It's Complicated // Dolan Twins

Capitolul 42

A trecut o săptămână de la incident. Niciunul din prietenii mei nu a insistat, şi le sunt recunoscătoare pentru asta. Şi, am vorbit şi cu doctor Lovell, care mi-a crescut puțin doza de medicamente ca să împiedice reapariția vocilor.

Weekend-ul ăsta vine Ethan în vizită. Abia aştept!

Faza e că vineri e o petrecere la frăția lui David, iar atunci vine iubitul meu. Vreau să mă duc la petrecere, dar nu ştiu dacă va fi şi el de acord. A zis că vrea să mă scoată la o întâlnire când vine.

"Ăsta e weekendul cel mare, huh?" mă întreabă Daniel cât lucram la un eseu.

"Da." zâmbesc, tastând în continuare.

"Vrei să îți las camera sau...?"

"A, nu, e ok. Vom sta într-o cameră la hotel."

"Dar vii mâine la petrecere?"

"Nu ştiu... sper că da." fac o pauză scurtă. "Priveşte partea plină a paharului. Vei avea tot weekendul camera liberă pentru tipa aia cu care vorbeai." îşi dă ochii peste cap şi râde.

"Nu te vei opri niciodată, huh?"

"Hmm... nu." pufnim amândoi în râs.

"Bănuiesc că o merit."

"O, clar o meriți. Să ştii că a fost mai naşpa pentru mine decât pentru tine. Puteai să îmi dai un mesaj măcar." chicotesc, iar el oftează.

"Ok, am înțeles. Şi, ca să ştii, nu s-a întâmplat nimic la telefon. Nu sunt genul ăla de persoană. Dacă vrea să-"

"Daniel, am prins ideea. Nu e nevoie să explici. Eşti cel mai cuminte băiat pe care l-am cunoscut vreodată." glumesc, întorcându-mă cu spatele la el, concentrându-mă la eseu.

"Ei, nici chiar aşa. Nu sunt un sfânt, ba chiar-"

"Ok, de ce mai discutăm despre asta?" încep iar să râd, destul de stânjenită.

"Doar ca să ştii că viața mea nu e aşa plictisitoare."

"Mă bucur pentru tine. Nu trebuie să te întorci la jocul tău?"

"Corect."

Băieții îl aşteptau de câteva minute probabil. Doar ca să îmi spună că nu e un sfânt. Doamne, uneori chiar mă întreb ce e în neregulă cu el.

°°°

Ies din sala de curs demoralizată. Am stat trează până la trei ca să termin eseul ăla, iar profesorul a uitat complet de el, aşa că nu le-a mai luat. Şi nimeni nu i-a amintit. Am băut trei cafele seara trecută, doar ca să nu adorm, iar lui nici nu-i pasă că a uitat. Ştiți sentimentul ăla când vreți să sugrumați pe cineva atât de tare încât e greu să vă abțineți? Da, şi eu.

În drum spre cămine dau de Becca şi Spencer. Aparent am avut curs în aceeaşi clădire.

Un băiat se apropie de noi. Avea fularul înfăşurat peste nas, iar căciula era lăsată pe frunte. Ochii ăia îmi par cunoscuți, şi postura lui.

"Ethan!" aproape am țipat, alergând în brațele lui.

Îşi înfăşoară mâinile în jurul taliei mele şi îşi îngroapă fața în scobitura gâtului meu. Mă lipeşte de el şi refuză să-mi dea drumul. Îi inhalez parfumul, zâmbind instantaneu. Mi-a fost dor de el... de absolut tot ce ține de el.

"Cum ai intrat?" îl întreb după ce rupem îmbrățişarea.

"Ai fi surprinsă câtă lume poate să intre aici deşi nu face parte din universitate." glumeşte, făcându-mă să râd.