Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Nimeni nu scapa cu viata (Editat)

Viata. Ce cuvant imprevizibil. Plin de trairi care mai de care mai alese. De la bucuria copilariei pana la durerile sfasietoare ale motii. Politia ne cauta. Ne lovisem de mai multe ori de ei, iar asta ne ingrijora. Pareau mai puternici si mai devotati in a ne omori decat au fost vreodata. 

Zilele treceau parca pe repede inainte. Nimic nu spargea odata monotonia. Patrulele pe care le faceam nu ma incalzeau cu nimic. Imi doream sa atace odata. Sa imi dau duhul pe campul de lupta si sa termin pentru totdeauna prostia asta. 

Insa ei nu se grabeau nicaieri. Analizau bine zona inainte de orice. Marcau anumiti copaci cu vopseuri, in timp ce pe altii ii taiau. Nu imi este clar ce vor sa faca. Ma gandeam ca poate ne-au descoperit. Ca stiu unde locuim si se pegatesc. Ca fac mai multe cai de iesire din padure sau diverse capcane.

Inca ma gandesc la ea. Fiecare moment in care numele tradatoarei imi traverseaza gandurile, simt mii de junghiuri cum imi lovesc cu nesimtire inima. Incercam sa o uit. Sa ma concentrez pe ceea ce era cu adevrat important acum pentru mine. Sa distrug planurile politiei. Le ascult zilnic convorbirile. Statii, telefoane, discutiile din preajma dispozitivelor. Tot. Insa nimic care sa duca undeva. Toate astea ma faceau sa am caderi nervoase din ce in ce mai des. Nu mai dormeam cum trebuie, nu mai gandeam logic, iar orice vorba ma putea face sa imi ies din sarite.

In jurul meu domnea agitatia. De zile bune, nimeni nu isi mai gasea locul. Unii stau la panda prin padure, cautand sa prinda politisti care sa le spuna orice informatie despre planul lor, in timp ce altii se plimbau agitati in patrulele de paza din jurul casei. Cerul arata precum o cascada de culori. Norii aveau degradeuri superbe de la portocaliu la rosu si galben. Insa nori mari si gri, apareau de dupa orizont, prevestind parca o ploaia bine-meritata.

Imi este frica. Insa nu se compara cu furia din mine ce se reflecta asupra politistilor gasiti prin padure. Ii urmaresc asemenea unui vanator, insa nimeni nu sufla nici o vorba despre ceea ce planuiesc. Vantul sufla destul de puternic. Printre pomi se aud mai multe ramurele rupte. Simturile mi-se activeaza. Ma apropi asemenea unei pisici ce isi urmareste prada. O silueta se zareste intre trunchiurile groase. O urmaresc, avand in permanenta grija la picioare. 

Cand simt ca sunt destul de aproape sar pe femeie. Tipatul ei se auzi ca un ecou in urechile mele. Cateva pasari speriate isi iau zborul. O imobilizez cat de bine pot si o privesc in ochii.

-Ce puneti la cale?

-Nu...nu stiu!

Lacrimi i-se adunase in ochii verzi. Atunci observ ca pe sub gheaca de politiei avea haine simple. Incepuse sa planga zgomotos, cerand indurare, insa las socuri electrice sa ii aduca sfarsitul. Ceva nu se leaga. Insa ce anume?

Focuri de arme se aud nu prea departe de mine. Atunci in creierul meu se lumina. Folosise o momeala pentru a nu anunta cand restul se apropie de conac. Picioarele mele o iau la fuga involuntar in acel moment. Cand ajung in mica poaiana, sangele era peste tot. 

"Nimeni nu scapa cu viata!"

Acesta era singurul lucru pe care il stiam. Ne fuse explicat clar si raspicat. Ma avant in lupta, lasand incostient un politist. Undeva pe jos, cateva culori imi sari in ochii. Vazusem cubul primit de la SlenderMan. Nu stiam cu se foloseste insa simteam nevoia sa il folosesc. Imi las trupul sa devina electricitate, curentand mortal toti politisti si potaile lor ce imi ieseau in cale. 

Mirosul fricii se ameste cu mirosul sangelui. Decorul era demn de filmele horror de prost gust. Ma las jos, apucand cubul. Un glont ce ma rateaza, face o gaura in usa de la intrare. Ii vedem pe prietenii mei ajutandu-se si empantizand unii cu altii. Atunci am realizat ca noi nu lupta pentru SlanderMan sau scopul lui. Noi luptam pentru casa noastra, pentru ea si pentru familia imperfecta, dar iubitoare pe care o avusem candva. Luptam pentru ca ne era frica ca unul dintre noi sa moara.

