Always and Forever

>>Capitolu 4

A trecut o lună de când Drew a devenit garda mea personală de corp și încă încerc să mă obișnuiesc cu ideea de a-l vedea peste tot.Încerc să mă obișnuiesc și cu ideea că m-a șantajat ca să nu-i spun tatei că era cât pe ce să mor tocmai din cauza celui care se presupune că ar trebui să mă protejeze.Încerc și tot încerc și cred că o să ajung cât de curând la limita răbdării.

Sincer,nu s-au întâmplat prea multe în această lună,exceptând unele incidente,cum ar fi jignirile și ironiile elevilor care deja sunt la ordinea zilei.A-ți crede că dacă ești bogat nimeni nu se ia de tine.Ei bine,asta se întâmplă în majoritatea cazurilor.Dar se pare că eu sunt o excepție.Și uneori aș vrea să am mai mult curaj să le spun oamenilor în fată să se ducă naibii.Dar nu pot.Doar stau și le ascult jignirile.Uneori le ignor,dar nu le poți ignora la nesfârșit,corect?

Săptămâna trecută s-a întâmplat ceva neobișnuit.Ceva la care chiar nu mă așteptam.Drew mi-a luat apărarea în fața echipei de fotbal a școlii care se ia constant de mine.Și sincer asta m-a surprins pentru că nu credeam că îi pasă.S-a întâmplat cam în felul următor:

Stăteam liniștită la coada de la cantină să îmi cumpăr ceva de mancare.Mi-am luat ca de obicei,o salată cu pui și un suc.Ei bine,când să plec spre o masă liberă unde să pot mânca liniștită apare Elijah,căpitanul echipei de fotbal,alături de prietenii lui,și ei membrii ai echipei.Dau să trec pe lângă ei când acesta se poziționează în fața mea blocându-mi calea.Elijah începe să râdă fiind îndeaproape urmat de ceilalți.

-Uitați băieți pe cine avem noi aici!Însuși Anastasia Flyn,prințesa lui tati.-prietenii lui încep să râdă,iar Elijah se apropie tot mai mult de mine cu un rânjet imens pe chip-Ce faci singurică aici?Cumva garda ta de corp te-a abandonat?

Eu doar înghit în sec,lăsând capul în pământ.Urăsc că sunt așa slabă în fața lor.Oare de ce în fața lui Drew prind curaj?Nu spun nimic,lăsându-i pe băieți să râdă în continuare.Poate pleacă și mă lasă în pace.Dar dorința mi-e spulberată când toată salata ce o aveam în farfurie e acum pe hainele mele.Îmi ridic privirea și privesc în jur.Toată lumea din cantină e atentă la mine și râde.

-Ups,îmi pare rău.Dar sunt sigur că tati tău care are bani nu se supără să-ți cumpere alte haine,nu-i așa,prințesă? Modul în care a pronunțat cuvântul era în batjocură,urmând ca mai apoi să râdă copios,alături de întreaga cantină,pe seama mea.Era cât pe ce să încep să plâng când o voce cunoscută se aude în toată cantina.

-Ce dracu se petrece aici?Era Drew.Un Drew mai nervos ca niciodată.Pur și simplu scotea fum pe nări.Se uită la mine și la întreaga salată care acum e pe hainele mele apoi se întoarce spre Elijah.Se îndreaptă furtunos spre acesta și când ajunge în fața lui îl pocnește direct în față.Elijah,neanticipând mișcarea,cade lat la pământ,toți prietenii lui sărindu-i în ajutor.

-Să nu te mai prind că te iei de ea!Altfel noi foi nu vom mai fi de aceeași parte a baricadei!S-a-nțeles? urlă Drew către Elijah.Acesta aprobă cu o simplă mișcare a capului,în timp ce cu o mână își ștege firicelele de sânge ce i se preling din nas.

După privirea ucigătoare care i-o aruncă lui Drew,sigur ar vrea să-l omoare.Însă acesta nu-i dă nicio importanță.Se întoarce cu fața spre mine,privindu-mă.Pot să-i citesc pe chip o urmă de îngrijorare combinată cu vinovăție,poate?Habar n-am.Cert e că acesta mă prinde de braț și mă trage după el afară din cantină,iar eu îl urmez fără să pun întrebări.Chiar aveam nevoie să ies de acolo altfel aș fi izbucnit în plâns.Ajungem la mașina lui,urcăm și plecăm.Unde?Nu știu.Dar în momentul ăsta nu îmi pasă.Vreau să fiu departe de tot și de toate.După 15 minute de liniște,Drew sparge tăcerea.

-Ești bine?

-Acum da.

Drew își mută fugitiv privirea pe mine fiind apoi atent la drum.Oftează,apoi trage pe dreapta,undeva în apropierea unui câmp pustiu.Oprește mașina și coboară aprinzându-și o tigară.Cobor și eu,bineînțeles.Am nevoie de aer proaspăt ca să-mi mai limpezesc mintea.Îl văd pe acesta sprijinit cu un picior de portiera mașinii,uitându-se pierdut undeva în zare.

-Se întâmplă des?îl aud pe Drew întrebându-mă,și știu la ce se referă.

-Da,destul de des,dar m-am obișnuit.

Acesta oftează,după care își termină țigara și se apropie de mine.Se poziționează în fața mea cu o mimă serioasă pe chip.

-De ce îi lași să își bată în așa hal joc de tine?

-Crezi că mie mi ușor?Că vreau să îi las?-răbufnesc eu-Pur și simplu nu am curajul necesar să îi înfrunt.

-Nu ai curajul necesar?Vorbești serios,Tasia?Și cu mine cum rămâne?Pe mine cum de ai curajul să mă înfrunți?acesta mai că râde de mine.Perfect,ce să zic.Asta-mi mai lipsea,ca el să râdă de mine.Stai puțin,tocmai mi-a zis Tasia?Nimeni nu îmi zice așa înafară de mama și tata.Sună așa diferit când o spune el.Mă trezesc la realitate în momentul în care îi văd mâna lui Drew fluturâd haotic prin fața mea.

-Hm?Ce spuneai?

-Ești incredibilă!Acesta își dă ochii peste cap apoi începe să râdă.Un râs sănătos.Încep să râd și eu alaturi de el.Nu cred că l-am mai văzut pe Drew râzând așa cu poftă niciodată.Și trebuie să recunosc că îi stă bine.Drew e frumos și când nu râde,dar când o face parcă ...Oh Doamne,eu chiar mă gândesc șa asta?Da o faci.Conștiință stupidă.Nu da vina pe mine,îs gândurile tale. Okey,gata,am terminat discuția asta ciudată,pentru că altfel o să ajung să mă cert cu propria conștiință.

-Hai să te duc acasă,mi se adresează acesta,după ce se opri din râs și îmi zâmbii în colțul gurii așteptând o reacție din partea mea.I-am zâmbit și eu la rândul meu după care m-am urcat în mașină și am pornit spre casă.

Ciudat cum de atunci am început să ne înțelegem cât de cât.Nu mă înțelegeți greșit,încă mai am momente când aș vrea să dau cu ceva în el,dar nu ne mai șicănim atât de mult pe cât o făceam înainte.Se pare că lucrurile intră ,încet,încet,pe făgașul normal.

Șiii,gata și capitolul 4.Sper că v-a plăcut și că o veți citi în continuare.Aștept părerile voastre.Până data viitoare.:)