Totul este al tău

Capitolul 1

                             ***

       Sunt eu. Aceeași din totdeauna. Să mă fi schimbat oare? Puțin probabil. Evenimente care să îmi fi dăunat? În mare parte. Nici eu nu mă mai recunosc uneori. Oare asta sa fie frica de o schimbare? De nou, de diferit în viața mea? Nu am fost adepta schimbărilor niciodată dar a încercărilor mereu. Oare o încercare duce și la schimbare? Pe cine naiba tot contrazic aici? Evident că o face. Eram dulce, iubitoare și iubită la rândul meu, amuzantă și mereu cu zâmbetul pe buze. Acum a rămas doar un suflet gol. Zâmbetele de unică folosință nu trebuiesc nimănui iar iubirea nu duce la nimic bun în viață. Pentru ce am nevoie de iubire din moment am pierdu-o pe prima? Cică prima dragoste nu se uită niciodată. Sunt de acord cu asta,deși as vrea sa o fac. Sa nu îmi amintesc nimic. Nici cine m-a iubit, nici pe cine am iubit. Dar asta nu prea este posibil. De ce? Pentru ca amintirile vin, se strâng și parcă nu mai vor sa îți dea drumul din meninghina în care te prind. Ce amintiri? Toate, aboslut toate. Te strică pe dinăuntru, te zdrobesc ușor, ușor și te aruncă într-un abis întunecat unde parcă totul se repeta la nesfârșit. Doare? Eu zic că da. Mă crezi? Acum aș putea spune ca nu îmi mai pasă. Dar aș minți parțial. De ce doar parțial? Pentru ca am ajuns la concluzia ca nimeni nu merită atenție dar totuși toată lumea are nevoie. Sa mă prefac că doar o acord și de fapt să merg în continuare pe drumul meu?