Tocmai ajunseseră acasă. Copiii s-au descălțat și au mers în sufragerie,însoțiți de Yoongi.
Soarele apunea încet, seara punând în sfârșit stăpânire pe oraș. Era ceasul șapte și un sfert deja,iar Yoongi nu mai rezista. Era foarte stresat, gândul lui zburând doar la micul little cu păr roz. Începuse să dezvolte un sentiment foarte puternic pentru el de când prietenul său homofob,Hoseok îi trimisese o poză cu el și Jimin. Pe vremea aia Hoseok era dădaca lor,dar de când a aflat ca Jungkook și Taehyung începuseră să aibă o atracție unul pentru celălalt, acesta se simțea din ce în ce mai scârbit. De abia era de acord și cu prietenul său Yoongi,care era de asemenea gay. Așa că după mai mult de două luni în care a suportat toate momentele gay dintre Taehyung și Jungkook și cuplul de care fusese angajat, și-a dat demisia.
În tot acest timp în care Yoongi se holba la Jimin ce se juca cu prietenii săi, cuplul Namjin a intrat pe ușă. Era liniște în casă,ceva ce era foarte suspicios. De obicei,casa era plină de zarva celor mici, dar acum,când noua dădaca era aici,totul era foarte liniștit. Au pășit în sufragerie și au privit peisajul din fața lor: cei trei littles jucându-se pe covor și Yoongi privindu-i de pe canapea.
-Jinnie, cred că am găsit cel mai bun babysitter din lume.
-Da,Namjoon, ai dreptate!a spus uimit.
-Oh,hey!a spus Yoongi, acum privirea lui nefiind pe rozaliul din fața sa.
-Bună Yoongi!a spus cuplul la unison. Încă erau uimiți. Nu-şi dădeau seama cum Yoongi reușise să-i facă pe copiii așa cuminți.
Copiii încă se jucau, neluând în seamă faptul că 'părinții' lor veniseră acasă.
-Nici nu se mișcă. Asta e ...nu am cuvinte... Cum i-ai făcut să fie așa liniștiți?a întrebat Namjoon.
-N-am făcut nimic special. Doar am stat cu ei. Am fost la cumpărături,apoi ne-am întors acasă. Pot zice că au fost cuminți, nu au făcut nimic rău.
-Perfect,atunci mâine vei veni din nou să ai grijă de ei.
-Atunci cred că eu trebuie să plec.
-Nu,te rugăm, rămâi la cină.
-Da,dad-.... domnule Yoongi,vleau să lămâi la cină.a spus Jimin,acum fiind în picioare lângă Seokjin.
Yoongi l-a privit pe Jimin ,apoi i-a ciufulit părul rozaliu.
-Bine,micuțule, voi rămâne.
-Eu și Namjoon vom merge să pregătim cina. Yoongi,tu pregătește copiii și vă așteptăm la masă.
Yoongi i-a condus pe cei trei în dormitorul lor,ajutându-i să se schimbe în haine mai lejere.
-Daddy, vei lămâne să dolmi cu mine diseală? Kookie și TaeTae vol dolmi amândoi și mie Nu-şi place să dolm singul.
-Off,Jiminie, trebuie să vorbim cu Seokjin și Namjoon.
-Bine...
Jimin și-a lăsat capul în jos și s-a așezat pe pat, fiind deja gata.
-Mi-e foame, vreauuu să mănânc!a zis Jungkook supărat.
Seokjin a deschis ușa, spunând:
-Masa e gata,Kookie.
Jungkook a zâmbit și s-a dat jos din pat,mergând spre ușă. Yoongi i-a luat și pe Jimin și Taehyung și au mers la baie unde i-a ajutat săsești spele pe mâini, apoi au mers în bucătărie. S-au așezat la masă . Seokjin a servit mâncarea,apoi s-a așezat și el la masă.
CITEȘTI
l i tt l e p r i n c e ss ♡y oo n m i n♡
FanficMicuțul trăgea de tricoul celui mare. Era foarte nerăbdător, dar nu voia să-l supere pe Yoongi.