eram in spatele sălii de adunare,când,văd că intră niste străini. Curioasă,imi plimb privirea spre ei.Incep să i studiez,de parcă ar fi fost niste exponente intr un muzeu. Părintii nu păreau timizi si au intrat de parcă mergeau in fiecare duminică aici. După ei,văd trei copii timizi. Chestia funny era faptul că Andi era in fata fratilor mai mari. Două raze au inceput să si croiască drum spre chipul lui. Nu stiu,dar pentru prima dată in viată am simtit ceva ce nu mai simtisem niciodată. Ii mai privesc odată chipul si.....
   -Poate ne spune Hadasa cum terminăm ecuatia!spune profa de Fizică. Hai in fată,la tablă.
Mă trezesc speriată din visare si revin in clasă. Colegii râdeau zgomotos. Mă ridic si mă indrept, anevoie, spre tablă. Imi indrept privirea spre ecuatie si am zâmbit. Stiam răspunsul. Iau o bucată de cretă in mână si spun:
-Se ridică viteza la pătrat,se imulteste cu masa si ,rezultatul , se imparte la 2.
-Văd că sti ecuatia. Nu vrei să ne dezvălui pe unde ti se plimba mintea,că la fizică nici nu indrăznesc să cred.
Materia preferată a lui Andi era fizica. Nu vream să l dezamăgesc.
-Eu....aaa...da ...eu...
-Lasă,treci in bancă si incearcă să fi atentă. Ai timp in pauză să visezi cât vrei.
Răsuflu usurată că nu mai trebuia să dau un răspuns. Mă uit la ceas,mda...au trecut doar 15 minute. Trebuia să mai astept 3 ore si 45 de minute.
Celelalte ore au trecut mai repede si mă pomenesc că l asteptam la poartă. Il caut cu privirea si văd cum vine inspre mine cu un băiat .
-Vă descurcati să faceti cunostintă,spunând asta,is intoarce privirea in telefon.
Mă uit dezorientată la cel din fata mea si ii intind mâna.
-Hey, eu sunt Hadasa.
In loc să intindă mâna ,imi dă ,usor,un pumn in umăr.
-Eu sunt Călin ,fato!
Incep să râd. Stiam că o să ne intelegem.
-Am de făcut o oprire la DIODA, ca să mi iau niste penite pentru chitară.
-Hai!zic si intrăm in magazin.
Se indreaptă spre tejghea si cere niste penite. Până vine omul cu penitele,imi spune să mi aleg si eu 2. Pe vremea aia mă minteam că plac pe altcineva,asa că nu prea am simtit nimic pentru el când alegeam penitele... (ba da) Si a luat si el 3 penite de 0,5 si a platit cu zece lei. Cât timp se chinuia Andi să si bage
penitele in ghiozdan,cel de la casă ne dă nouă restul. Călin il ia si mi l pune inin buzunarul de la geacă si mi spune să tac. Iesim din DIODA si:
-Hai dati mi bani!
Mă uit la el si râd.
-Ce te uiti la mine?zice Călin. Nu i am eu!!!Hadasaaa.....
-Stai!Ce?Călin!!!!izbunesc eu.
-Mi dati sau ce?
Scot banii si ii dau. Primesc un ghiont,de la Călin.
-Ce ai fată??? De ce i ai dat? Bă!!
-Andi,Călin mi a pus banii in buzunar....
-Mi am dat seama.Te bat, Călin!!! Ia,in fată!
-Gata ,boss!si râde.
Se dă in fată si trec eu lângă Andi. Incepem să vorbim despre Alex,fratele meu de suflet si despre tabără. Se uită in fată si mi spune:
-El e prietenul la care as fi vrut să vină Steven. Dar nu s a mai putut,pentru că a avut trebă.
-Da,văd că e un băiat super . Ar fi fost fain să audă si el de Dumnezeu,spun,uitându mă in ochii lui.
-I am mai spus,dar nu prea vrea să audă. O tine pe al lui,spune că stie tot.
Il privesc,si l văd dezamăgit. Nu stiam ce să mai zic. Imi spusese că era cel mai bun prieten al lui.
La despărtire,ii multumesc incă odată pentru penite. Imi iau la revedere si de la Călin,in aceea zi am rămas prieteni foarte buni.

     Hey! Sper să vă placă această carte!❤