Dominatorul [Yaoi, +18]

Capitolul 1

Mi-am luat ghiozdanul punându-l pe un umăr și ieșind plictisit din clasă. Țipetele doamnei Leanor se auzeau din ce în ce mai încet. Știam că probabil aveam să fiu dat afară din facultate pentru asta, dar nu îmi păsa. Tot ce vroiam era să plec departe, să mă calmez, căci simțeam că rămân fără aer. Am ieșit din școală și m-am îndreptat spre singurul loc în care știam că mă pot liniști: acasă la Helen. 

Cu pași grăbiți am traversat cele câteva străduțe ce duceau spre stația de autobuz. M-am așezat pe o bancă așteptând. Îmi frecam mâinile una de cealaltă în speranța că nu voi îngheța de frig, dar părea în zadar. Urma să petrec 30 de minute în care voi deveni un țurțure ambulant. 

Am chicotit gândindu-mă că aș fi ajuns acasă la iubita mea cu țurțuri în nas și ea ar fi folosit uscătorul de păr pentru a mă dezgheța. Am inspirat adânc aerul rece al iernii simțind cum un fior îmi străbate șira spinării. Îmi era frig. Al naibii de frig. M-am ridicat de pe bancă începând să mă plimb dintr-o parte în alta, spunându-mi ceea ce îmi spun mereu în momente ca acesta: că urăsc iarna. 

Un fular gros mi-a fost pus în jurul gâtului, făcându-mă să tresar și să mă întorc spre persoana în cauză. Era un bărbat înalt, mult mai înalt ca mine, cu părul negru și cu ochii de un gri-verzui superb. Mi-am ridicat o sprânceană întrebător, iar acesta chicoti. ''Ai fi înghețat de frig dacă nu eram eu aici să te salvez.'' spuse sigur pe el făcându-mă să pufnesc disprețuitor. ''Să mă salvezi? Cine ți-a spus că aveam nevoie să mă salvezi?'' am spus și l-am văzut cum și-a dat ochii peste cap. Ce îngâmfat! ''Cu plăcere.'' spusese și plecă, făcându-se nevăzut. Mi-am dat ochii peste cap, urcându-mă în autobuzul ce sosi la câteva minute după aceea.

M-am așezat privind pe geam cum fulgii de mătase se așterneau peste tot creând, parcă, o lume total diferită de cea reală. O lumea albă, pură, liniștită. O lume în care aș fi vrut să trăiesc pe vecie. În mica mea lume perfectă.

O mână pe urmărul meu mă trezi la realitate. Era șoferul ce îmi spunea că am ajuns la capăt. Am dat din cap în semn de recunoștiță, mi-am luat ghiozdanul și m-am dat jos, mergând spre casa lui Helen. M-am oprita la ușa ei, gândindu-mă dacă chiar a fost o idee bună să vin la ea acasă. Probabil mă va certa pentru că chiuleam, pentru a nu știu câta oară, de la cursuri. Am tras aer în piept și am bătut de trei ori în ușă; specific mie. Răspunsul nu întârzie prea mult și am intrat, precum mi se spusese, căci iubita mea iar lăsase ușa deschisă. 

M-am descălțat și mi-am pus geaca în cuier, uitând să-mi dau jos fularul primit de la acel străin. M-am așezat pe canapea, făcându-mă comod. Adoram casa lui Helen. Era încăpătoare, dar nu prea mare, căci trăia singură. Era decorată cu bun gust, nu prea extravagant, dar nici prea simplu. 

Am chicotit văzând picturile făcute de mine puse în rame și agățate cu atenție pe perete. Încă îmi aduc aminte cât de entuziasmată era când i-am arătat câteva dintre picturile mele, și cum de ziua ei, când i le-am făcut cadou, i-au strălucit ochii aceia albaştrii și a zâmbit precum un copil mic când primea acadele. 

