Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Monologul familiei mele (Editat)

~Ben poveste~

Totul se schimba. Din pacate si sentimentele se schimba, iar atunci ajungem sa uram persoanele la care tinem cel mai mult. Asta e legea firii, nimeni si nimic nu o poate schimba. Suntem direct raspunzatori de ceea ce simtitm intreaga noastra viata si trebuie sa ne asumam sentimentele oferite persoanelor gresite. Nu am crezut asta pana acum, insa aceasta este realitatea. Fie ca imi place sau nu.

Am oferit pe tava sentimentele mele celei mai nepotrivite persoane din cate exista. Asta ma face sa ma detest. Imaginea mea in oglinda imi provoaca greata si sila. De aceea evit de cateva zile sa ma privesc. Probabil ca arat groaznic. Stiu asta. Vad asta in privirile celor din jurul meu. Inca nu stiu cum de am permis asta. Cum de am crezut in povesti de dragoste. Sunt un criminal. Un monstru cu sange rece ce ucide fara regret. Nu am dreptul la iubire.

Am fost un fraier sa cred ca pot simti iubire sau ca pot sa fiu iubit. Acum mai mult ca niciodata imi este clar ca niciodata nu o sa am un final fericit. Doar moarte. Simt pericolul cum se apropie din ce in ce mai mult de mine. Vreau sa imi fie frica, insa nu pot sa ma gandesc la acest sentiment doar cu bucurie. Imi doresc sa mor! Imi doresc sa nu mai exist pe aceasta lume si sa scap odata de toate gandurile ce ma macina pe interior. Nu merit asta.

Zilnic ma gandesc la Mara. Plecarea ei ne-a zguduit viata din temeli tuturor. E atat de liniste pe holurile lungi ale conacului, incat uneori am impresia ca sunt singur. Toti am devenit reci, lipsiti de empatia sau veselia din vremurile bune. Imi lipseste asta atat de mult. Ceva din noi a disparut, insa nu stiu cum sa il aduc inapoi. Reintoarcerea Marei aici, nu este o optiune. De cand a plecat pe acea usa, ea a devenit rivala noastra. Dusmanul nostru pana la moarte, iar asta nu va schimba niciodata.

Familia mea nu mai exista. A murit. Sau poate ca nu a fost niciodata. Poate ca a fost doar o iluzie a dorintei mele nebune de a avea in eternitate ceea ce nu am avut niciodata in viata de muritor. Din familia fericita ce eram odata, am ajuns doar niste straini. Venim, plecam, facem ce vrem cand vrem fara sa mai spunem nimanui. Urmam comenzile lui Slender in tocmai cum ne spune si in rest suntem fiecare pe cont propiu. Nu ne mai pasa de cei de langa noi,iar asta ne distruge. Lent si chinuitor.

Pe hol imi capteaza atentia o poza. Una destul de mare, intre doua usi identice. Ma opresc in fara ramei lucioase, decorate de Sally si analizez figurile vesele din ea. Eram toti. Eu, Jeff, Sally cu Teddy cei doi Jack, Slender si EA. Impostorul se afla langa EJ si zambea stramb spre obiectiv. Parul lung si negru al Marei era prins intr-o coada perfecta specifica ei. Ochii ei mari si sticlosi, lipsiti de emotie, parca prevesteau vitorul. Viitorul care este prezentul de astazi.

Furia ma acapareaza. Lovesc cu pumnul chipul Marei. Rama se sparge, cazand pe jos in bucatele. Poza aluneca printre ramasite la picioarele mele. In mana cu care o lovisem incepu sa apara picaturi negricioase de sange. O usa se deschide, insa nu ma obosesc sa vad persoana ce probabil ma priveste. Privirea mea este doar pe poza generoasa de pe podea pe carede afla mai nou cativa stropi de sange. Imi inghit cu greu un nod in gat si ma intorc robotic. Il vad pe Jeff cum ma priveste. Il fixez cu privirea, iar chipul sa ce exprima mila si ingrijorare se transforma in unul dur si rece.

O mica batalie se da intre noi la nivel vizual, insa o termin rapid cand pasesc cu pasi lenti spre camera mea. Trantesc usa fara sa imi pese ca deranjez linistea celor din jur. Ma arunc in pat lasandu-mi trupul greoi peste asternturile racoroase. Inchid ochii bucurandu-ma scurt de senzatie. Imi concentrez atentia asupra tavanului, incercand sa imi distrag atentia macar cateva secunde de la tot ceea ce mi-se intampla.

Oftez involuntar. Eram acaparat de atat de multe sentimente incat nu stiam cum sa le fac fata. Furia, dezamagirea mea fata de mine, regretul, disperarea si multe altele erau de la o vreme singurele mele prietene constante ce imi promise ca nu ma vor parasi de acum. Nu pot sa ma adun. Nu pot sa elimin toate fricile mele cele mai ascunse. Ma tem de viitor, iar asta ma destabilizeaza psihic din ce in ce mai mult, pana o sa ajung sa cad intr-o negura din care sa nu ma mai pot ridica.