Nu era o zi buna. Urma sa ma întâlnesc cu niște oamenii noi. Aparent trebuia sa îmi fac "prieteni".Nu eram buna la asta. Uram asta. Eram diferită ..și pt asta eram judecată.
Liceul nu era locul meu preferat. Mai ales ca eram boboc. Singura persoana apropiată pe care o aveam in locul ala era Michelle.Ea era prietena mea,mai mult sora mea..dar eram clase diferite.
•prima zi•
Aparent era 12:40 iar eu trebuia la 12:15 sa fiu acolo. Super! Nu era de-ajuns ca era prima zi la liceu.
Alarma nu am auzit-o. M-am trezit cu ajutorul vecinilor mei gălăgiosi. M-am dat jos din pat și m-am dus la baie. Aveam ochii roșii de aseară. Am plans. Sa spunem ca familia mea nu era tocmai o familie perfecta. Trăiam uneori cu mama dar in mare parte cu frati miu . Tata plecase de când aveam 10. Frati-miu era singurul om de încredere din familia mea.
Nu mai conteaza acum.
Ceea ce conteaza e ca sunt acum in fata ușii și ma intreb dacă sa intru sau nu in sala de clasa.
Am intrat. Primul lucru pe care l-am văzut au fost "grupulețe" de adolescenti. Le poti vedea in fiecare liceu. "Popularii" sunt cei superiori. Stai departe de ei și totul e bine. Cred ca nu o sa fiu niciodată unii din ei. Ma bucur sincer. Nu as vrea vreodata sa ma vad batandu-mi joc de alții crezând-ma mai buna decât ei prin asta.
M-am Așezat. Am început sa ma gândesc la ce urma. Eram in ultima banca și toată lumea ma analiza. Nu stiu dacă era din faptul ca eram singura care întârziase sau din faptul ca aveam hainele sifonate și o pata de cafea pe tricoul meu alb făcută in autobuz.
Stăteam cu un băiat numit Jeff in banca. Asa s-a prezentat. Curând am aflat ca numele lui real era Alex. Nu m-am obosit sa îl intreb ce legătura avea porecla lui cu numele. Avea parul închis și ochii căprui. Părea puțin arogant sincer.
M-am prezentat dar nu a zis nimic. Doar se uita la mine cu nepăsare.
La un moment dat mi-a zis:
-Vad ca ti-ai ales tricoul potrivit,cu un zâmbet in colțul gurii.
Nu am zis nimic, doar Am ras. Am înțeles ca era sarcastic.
Diriga ne-a spus ce avea de spus și ne-a lăsat sa ne cunoaștem.
Am început sa vorbim. Angie ,fata din penultima banca,mi s-a părut foarte de treaba. Avea parul lung, ochii albastrii și o atitudine draguta. Se vedea ca nu făcea parte din nici un "grupulet".
•după cateva luni•
Este deja iarna. M-am acomodat cu orarul și cu profesorii. Mi-am făcut prieteni. Da,propoziția asta suna puțin incomod. Parca am fi la grădinița.
La ora 8 deja simt ca nu mai am somn. Este întuneric și frig. M-a trezesc cu un mesaj de la Jeff. "Salut. Nu pot sa nu vorbesc cu tine. Miss you".
Stați sa va explic.
Înainte sa intram in vacanta de iarna , Jeff a devenit pentru mine mai mult decât un prieten. Angie stia despre asta.
Urma sa ii spun in vacanta de iarna. Doar ca vineri, pe drum spre casa, Angie și cu Jeff au venit la mine. Angie părea ca este acolo obligată. Puteam vedea asta pe fata ei . Mi-au zis ca sunt împreuna. In acel moment mi-au venit niște lacrimi in ochii. Voiam doar sa plec de acolo. Tot ce am putut sa zic a fost un "Felicitări" cu vocea tremurând. Cred ca și-a dat seama Jeff ca nu eram tocmai fericita pentru ca am plecat cu pași mari de acolo . In zilele următoare am stat retrasa. I-am ignorat pe toți și mi-am văzut de viata oribila.
Revenind, i-am ignorat mesajul și mi-am văzut de dimineata. Am baut o cafea și am ascultat muzica. Asta erau singurele chestii care ma făceau fericita.