Tânăra în vârstă de 20 de ani veni cu o tavă pe care erau pregătite două cafele. Îi adoram cafelele. Erau atât de bune și mă linișteau instant când veneam la ea. Am încercat de nenumărate ori să fac și eu cafeaua așa, dar nici măcar o dată nu am reușit. Însă mă bucur. Așa am un motiv în plus ca să o vizitez.

A pus cafelele una lângă alta și s-a așezat lângă mine, dându-și părul după ureche. Cât puteam să îi ador acest gest. Se uită după aceea serioasă la mine, făcându-mă să înghit în sec. Știam ce urma, și nu vroiam o altă ceartă cu ea. ''Înainte să începi, vreu să îți spun că ești iubirea vieții mele. Tu îmi dai puterea de a continua și de a face tot ce fac. Ești lumina ochilor mei, întreaga mea viață, și nu vreau să ne mai certăm, pentru că mă doare sufletul de fiecare dată când o facem.'' i-am zis dintr-o suflare, sperând că voi reuși s-o îmbunez, însă tot ce am primit în schimb a fost o privire ucigașă. Am incurcat-o! ''Tyler Daniel Ross! De câte ori ți-am zis să nu mai chiulești de la facultate?! Vrei să fii dat afară? Vrei să arunci la gunoi toți anii ăia în care ai muncit pe rupte ca să intrii la facultatea de arte? Și de câte ori ți-am zis să nu mai încerci să mă îmbunezi?! Știi că asta doar mă scoate din minți!'' ea continua să țipe în timp ce eu zâmbeam, uitându-mă la ea cu multă dragoste. Adoram momentele în care mă certa, ca pe un copil mic. Știam că mă iubește și că îi pasă de mine, și de aceea mă ceartă de fiecare dată când chiulesc. ''Și eu te iubesc, iubire!'' i-am spus, sărutând-o tandru pe buze. Aceasta oftă, ducându-și mâinile la tâmple. ''Ești cel mai mare dobitoc pe care l-am cunoscut vreodată. Ești egoist. Ești mândru. Ești orgolios. Dar în același timp ești dulce, așa că te iubesc.'' spuse, făcându-mă să zâmbesc. ''Dar, dacă mai chiulești o singură dată, îți jur că te bat până nu mai poți sta pe picioare!'' exclamă arătându-mă cu degetul. Am chicotit încet, sărutându-i fruntea și luând-o în brațe. ''Nu o să mai chiulesc. Îți promit!'' am spus în șoaptă. ''Așa spui mereu!'' oftă ea. ''Te iubesc.'' adăugă, într-un final.

După câteva ore în care am stat îmbrățișați, bându-ne cafelele, a sosit momentul în care trebuia să plec acasă. Era deja ora 21:00 și știam că ea are cursuri de dimineață, așa că mi-am luat la reverede, sărutând-o încă o dată și plecând spre casă.

Pe drum mă gândeam la viața mea de până acum. Sunt orfan de la 18 ani, mama și tata decedând chiar de ziua mea, într-un accident de mașină. M-am maturizat mai repede decât trebuia, dar nu regret. Am reușit să văd viața cu alți ochi. Pe Helen o cunosc de când eram mici. O mare parte din timp am fost cei mai buni prieteni. Asta până pe 17 ani, când am realizat că sunt îndrăgostit de ea. Au fost necesari doi ani întregi ca să o fac să se îndrăgostească de mine, dar a meritat. Avem o relație de doi ani minunată. Mă face fericit, și o fac fericită. 

Am început să strănut și să îmi curgă nasul. Minunat! Fix de o răceală aveam nevoie acum. Am strâns cu putere de fular inspirând aroma de levănţică. Am tresărit când mi-am amintit că am uitat să-mi dau jos afurisitul de fular. Am început să trag de el cu forță în toate părțile. ''Ce e pisoiaș? Suntem nervoși?'' spuse o voce cunoscută mie. Mă oprisem din ce făceam și mă întorsesem pe vârfuri, confirmându-mi bănuielile. Aceeași ochi gri-verzui străluceau în lumina unui felinar, privindu-mă atent. ''Mă ajuți să dau odată chestia asta jos?'' am spus arătând spre fular. ''Nu prea cred.'' spuse rânjind ca un  idiot. ''Îmi place cum îți stă.'' adăugă, călcându-mă pe nervi de-a dreptul. ''Te rog..'' am mormăit cu mâna la gură. ''Ce ai spus? Nu te-am putut auzi.'' spuse zâmbind. Își bate joc de mine?! Chiar are chef de glume proaste la ora asta?! ''Știi ce? Dacă nu îl vrei treaba ta. Cum ajung acasă îl tai cu foarfeca în bucățele!'' am zis întorcându-mă cu spatele la el. 

