I'm just a Wallflower

Inceputul

Draga jurnalule,

Ma bucur foarte mult ca am inceput sa scriu din nou. Simt ca nu mai am pe nimeni caruia sa ii pot impartasi gandurile si emotiile mele. Cu mama si cu tata nu pot vorbi, ei nu m-ar intelege. Cu fratele meu nici atat, el este mult mai mare decat mine si fiecare discutie cu el incepe cu "Pleaca inapoi la papusile tale." . Nu stiu de ce ma considera inca un copil, am facut 16 ani, nu ma mai joc de mult cu papusile. Singura persoana din familie care ma intelegea era bunica. Mereu stateam pe terasa in bratele ei si ii spuneam tot ce am pe suflet iar ea ma asculta mereu, indiferent cat de prostesti erau povestile mele. Imi lipseste atat de mult bunica.

Maine este prima zi de scoala. Prima mea zi la liceu. Stiu ca ar trebui sa ma bucur, insa, din contra, mi-as dori sa aman ziua de maine cat mai mult cu putinta. Imi este frica. Nu cunosc pe nimeni. Sunt un necunoscut pe acest taram. Ce nu as da sa il am pe Tim langa mine. Ti-l amintesti pe Tim, nu-i asa? Tim, prietenul meu cel mai bun de la gradinita. S-a mutat anul trecut in New York cu tatal sau dupa ce mama lui s-a sinucis din motive inca necunoscute. Mi-a parut foarte rau pentru Tim, tin foarte mult la el, intotdeauna mi-a fost ca un frate. Am plans timp de 3 zile cand am aflat vestea ca se muta. Nu mai am niciun prieten. Acum te mai am doar pe tine.

Imi pare rau ca nu pot sta mai mult ca sa iti povestesc ce s-a mai intamplat de cand nu ti-am mai scris, este 22.03 iar maine trebuie sa ma trezesc la 7.00 nu la 9.00 cum am facut toata vara. Promit ca iti voi scrie maine.

Prietena ta,

Rebecca