Al meu pustiu...
I Nu are rost, am incercat, a esuat.
Lumea mea s-a dus, s-a scufundat,
Sau a zburat! Vantul a suflat-o hat departe,
N-am puterea sa ma mai ridic, s-o aduc aproape.
II Am uitat totul si totul m-a uitat pe mine.
Sunt inchisa intr-o inchisoare fara de iesire,
Stau inchisa in mine, in interiorul meu,
Nu-mi vine sa cred ca inchisoarea sunt chiar eu!
III Vreau sa ies de aici, sa plec, sperand ca se mai poate.
Vreau sa am puterea sa trec mai departe.
Sunt pe fundul marii si ma simt tot mai grea,
Imi este greu sufletul, la fel si inima!
IV Nu stiu cat mai rezista. Cate batai sa dea?
Simt cum incet ma sting, defapt se stinge ea!
Pieptul imi e rece; privirea-mi s-a-ncurcat
Nu-mi pot da seama ce s-a intamplat!
V Nimic nu mai merita si nimic nu are sens,
Ma bazez pe mine, doar pe al meu univers!
Plang intruna si nu pot sa ma opresc.
Plang pentru tot. Acum mi se pare prostesc!
VI Cum am putut pierde ceva atat de important?
Mi s-a scurs printre degete, precum nisipul cel uscat.
Nu se mai intoarce, oricum e tarziu,
Pierduta-s si eu! Pierduta in al meu pustiu...
Deci cam asta e! Pareri ceva?...Poezia o sa fie dedicata primei persoane care comenteaza la ea!
