Ziua in care te-am pierdut

capitolul 1

Stateam pe o banca in curtea liceului bucurandu-ma de caldura oferita de soare cand cel mai oribil sunet imi sparge timpanele.
-Hai, boboaco, stii ca domnisoarei Nella nu ii place cand intarziem la ora ei, spune prietenul meu cel mai bun Criss.
-Nuuuu, incep eu sa ma plang
Stiind ca nu ma voi clinti de buna voie prea curand, Cristian, ofteaza si imi ofera mana sa pentru a ma ajuta sa ma ridic.
Oftez si eu mult mai dramatic decat el si ma ridic in cele din urma.
-Ce faci diseara? ma intreaba in timp ce ne indrepram spre sala de clasa
-Invat, ii raspund simplu
-Haide, Sofia! Mai traieste si tu! Tot ce faci este sa inveti!
-Tu nu ziceai ca te vezi cu Laura diseara? incerc eu sa intorc situatia in favoarea mea
-Anulez! Macar sa iesi tu, tocilara mica!
Niciodata nu ies in castig intr-o contradictie cu Cristian. Poate din cauza faptului ca el isi asuma riscuri si nu tine cont de nimeni si de nimic in timp ce eu traiesc dupa un plan bine stabilit si imi impun singura limitele.
-Iesim in weekend!  incerc eu un compromis.
-Da, sigur, de ce nu ma mira? imi spune sarcastic apoi isi da ochii peste cap si mareste pasul astfel incat sa ajunga in fata mea.
Eu doar ii privesc spatele simtindu-ma vinovata ca l-am suparat. Inghit in sec si incerc sa il ajung din urma dar nu ma asteapta si apoi intra in clasa cu o fata vesela de parca nimic nu s-a intamplat.
Se aseaza in a doua banca de la perete langa o colega de clasa si incepe sa ii spuna lucruri ce par sa o amuze.
Ma asez si eu pe locul meu din prima banca si incep sa imi recitesc notitele pentru testul de saptamana aceasta.
Stiu ca nu am facut nimic atat de rau incat sa-l fi suparat cu adevarat pe Criss insa acesta este el. Se aprinde foarte repede, este o fire vulcanica care nu accepta refuzuri de la nimeni. Nici macar de la proprii parinti.
Majoritatea fetelor il gasesc atractiv pentru ca are aceasta atitudine de fuckboy si pare mereu stapan pe situtie asa ca nu duce niciodata lipsa de gagici.
N-am simtit niciodata gelozie. Desi lumea crede ca ma tine in friendzone, cu toate acestea recunosc ca fetele cu care Cristian isi petrece timpul nu sunt niciodata genul meu.
   Machiate si aranjate pana in varful unghiei de la degetul mic ,fetele ce se dau drept trandafiri delicati au mereu grija sa ma faca sa ma simt prost in propria piele. Mereu m-am simtit complexata de aceste fete. Nu pentru ca ma consider urata ci pentru ca ele sunt toate la fel si eu sunt singura diferita.
   In zilele lui bune, Cristian imi spune ca sunt speciala, ca inteligenta mea ma face frumoasa, ca atitudinea mea hotarata va frange inimi intr-o zi sau ca zambetele mele atat de sincere vor topi o inima de gheata.
Dar asta e treaba cu zilele. Nu toate sunt bune.
    Orele iau sfarsit iar Cristian nu mai baga in seama toata ziua asa ca decid sa plec spre casa fara el.
Abia cand ajung in capatul holului imi aduc aminte ca astazi am repetitie cu trupa de teatru asa ca ma indrept intr-acolo.
- Ai intarziat! ma cearta in gluma David
-Puteati incepe fara mine, ma scuz
-Stii ca ma concentrez mai bine cand esti aici! imi spune el sarmant
-Pentru ca iti suflu eu replicile, il iau peste picior si ma asez la locul meu razand
-Sunteti gata? ii intreb in timp ce imi adun foile pregatita sa ii urmaresc.
-Nu chiar...imi raspunde Leia
O privesc intrebator cerandu-i tacit sa imi spuna motivul pentru care nu putem incepe.
-Ioana a renuntat azi dimineata, imi raspunde David in locul ei.
-De ce? intreb mai aspru decat intentionam.
Intr-adevat, Ioana este o actrita veritabila dar eu am avut dubii in privinta ei inca de la preselectii. Nu imi inspira incredere si nici nu e genul meu de fata. Leia imi tot zice ca sunt prea critica cu ea si crede ca iau totul prea personal din cauza trecutului nu prea roz pe care l-am impartit cu aceasra fiinta. Poate ca are dreptate dar asta nu inseamna ca eu nu am. Cum ar fi in cazul de fata.
-A spus ca personajul ei nu i se potriveste si ca daca nu o lasi sa il personalizeze putin ea renunta, continua sa imi explice David.
-Bine, raspund simplu
-O lasi sa il modifice? intreaba el mirat
-Nu, surad acru. Bine ca a plecat, ii explic
-Eram sigura! izbucneste Leia. Spectacolul nostru e in doua saptamani si tie iti arde de orgolii copilaresti.
- Nu modific persoajul ala. Iuliana este definitia impiedicatei. Trebuie sa fie puerila si sa vada frumusetea din lucrurile mici. Trebuie sa se ridice de cate ori cade si da, trebuie sa fie putin ridicola! Asa am conturat-o eu si asa v-a ramane. Nu transform personajul asta in fraiera scolii de care se indragosteste baiatul rau pentru ca aceasta nu e o poveste cliseica de dragoste!
     Se pare ca pana la urma m-am aprins si eu pentru ca atunci cand termin ce am de spus nimeni nu mai spune nimic. Toti a privesc cu ochii mari de parca mi-ar mai fi crescut un cap. Nu am ridicat vocea dar sunt rare momentele in care ma revolt asa ca reactia lor este de inteles.
-Si..ce vom face? intreaba pana la urma alt coleg de trupa.
-Gasim o inlocuitoare, spune David solutia evidenta.
-Dar cine? intreaba la randul ei Leia.
-Eu, raspund hotarata si toti ma privesc din nou socati.
Eu stateam mereu in spatele scenei. Eu scriam scenariul, faceam decorul, puneam muzica dar nu eram niciodata actor. Nu aveam trac dar niciodata nu simtisem nevoia sa fiu in lumina reflectoarelor. Pana in acea zi. Ziua in care am decis sa joc in porpia mea piesa de teatru.