Azi trebuia sa vina mama la ora 12. Nu o văzusem de 3 luni.Îmi era dor de ea. Chiar dacă nu e acolo mereu,nu înseamnă ca nu e importantă pentru mine.
Era deja 16:50 și nu dăduse nici măcar un semn. Stăteam pe canapea și asteptam. Am realizat ca nu o sa vina. Asa a fost mereu. Deodată mi-au apărut niște lacrimi pe obraz. Chiar plângeam. Ma afecta enorm faptul ca am un tata care nu ne-a mai vrut in viata lui și o mama care încearcă sa ne uite. Îl aveam pe frati-miu. Atat. Asta era in mintea mea. Cel puțin asta am crezut pana când sa sune telefonul.
*conversatia de la telefon*
-Alo?Buna seara!Sunteti cumva sora lui Dill? ma intreaba o voce calma necunoscuta.
-Buna seara. Da,eu sunt. Zic plină de curiozitate.
-Sunt o asistenta de la spital. Fratele dumneavoastră a avut un accident grav cu mașina. Se știe despre el ca a fost in coma alcoolica la volan. Ne pare rau. îmi spune femeia și Închide.
NU
NU
NU
NU.
"Nu poate fi adevarat" îmi tot spuneam in minte.
Am trântit telefonul pe jos. Inima a început sa îmi bată enorm de tare. Plângeam și simțeam cum totul se frânge.
Cum? Cum a putut face asta? Coma alcoolica? Ce a fost in capul lui? Stia ca este singurul la care țin. Stia in ce situație suntem. Stia ce urma sa se întâmple.
M-am Așezat pe jos și am început sa ma obișnuiesc cu ideea ca sunt singura. Pe cont propiu.
Nu puteam sa stau acasa și sa nu fac nimic. Trebuia sa merg la spital. Problema era ca nu aveam permis și la ora aia niciun autobuz nu mergea.
Am sunat singura persoana pe care o mai credeam de încredere. Michell. I-am explicat tot și a venit cât de repede a putut. M-a dus la spital.
Dill
Ma trezesc. Sunt pe un pat de spital și ma doare tot corpul. Nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat. Ma uit la mine și vad răni peste tot și o branula.
Sunt amețit rau. Ce am făcut aseară? Totul e in ceata.
Urasc spitalele. E o liniște cumplita și e plin de oamenii care suferă. Eu nu sufeream. Momentan.
Se aud pași pe hol. Deodată intra cineva in camera mea.
Era Harley. Sor-mea.
Ma asteptam sa zică ca ii pare rau și sa ma întrebe ce am patit. Dar nu a fost chiar asa:
*conversatia lor*
-b-Buna... zic eu
-Nici sa nu te gandesti! Coma alcoolica?! Pe bune!? Ți se pare ca suntem o familie atat de grozava și ca o ducem atat de bine încât sa faci asta?
-Ce?
-Esti singura persoana pe care o mai am! SINGURA! CE FACI? MA LAȘI ASA? tipa la mine foarte furioasa.
-Nu stiu ce s-a întâmplat...Ce tot ai?zic eu puțin derutat.
-Nici eu nu stiu unde e familia mea..ȘI TU MA INTREBI CE AM?
-De ce te afectează asa mult faptul ca am ajuns in spital? Chiar nu inteleg.
-Pentru ca puteai pății ceva serios! Pentru ca nu te-ai gândit la ce urma sa se întâmple după! Asta ma afectează,bine!? Spune și iese din camera.
Am stat și m-am gândit la ce a spus. Chiar nu am realizat ce ii făcusem. Era dezamagita,nu suparata. Ceea ce e mai rau pentru ca dezamăgirea nu trece cu un "Scuze".
Harley
Nu mai vreau sa îl vad! Niciodată! Nici nu s-a mai obosit sa vina acasa. Sunt ok cu asta. Dacă am stat fara mama și tata pot sta și fara frate.
Ma duc pe acoperiș. Privesc stelele. Sunt îmbrăcata intr-un hanorac și niște pantaloni scurti.
Simt vântul rece.
Doar admir Frumusețea nopții. Era o zi noua. Îmi place când este 12 noaptea. Stiu ca pot sa o iau de la capăt și ca nu am făcut încă o greșeală.
