Epilog
Fericirea e relativă. Unii cercetători susțin chiar că nu există. Eu eram de o cu totul altă părere. Însă lucrurile aveau să se schimbe atunci când mă aşteptam mai puțin.
Speranță? Da, sigur. Oricând.
Fericire? Impropriu spus. Mai de grabă o buclă temporală în care ți-e imprimat pe față un zâmbet mult prea mare.
Nimic nu e permanent. Nici măcar sentimentul fals de fericire. Dacă stau puțin să mă gândesc, nici "sentiment" nu o pot denumi. Cred că e o stare trecătoare. Ori poate o minciună a sufletului. Parcă ne apropiem de definiția corectă.
Referindu-mă la generalitate, cam asta e fericirea. Pentru mine însă nu mai reprezenta nimic. De ce? Fiindcă oricum aveam să pierd totul.
În curând.
_______________________________________
♥ Dragi cititori, ştiți ce înseamnă asta, nu-i aşa? Desigur că da. Numai că mie îmi vine greu a crede că tocmai ce am finalizat prima carte; prima mea carte în sensul larg al cuvântului. Uau. Urmează o parte separată în care vă voi mulțumi aşa cum se cuvine. Pentru că voi, voi sunteți totul.
CITEȘTI
Say something(1)-The beginning |În curs de editare|
Teen FictionCum să salvezi o viață? Printr-un sărut dătător de speranță, printr-un sărut care îți oferă timpul de care ai nevoie pentru a ajunge la liceu chiar şi cu numai câteva minute înainte de terminarea primei ore pentru a putea să îți ceri scuze că a...
