Abstract

Capitolul 1

                                                                                          ~ Ochi dulci ~       

     Alergam de vreo zece minute prin casă rugându-mă să găsesc mai repede nenorocitele alea de chei, care fix acum s-au gândit să dispară. Nu îmi permiteam să întârzii la încă o întâlnire cu doamna King ținând cont de modul în care s-a desfășurat ultima. Tot ce îmi doream era să îmi spună cât mai repede pentru ce avea nevoie de mine la o oră atât de matinală. Am fost anunțată cu o seara înainte că dorește să discutăm niște chestiuni importante pentru practica ce va urma, dar nu a binevoit să îmi dea mai multe detalii. Era încă destul de deranjată de refuzul pe care i l-am oferit la întâlnirea precedentă. În urmă cu o lună s-a eliberat un post al unui cadru didactic de biologie din liceul în care este director soțul acesteia. Își dorea cu ardoare ca eu să ocup acest loc deoarece mă crede mai mult decât capabilă să îi învăț și pe alții ceea ce eu știu. Din păcate pentru ea, nu asta e ceea ce îmi doresc să fac. Am ales facultatea de medicină pentru a putea salva sau ajuta viețile oamenilor, nu pentru a ajunge să predau într-un liceu uitat de lume niște informații pe care și așa mulți dintre elevi le consideră inutile. 

După lungi căutări și rugăciuni adresate tuturor zeităților am reușit într-un final să mă îndrept spre facultate. Drumul nu este unul lung dar în acest moment îmi pare că va dura o veșnicie. Am avut inspirația să îmi aleg un apartament relativ aproape de centru ceea ce îmi conferă mai multe posibilități, dar și mai multe cheltuieli. Nu pot spune ca dau pe dinafară de bani, reușesc să mă descurc cu ce am. În timpul liber lucrez ca bucătar într-un mic restaurant din nordul orașului. Ceea ce m-a atras la acest loc a fost atmosfera, încă de când am pus piciorul prima dată în local am fost primită cu brațele deschise de către personal și chiar de către Berry, patronul. Prima impresie pe care o lasă este a unui tip dur, genul motociclist datorită vestimentației, dar atunci când ajungi să vorbești cu el îți dai seama ce dulceață de om e. Într-un an de când sunt aici aceste persoane minunate cu care am ajuns să lucrez mi-au devenit familia pe care nu am avut-o. Provin dintr-un oraș mic în care am copilărit alături de bunica mea. Părinții mei au murit când eu aveam numai 2 ani iar ea a fost mai mult decât dispusă să mă crească așa cum a făcut cu propriul copil. Din păcate pentru mine nici ea nu a fost aproape de mine prea mult timp, astfel când am împlinit 14 ani, în urma decesului ei, am ajuns într-un orfelinat sărăcăcios din care abia așteptam să scap. Numai eu știu câte nopți am stat trează de frică să nu ajung bătută sau chiar mai rău. Adelin, căci așa o chema, a reușit să le țină locul părinților mei iar pentru asta mereu îi voi fi recunoscătoare. Cancerul a fost ceea ce a răpus-o, iar eu tocmai de aceea am ales să merg pe drumul medicinei. Îmi doresc să pot salva o mulțime de vieți astfel încât nici un copil să nu mai treacă prin ceea ce eu am fost nevoită să trec.

Prinsă în gândurile mele nici nu am realizat când am pătruns în campus. Facultatea de medicină din New York a fost prima și singura mea opțiune deoarece aici a studiat și tatăl meu. Adelin mereu îmi povestea cât de ambițios și deștept fusese el și cât de mult pot eu să îi semăn, probabil de aici se trage și încăpățânarea mea cu această instituție. Este o clădire imensă în care poți cu ușurință să te pierzi dacă ești pentru prima dată aici. Culoarea ușor ștearsă și înălțimea semnificantă îi conferă un aer puțin sobru dar în același timp plăcut. Mereu m-au atras clădirile vechi, iar ceea ce este mirific la aceasta este modul în care a fost păstrată și valorificată. Imediat ce am parcat mașina am luat-o la pas spre intrarea principală. Era destul de pustiu înăuntru la această oră, ceea ce nu putea decât să mă bucure, nu sunt mare fan al aglomerației, iar aici rare sunt momentele în care să prinzi un strop de liniște. Tocurile pantofilor mei răsună strident pe holurile înguste și interminabile. Biroul doamnei King se afla la parter aproape de scări. Este o încăpere în care am pătruns de atâtea ori încât am ajuns să o știu și cu ochii închiși. Lângă fereastră tronează biroul acesteia alături de o bibliotecă plină ochi cu cărți, iar în fața acestuia se află 2 scaune frumos decorate în niște culori reci, închise. Ajunsă în fața ușii am tras aer adânc în piept și mi-am făcut curaj să bat ușor de două ori, iar după ce am primit aprobarea am pătruns în cameră. Mare mi-a fost mirarea să observ că profesoara mea nu era singură în încăpere. Lângă bibliotecă,ținând în mână o carte, se afla un bărbat. Acesta nu s-a sinchisit să se întoarcă măcar pentru a identifica intrusul care îi deranjase pe amândoi din discuție.

