Poate ca toti acesti nori sunt facuti doar pentru a ne incanta fetele triste si mohorate, ochii care au vazut atat de multe,pentru a ne insenina privirea cea plina de ura.
O ura adunata in fundul sufletului,acolo unde nici cei mai sfinti nu au patruns.
Poate ca cerul e atat de albastru doar pentru a-mi insenina fruntea pe care apasa atat de multe probleme,zambetul fals pe care il afisez atunci cand fac o fotografie care sa dureze zeci de ani sau chiar o eternitate.
Imi amintesc cum de multe ori treceam cu nepasare pe langa ei, acei Ingeri ai nimanui a caror speranta parea ca spulbera stancile oceanelor.
Iadul e gol caci toti diavolii s-au adunat pentru a ma judeca!
Acum merg pe ultimul meu drum.
Am trecut pe langa acesti trandafiri de o mie de ori dar nu i-am observat niciodata. Acum imi pare ca fiecare spine ar vrea sa imi strapunga pielea, sa ma sfasie, doar pentru acele momente de neatentie.
Norii se aduna deasupra mea. Stropii de ploaie incep sa cada tot mai tare ca si cum ar vrea sa isi imprime urmele stergandu-mi greselile.
Pana si cerul imi plange de mila, iar traznetele, urla pana la epuizare numele meu.
Sfarsitul e aproape. Il vad. Simt nevoia sa te strang pentru ultima oara in brate.
Adio!
