România. Mai precis Oradea. La o stână aflată la cel puțin 69 km locuia Codrin Bradea.
Acest tânăr s-a născut prematur și cu o forma rară de autism. Primele lui cuvinte au fost ''Fută dumniezo''. Părinții lui adoptivi au vrut să-l dea la orfelinat, iar din cauze extrem de bizare s-au răzgândit.
Anii au trecut, iar Codrin a crescut. Era un flăcău de 18 anișori. Mama lui adoptivă îl imbrăca numai în rochițe roz. Singurii lui prieteni erau doar caprele, în special capra Șniți, cu care avea o relație cam bizară. Piatra Echo îi ținea mereu companie. Îl întâlnise din greșeală atunci când mama lui adoptivă a aruncat cu pietre după băiat din cauză că el se jucase cu vibratorul ei. Atunci el a văzut o piatră mică și grasă și i-a pus numele Echo.
În fiecare zi, băiatul mergea cu oile la păscut, iar seara le mulgea. Se culca flămând, dar în sufletul lui era vesel din pricina faptului că își putea vedea oile futându-se.
Într-o zi, Codrin a întrebat-o pe maică-sa:
-Vreau să merg la Seminarul Teologic! a spus băiatul vesel.
-Te duci la mă-ta-n pizdă! a țipat femeia.
-Dar mamă..
Femeia a plecat nervoasă, iar băiatul s-a pus în patul lui moale făcut din crengi uscate și a început sa plângă. Camera s-a luminat, iar piatra Echo s-a transformat într-o zână.
-Spune-mi ce reprezinți, beșină plutitoare, a spus Codrin speriat da' în același timp și excitat.
-Eu sunt zâna Echo. Inițial am fost o piatră, dar plânsul tău m-a făcut să-mi fie milă de tine și mi-am luat adevărata formă.
-Te rog zână Echo, ajută-mă! Vreau sa devin preot, să scap de viața asta dură și monotonă.
-Nu pot să te fac preot, puterile mele au cam scăzut din cauza faptului că am pierdut la păcănele. Dar pot să-ți ofer o nouă viață. Ești de acord?
-Desigur! a spus băiatul cu o voce pițigăiată.
A 2-a zi tânărul s-a trezit pe podea. Era într-o încăpere luxoasă, dar fiind îmbrăcat ca un cocalar, avea freză de cocalar, iar CD-urile lui Salam erau peste tot prin cameră. Atunci zâna Echo a apărut.
-Sper că o să fi fericit cu noua ta viața, a spus zâna.
-Ai de pula mea! Nu vreau să mai devin preot, acum o să incep o nouă viața de manelist.
Zâna Echo l-a pupat pe obraz, fără ca băiatul să-și de-a seama că aceasta îi furase portofelul.
Codrin a început să asculte melodiile lui Salam, fiind fericit de noua sa viață.
-FORTZA SALAM!!
CITEȘTI
Viața lui Codrin Bradea : Începutul
FanfictionAceastă poveste este un pamflet și trebuie tratat ca atare.