-Îmi cer scuze pentru întrerupere, dacă doriți pot reveni mai târziu.

-Nu fi prostuță Ayana, chiar pe tine te așteptam pentru a putea începe. Ia loc, te rog.

Am pășit temătoare și am ocupat unul din scaune. Încercam să îmi dau seama ce se întâmplă și mai ales cine era acest străin care părea să ma ignore dinadins. 

-Bun, acum că suntem toți putem discuta motivul pentru care v-am chemat aici. Ayana, după cum bine știi urmează perioada voastră de practică, iar tu fiind reprezentantul anului tău doresc să fii cea care să îi țină la curent cu programul, locul și mai ales cu atribuțiile pe care le veți avea în această perioadă. Acesta este domnul Black, rezident în cadrul Spitalului Mount Sinai și tot odată cel care va avea grijă să vă învețe tot ce este de știut. Cu dânsul vei ține tu legătura personal și vei fi anunțată de intervalul orar în care va trebui să vă prezentați acolo. Acestea fiind spuse vă las să vă cunoașteți puțin în timp ce merg să aduc actele și ecusoanele pe care te rog să te asiguri că le vor primi colegii tăi mâine.

Imediat după ce și-a terminat monologul a și dispărut pe ușă lăsându-mă singură cu acest străin. Era înalt, solid și îmbrăcat cu o cămașă albă și o pereche de blugi spălăciți. Cam atât puteam observa din unghiul în care eram. Părea atât de concentrat pe ceea ce făcea încât îmi era și frică să mă mișc pentru a nu-i distruge liniștea. După încă vreo 10 minute în care tot ce am făcut a fost să îl analizez meticulos, acesta s-a întors înspre mine, a lăsat cartea pe măsuța de lângă și a ocupat locul liber de lângă mine.

-Aiden Black! vocea sa groasă și puternică m-a făcut să tresar ușor.

-Ayana Wood, încântată! am rămas ușor surprinsă să dau de o privire așa pătrunzătoare precum a sa. Verdele crud care mă privea cu o intensitate și un interes nemascat mă făcea să roșesc ușor. Trebuie să recunosc că are o privire de milioane iar contrastul dintre culoarea deschisă a ochilor și trăsăturile dure, masculine îl fac plăcut de privit. Am continuat să mă holbez la el fiind fascinată de maxilarul bine definit, buzele pline rozalii, nasul micuț și genele lungi care îi încadrau atât de bine acele sfere de smarald. Cine m-ar fi văzut acum ar fi putut jura că sunt prinsă în studierea unui tablou, a unei opere de artă, dar adevărul era că pur și simplu nu mă puteam opri din a-l analiza pe acest bărbat.

A rânjit în colțul gurii și a început să mă cerceteze și el cu o privire de prădător. Dacă până atunci am crezut că sunt precum o tomată, din acel moment mă simțeam ca într-un vulcan încins. Ochii săi ageri nu au ratat nici o părticică din trupul meu, iar eu simțeam că am să mă scurg ușor pe podea dacă nu avea să înceteze. Era o persoana intimidantă numai din postura adoptată. De odată se ridică, își îmbrăcă paltonul și porni spre ușă. Se opri cu mâna pe clanță întorcându-se spre mine:

- Ne vedem mâine la ora 8. Și pentru informarea dumnevoastră domnișoară Wood, la mine nu o să treceți probele practice doar pe ochi dulci.

Și cu acestea fiind zise a plecat lăsându-mă să mă întreb ce ar trebui să însemne toate acestea.