Azi...azi e o altă zi.
O altă zi în care sunt prinsă în trecut, în care am nevoie de ajutor. Însă oricâte persoane ar fi lângă mine şi oricât sprijin mi-ar oferi, nu reuşesc să umple golul lăsat de el.
De ce a trebuit să fie aşa ? De ce sunt eu aşa ? Mi-am pus sufletul pe tavă de atâtea ori şi tot de atâtea ori mi-am luat-o în freză. Niciodată nu mă învăţ minte... Sau poate nu ar trebui să folosesc cuvinte atât de mari precum ' niciodată ' , nu-i aşa ?
Ei bine, m-am îndrăgostit şi eu la prima vedere, ca o toantă. I-am văzut doar ochii...privirea...şi m-am îndrăgostit iremediabil. Păcat că nu a fost reciproc.
Însă nu e ca şi cum ar fi fost prima mea dragoste neîmpărtăşită...oh, nu. Am mai trecut prin asta. O dată. Însă mi-aş fi dorit să fie prima şi ultima dată. Nu a fost... Dar până la urma, din orice lucru putem învăţa ceva, nu ? Ei bine, din aceste iubiri eşuate ale mele am învăţat multe şi nu regret absolut deloc că le-am trăit, chiar dacă în momentele alea am suferit cumplit. M-am maturizat, am trăit experienţe noi, deşi dureroase, dar a meritat ! A meritat pe deplin.
Datorită lor, azi sunt ceea ce sunt şi nu aş putea decât să le mulţumesc, nu ?
Tu ai fi în stare să îi mulţumeşti unui om că ţi-a frânt inima, că ţi-a făcut-o bucăţele ? Că e atât de distrusă încât nimeni nu o va mai putea reface vreodată ?
Se spune că timpul vindecă orice rană, orice durere... Nu e adevărat. Unele răni îţi lasa cicatrici atât de adânci şi te marchează atât de mult încât niciodată nu vei mai putea fi la fel. Rămân acolo...pt totdeauna, şi oricât ai vrea, nu poţi să le vindeci, nimeni nu poate.
Care e mai dureroasă ? Rana fizică sau cea sufletească ? Tu ce părere ai ? Cert e că din amândouă poţi muri, aşa-i ?
Ai plâns vreodată atât de tare încât efectiv să simţi că ţi se frânge inima, la propriu ? Să simţi că nu mai ai putere să mergi, dar să vrei să fugi departe de toţi... Să simţi că nu mai ai putere să mai continui, dar să nu fie nimeni acolo, lângă tine ca să îţi ofere o îmbrăţişare sau un sfat, o încurajare... Să vrei să urli de durere, dar fară să te audă nimeni... Să simţi că nu mai ai putere nici măcar să respiri...să vrei să se sfârşească totul pt că ai îndurat prea mult... Cât să mai poţi ?
E greu să treci prin toate singur, să vrei să îi povesteşti cuiva toate ofurile tale, să te eliberezi de toată durerea pe care o ţii în tine, de toate lacrimile, dar să nu mai ai încredere în nimeni... Pentru că toţi pleacă, toţi te părăsesc la un moment dat, toţi te dezamăgesc. Promit ca nu o vor face, iar când te aştepţi mai puţin...pac, ţi-au dat lovitura.
Şi tu iar plăngi, suferi, nu mai mănănci, nu mai dormi...iar ei ? O duc bine mersi. Nu le pasă ! Binele lor e cel mai important. Nimeni nu te va iubi vreodată la fel de mult cum se iubeşte pe el însuşi. Nimeni nu va pune binele tău mai presus de al său, aşa că tu de ce o faci ?
Deschide ochii, fi conştient de hienele pe care le ai în jur , luptă ca să ieşi tu învingător, nu ei. " Joacă sau vei fi jucat ! " Nu îi lăsa să îţi vadă slăbiciunile, vor profita de ele.
