Plimbăndu-mă printre străini,
Ca să le înțeleg gândirea,
Mi-am dat seama că nu-s așa de diferit,
Dar gândurile pe care le am uneori,
Mă fac să mă gândesc la cu toată altă lume,
O lume întunecată plină de necunoscut,
Însă e lumea din capul meu,
Din care nu voi putea scăpa,
Decât cu ajutorul meu când va sosi,
Momentul acceptării mele de a fi cum sunt.