Sebastian

Capitolul 27

-Îmi pare rău, Mak.

-Bas, eu... Sunt bine, promit.

Inspir adânc, strângându-mi tricoul în mâini acolo unde l-a strâns și ea când s-a agățat de mine, speriată de coșmar.

-Nu e asta, Mak. E pentru liniștea mea. Vreau să te știu în siguranță, chiar dacă asta înseamnă să nu fii lângă mine.

Un moment de liniște. Cel mai lung minut din viața mea. Cel mai zdrobitor minut.

-Bine, spune cu lacrimi pe obraji.

O prind în brațele mele, înconjurându-i întregul trup. E atât de mică și de perfectă.

-Te iubesc, Mak, mărturisesc cu buzele lipite de creștetul capului ei, scoțând un alt suspin de la ea.

-Te iubesc, Bas.

Clatin din cap pentru a alunga amintirile. Trebuie să mi-o scot din minte. Au trecut trei ani, Mak e în siguranță, totul e bine.

-Am vorbit toată seara despre mine, îmi pare rău, spune Sierra amuzată, după ce înghite mâncarea.

-Nu mă deranjează. E interesant să aud despre pacienții tăi. Mai ales de cel care și-a înfipt o scobitoare în mână.

Sierra chicotește. Nu pot nega că e frumoasă, iar zâmbetul ei ia mințile oricui o vede, dar nu e Mak. Nici nu zic că ar trebui să fie, dar zâmbetul meu preferat e cel al unei anumite negrese.

-Trebuie să îmi spui ceva despre tine.

-Ce vrei să știi?

Șatena stă puțin pe gânduri.

-Ai frați sau surori? În afară de Katia, evident.

Inspir adânc și îmi pun atenția pe ușa restaurantului. Pot vorbi despre Elena, dar nu înseamnă că îmi face plăcere să povestesc oamenilor despre cum sora mea mai mică s-a sinucis.

-Da, am avut o soră mai mică, Elena.

Sierra mă privește preț de câteva secunde. Sper că și-a dat seama de situație fără ca eu să fiu nevoit să explic ceva.

-Sebastian, cel cu două surori. Încep să te cunosc.

Pufnesc amuzat de comentariul ei.

-Haide, chiar trebuie să te trag de limbă?

Oftez și încep să mă gândesc la evenimente din viața mea care nu ar distruge atmosfera; momente dinaintea morții mamei.

***

-Trebuie să recunosc, m-am distrat.

-Aveai dubii?

Îmi dau ochii peste cap, chiar dacă am zâmbetul pe buze.

-M-ai prins.

-Trebuie să îi mulțumesc din nou surorii tale.

Mă întorc cu spatele și o iau din loc.

-Stai! Glumeam, dar nu chiar! strigă în urma mea printre chicoteli.

Mă întorc din nou spre ea. M-a prins din urmă. E destul de înaltă fără tocuri, dar acum mă privește drept.

-Trebuie să recunoști, dacă nu era sora ta nu te distrai așa de mult în seara asta.

Începem amândoi să râdem. După ce am luat cina, am ajuns cumva într-un parc pentru copii unde Sierra s-a dat pe leagăn, pe tobogane, pe orice îi ieșea în cale.

Ochii îi strălucesc și mai tare datorită luminii felinarului. Nu a vrut să o duc până acasă, din cauză că, după cum mi-a explicat, e foarte paranoică și se simte mai în siguranță dacă nu îi cunoaște oricine adresa. Este total opusul lui Mak. Makani e atât de deschisă cu oricine; îți va spune aproape orice vrei să știi, pe când Sierra e precaută; preferă să vorbească despre lucruri generale.

Inspir adânc și încerc să mi-o scot pe Mak din cap. Nu e cinstit față de Sierra să mă gandesc la altcineva cât timp sunt încă cu ea.

-Ești bine?

-Da, scuze.

-Ești sigur? Toate seara păreai că te pierzi undeva în spațiu.

Oftez, frustrat de propriul comportament. Au trecut trei ani, m-am mutat înapoi în Carlow, sunt mai mult ca sigur că Mak a trecut peste. De ce nu pot face la fel?

-Adevărul e că nu am mai fost la o întâlnire de ceva timp.

-Cât timp?

-Trei ani?

-Oh, oh wow.

Clatin din cap. Nu mă așteptam la o reacție diferită.

-Cred că a fost destul de specială, huh?

Nici nu pot exprima în cuvinte.

-Cam așa, mă limitez să spun.

-Mi-ar fi plăcut să fi avut pe cineva care să simtă asta pentru mine.

Pot vedea tristețea din ochii ei mari și verzi.

-Îți promit că vei găsi acea persoană, spun, ignorând posibilitatea de a nu mă crede.

Mă privește atent. Ochii îi cutreieră întreaga mea față, la fel cum o fac și ai mei.

E un sentiment ciudat între noi. Nu e un sentiment rău, dar e ciudat. Suntem atât de aproape și pare că niciunul dintre noi nu vrea să se îndepărteze, dar fiecare e cu gândul în altă parte.

Poate că, la fel ca mine, are un motiv pentru care ar vrea să se îndepărteze de mine, dar nu o face.

Cu o mișcare mică, buzele îi sunt lipite de ale mele, iar mâinile se joacă cu cocul făcut la ceafă. Mâinile mele sunt așezate pe gâtul ei lung.

Trupurile ni se lipesc unul de altul. E plăcut să îmi pot simți inima bătând din nou haotic.