Am simțit o respirație caldă pe ceafa mea, ce mă făcu să tresar. Un fior îmi traversă tot corpul, făcându-mă să împietresc. Începu să îmi desfacă fularul, atingându-mi, parcă intenționat gâtul și făcându-mă să mă cutremur. ''Nu mă înțelege greșit. Dacă era după mine, te lăsam cu el la gât toată noaptea, ca să îmi inspiri în continuu parfumul, dar te cred în stare să îl ciopârțești și fularul ăste e la fel de împortant pentru mine precum viața-mi.'' spuse pe un ton jos, aproape șoptit. Într-un fel îmi pare rău că i-am spus asta, căci știu că l-am rănit, dar pe de altă parte mă bucur că am scăpat de acel fular. ''Mulțumesc.'' am șoptit, mai mult pentru mine, dar se pare că mă auzi, căci îmi zâmbi cu colțul gurii, ciufulindu-mi părul. M-am strâmbat. Nu îmi plăcea să mă atingă nimeni altcineva în afară de Violet. 

Autobuzul veni și m-am urcat în el punându-mă la geam, ca de obicei. Am simțit cum cineva se așează lângă mine și mi-am întors privirea plictisit spre persoana în cauză. ''Tu!'' am spus încruntându-mă și arătând spre tipul cu fularul. ''Surprins să mă vezi pisoiaș?'' rânji el. Mi-am dat ochii peste cap, mutându-mi privirea spre geam. ''Acum mă urmărești, sau ce?'' am zis plictisit. ''Allen Dawson.'' spuse făcându-mă să ridic o sprânceană în semn de întrebare. ''Și acum era momentul să îmi spui cum te cheamă.'' adăugă el. ''Tyler.'' am spus sec, priving pe geam vijelia de afară. Urma să ajung acasă înghețat. 

Restul drumului a fost liniștit. Mă așteptam să continue să mă bată la cap, dar s-a rezumat doar la a-și butona telefonul. M-am dat jos din mașină băgându-mi mâinile în buzunar și mergând leneș spre casă. Am auzit pași în spatele meu, ce m-au determinat să întorc privirea văzând același nătărău ce mă urmărea de un timp. ''Cât timp ai de gând să mă urmărești?'' am spus oprindu-mă și stând cu spatele la el. Nu am primit nici un răspuns în schimb așa că mi-am continuat drumul. 

Când am ajuns în fața blocului în care locuiam l-am văzut pe Allen întrând înaintea mea. M-am uitat uimit la el, după reluându-mi atitudinea serioasă. Măcar de aș știi ce are în minte omul ăsta. Am urcat amândoi cu liftul, între noi fiind o liniște mormântală, după care am ajuns în fața apartamentului meu. M-am uitat spre Allen, care stătea sprijinit de ușa de alături rânjind cu colțul gurii. ''Deci, se pare că suntem vecini, Tyler.'' spusese pe un ton batjocoritor, enervându-mă. ''Noapte bună!'' i-am zis intrând în apartament și închizând ușa în urma mea. M-am schimbat de haine și m-am pus în pat adormind pe loc. 

A/N: Hei lume! Aceasta e prima mea poveste de pe acest cont și sunt în extaz. Sper să vă placă și să o citiți. Vă aștept voturile și comentariile. Vreau să știu ce e de modificat/adăugat/șters. Aștept comentarii elaborate legate de poveste, pentru a-mi da seama exact ce părere aveți. Dacă sunt greșeli, vă rog să le scuzați.