| A strange love story | Namjin

II

Yoongi se uită profund în ochii mei. Îmi dau seama că el suspectează ceva.

-Seokjin, ai plâns?

Tresar de la întrebarea lui. Observ că tonul lui este îngrijorat.

-Cine? Eu?, încep să râd fals. Te rog, eu nu plâng, nu am de ce să plâng. Mi-a intrat ceva în ochi.
-Ești sigur? Spune-mi dacă este ceva.
- Yoongi, sunt ok.

O lasă baltă, dar ochii săi tot inspiră suspiciuni. Incerc să schimb subiectul.

-Jimin, care-i treaba cu el?, întreb eu rupând tăcerea.
-Păi, ce să fie?
- Fii sincer. Îți place?
-Nu știu, dar obrajii lui sunt așa moi și fini.
-Oh, sunt surprins.
- Crezi că e ok să zic asta despre un băiat?, mă întreabă Yoongi cu roșeață în obraji.

Se pare ca acest Jimin i-a pus capac prietenului meu. Yoongi care e un tip cu inima de gheață, se pare că i-ai topit-o Park Jimin. E ceva rar.

-După ce ai plecat, l-am sărutat pe ambii obraji și el nu a avut nimic împotrivă, ba mai mult, m-a luat de mână și mi-a strâns-o.

Rămân șocat la cuvintele scoase din gura lui. El a făcut asta? Nu cred. Nici unei fete nu i-a făcut vreodată asta, dar acest băiat sigur este special.

-Yoongi, te-ai îndrăgostit?, îl întreb în timp ce îl ghiontesc cu cotul.
-Nu știu cum se numește acest sentiment, dar vreau să-l alint, însă nu pot face asta.
- De ce?
- Nu vreau să mă creadă un ciudat.

Încep să râd la cele spuse. El îmi trage o privire cu care m-ar putea omorâ.

-Se pare că ai un admirator Seokjin.

Întorc privirea și il zăresc pe tipul enervant. Se apropie de mine, mă rog să nu întreacă limita mea de intimitate.

-Hei Seokjin. Arăți perfect și de la distanță.
- Acum mă urmărești?
- Daca vrei, o fac.
-Ești un ciudat și jumătate. Zic eu și îi evit privirea.
-Ți-e frică să mă privești?
-Mie? Nu.

Mă întorc și observ că Yoongi se uită cu subînțeles la mine și-mi zâmbește. Sper că nu-și imaginează faptul că eu..

- Yoongi, hai să plecăm acasă odată.

Observ că Namjoon se întristează dar îmi spune că mă poate conduce acasă cu mașina și eu îl refuz categoric că eu merg cu Yoongi.

-De fapt, eu voi trece la bibliotecă pentru ceva, transmite trădătorul meu prieten.
-Perfect, deci Jin?
- Niciun deci.
-Te rooog, nu te mănânc.
- Af, fie. Zic eu făcându-mi milă de expresia de tristețe pe care o avea.

Urc în mașina lui și nu era deloc nașpa, interiorul era chiar pe gustul meu. Când să-mi pun centura observ că are o cutie plină de batoane cu ciocolată numite "Kit-Kat".

-De când îți plac astea? Sunt preferatele mele!, îl intreb eu prea entuziasmat.
-Mie îmi place persoana de aici, spune cu subînțeles.

Ignor asta și ii zic să porneasca odată mașina pentru a ajunge acasa.
Observ că are obrajii roșii, oare de ce? E chiar drăguț. DOAMNE? Ce tot zic? Ce e cu mine? Comportă-te indiferent.

-Cum preferi să ți se zică?, mă intreabă el cu un zâmbet pe față.
-Seokjin, ii răspund clar și răspicat.
-Vreodată ai avut un aer mai relaxat față de cineva?
-Ce?!

Încremenesc. Cum își permite să zică așa ceva? Mai bine zis, să mă întrebe. Nu e musai să mă comport drăguț cu tine. Nici nu meriți. Mă scoți din sărite.

-Am zis ceva greșit?, spune el cu o voce mai răgușită.
-Mă enervezi. Când pot ajunge acasă mai rapid?, ii zic cu răceală.

Se uită la mine cu o expresie tristă însă îl tratez cu indiferența. E chiar un idiot.