Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cenușăreasa
Limuzina a parcat în fața unei clădiri mari, fix în fața unui covor roșu. L-am prins de braț și am mers pe covorul roșu cu emoții. Am întrat în clădirea mare, într-o sală ca cea pe care am văzut-o în castelul Hohlenzollern cu Friedrich, cea destinată balurilor. Am privit fugitiv bijuteriile care aveau să fie licitate. Mi-a rămas privirea blocată pe un colier, absolut superb, dar m-am lăsat dusă de către Freidrich. Am privit în jur, mii de doamne îmbrăcate absolut superb alături de bărbați îmbrăcați la costum.
— De ce toată lumea se uită la noi?
— Ei bine, se pare că ești cu adevărat incredibilă în seara aceasta.
Ne-am așezat la o masă când Achim împreună cu o femeie înaltă, brunetă cu ochii verzi ni s-au alăturat. Purta o rochie roz pal din satin, lungă.
— Se pare că ți-ai făcut milă de uliul bătrân și l-ai însoțit! Ești de-a dreptul minunată, îmi spune șoptit apoi dând pe gât o gură mare de șampanie plecând să facă câteva poze pentru ziare.
M-am uitat spre Friedrich. S-a ridicat de pe scaun și a făcut o plecăciune înainte mea întinzând mâna.
— Îmi acorzi acest dans? întreabă și îmi pun mâna în a lui lăsându-mă condusă spre ringul de dans.
O melodie lentă, un dans complicat. Am urmărit pașii celorlalți și ținând mâna peste a lui am crezut că-l voi strânge prea tare. Și-a pus o mână pe talia mea și pornind încet și stângaci simțeam cum inima mea bate mai tare decât de obicei.
— Nu știu pașii, spun într-un moment în care eram aproape de urechia sa.
A zâmbit într-un moment, iar neamțul n-a făcut decât să accelereze. În câteva secunde uitasem de faptul că nu știam niciun pas. Mă lasăm condusă de el. Simțeam cum inimaea se reglase după fiecare mișcare pe care o făceam. Celelalte perechi părăsise ringul și vedeam că toată lumea se uită înspre noi. Nu mi-a păsat de asta căci ochii care mă fascinau erau ațintiți doar pe mine. Simțeam că am fi doar noi doi acolo, de parcă toată lumea se evaporase cumva de acolo. În fiecare pas simțeam cum Friedrich Braun Heller simte cu adevărat, simțeam cum mă îndrăgosteam tot mai mult de el începând să nutresc sentimente care nu știam că există. Friedrich era priceput în asta, iar eu îl urmam. Nu era valsul simplu, pe o muzică lentă. Era accelerat, exact cum ne petrecusem noi. Tot ringul ne aparținea și atunci am simțit că am trecut undeva mai sus la relația noastră, iar masca nu acoperea asta. Tocmai spusese lumii, voit sau nu, că suntem împreună păstrând totuși un mare semn de întrebare. Cine era misterioasa parteneră? Una dintre cele mai norocoase femei, țineam să cred până în ultimul moment.