Mi-as fi dorit sa privesc si padurea. Sa patrund in adancimile ei, insa un golt ma rata si de aceasta data la limita. Agentii par a se inmulti, comparativ cu noi, care vrei, nu vrei nu aveam cum sa nu ne ranim pe durata acestei lupte. Ma stradui sa imi fac treaba cat mai bine si sa ii omor, nu am de ales. Mai departe de mine,Jack claunul era inconjurat din toate partile, iar asemenea noua, nu aveau sa il lase in viata. Alerg spre el si omor cativa pe la spate. Jack sare si el in lupt cu curaj si reusim sa ii omoram.

-Mersi frate!

-Nu ai pentru ce.

Zambesc in coltul gurii si ne separam. Nehotararea ma costa scump in aceste momente tensionate. Un glont imi strapunge umarul stang. Fara sa imi dau seama, ma dezechilibrez si cad. Rana avea sa se vindece de la sine, insa pana atunci, durerea ma face sa gem infundat cand ma ridic. Privesc in jur, cautand faptasul, insa nu ii dau de urma. Cel mai probabil este ascuns si doar ne tinteste ca pe caprioare.

Timpul parca statea in loc, fiind si el curios de rezultatul acestei batali. Rani noi apar peste cele vechi. Sange nou se amesteca rapid cu cel vechi pe iarba, cat si pe retina mea. Imganilie macabre nu dispar atat de usor dupa o lupta. Insa ceva era diferit acum. Ceva nou aparu in filmul bine cunoscut mie. Suntem toti. Suntem mai uniti ca niciodata. Scopul nostru comun ne-a unit in acesta nebunie de viata si moarte. Ea ne-a unit, insa simt ca tot ea este responsabila pentru destramarea noastra. Nu Ben! NU! Nu este acum momentul sa te gandesti la ea sub nici o forma. Deja  constiinta imi este supraincarcata de mustrarile pe care mi-le fac singur. Deja mi-am pierdut focusarea pe aceasta sarada. 

Bataia pare a deveni mai apriga. Cel mai probabil intaririle lor au sosit si s-au amestecat insesizabil. Cainii latra asemena unor mostri flamanzi, gata sa iti devoreze sufletul. O fiara sare pe mine. Cu greu ii tin botul departe de fata mea. Un val ciudat de pulsati imi traverseaza trupul. Corpul imi tremura si parca se desprinde in mii de bucati. Cu coada ochiului il vad pe Hoodie cum cade de pe acoperisul casei noastre. Impactul trupului lui se aude estompat. Privirea devine tulbure, iar imaginea se departeaza rapid de mine. Simt cum ma descompun.

Ultima senzatie de durere apartine spatelui. Ceva mic mi-se opune in intinderea pe pamanat. Acel obiect parca incepe sa ma absoarbe incept, iar cand sunt cu totul prins de el imi dau seama. Cubul Rubik ma trage in el. Totul este negru. Negru si rece. Ca o noapte innorata. Ca o adiere placuta resimtita in acea noapte. Plutesc in vidul acest placut. Mi-as dori ca placerea oferita de lipsa grijilor, a durerii, constrangerii si a suferintei sa se prelungeasca pana la marginea existentei si inapoi. Sa nu mai cunosc altceva infara de aceasta pace interioara raportata la cea exterioara. Sa fiu doar eu, cu mine, cu gandurile si personalitatile mele, macar pana as reusi sa imi fac ordine in ganduri si in existenta.

M-am obisnuit ca soarta, viata si destinul sa nu fie de partea mea. Sa rada de mine in moduri ironice si sa imi dea peste nas de fiecare data cand ajung intr-un punct bun. Starea de plutire este inlocuita de cea ce durere. Aud cum ceva se rupe in mine. Poate doar inima, la gandul unei noi despartiri de familia distrusa pe care o mai aveam. Sau poate ca sunetul a fost doar in mintea mea. Nu pot sa ma plang de durere. Sunt un demon, o fantoma a internetului, intr-un mod nefigurant si realist. Durerea pentru mine, la orice intensitate nu este o durere adevarata. Este doar un sentiment pe care creierul meu isi doreste sa il perceapa ca sa nu uit de partea mea umana. 

Nu vreau sa deschid ochii. Nu vreau sa stiu unde sunt sau de ce. Nu aud pe nimeni, ceea ce inseamna ca sunt singur. Dar mi-as dori sa fie cineva. Sa aud o voce care sa imi indice cumva locul sau timpul in care sunt. Ma indoiesc de existenta unei persoane, fizica sau macar spirituala. Pana la urma sunt intr-un cub Rubik. O jucarie de gandire pentru muritori. Cine ar putea sa mai fie prins intr-un obiect pastrat de Zelda atatia ani? Raspunsul este evident: nimeni!

Si cu toate astea, imi doresc sa ma insel!

____________________________________