Marko

Capitolul 8

''Dacă iubești trandafirii, trebuie să îi accepți cu tot cu spini.''

Simt cum îi strâng mâna lui Marko din reflex, de parcă ar fi singurul lucru care mă ține ancorată în realitate.

— Vino lângă mine și nu cumva să țipi, îmi spune el râzând, încercând să îmi mai liniștească din panică.

Îl urmez imediat, lipindu-mă de el, dar nu îmi pot lua ochii de la cele două umbre impozante care se apropie tot mai mult. Dacă Marko nu ar fi fost acolo, sunt sigură că aș fi fugit fără să mă uit înapoi, dar acum sunt prizoniera mâinii lui și a unui amestec de teamă și curiozitate. Cei doi câini, cu blana lor lucioasă și privirea intimidantă, se aruncă asupra lui Marko, dar nu în modul în care mă temeam. Încep să sară bucuroși în jurul lui, sărind până la pieptul său și lătrând într-un mod vesel, entuziasmați să își vadă stăpânul.

Respir ușurată pentru o secundă, dar acea ușurare dispare repede când câinii mă observă. Kara și Nero, cum îi numește Marko, se opresc brusc, privindu-mă cu o intensitate care îmi face sângele să înghețe. Mâinile mi se încleștează pe brațul lui Marko, iar frica se strecoară din nou în sufletul meu, când îi aud mârâind ușor.

— Nero, Kara! se impune Marko cu o voce autoritară, făcându-i să își îndrepte imediat atenția spre el. Își schimbă complet tonul când vorbește, un amestec de autoritate și calm. Ea este Stormy, dacă vă atingeți de ea, ne supărăm. Cât de mult vă iubesc, atât de mult ne putem certa. Să fiți cuminți și să nu o supărați.

Câinii par să îl înțeleagă perfect. Își lasă capetele în jos și, ca prin farmec, liniștea se așterne. Privirile lor intense se îmblânzesc, iar amenințarea dispare din ochii lor. Kara se apropie și își sprijină capul pe piciorul lui Marko, iar Nero rămâne lângă ea, încă atent, dar fără urmă de agresivitate.

Mă relaxez treptat, dar încă îmi simt inima bătând nebunește. Marko îmi zâmbește încurajator, iar câinii, deși încă impunători, par să accepte tăcut faptul că fac parte dintr-o echipă acum. Încep să simt că sunt binevenită în această casă plină de surprize, iar grija lui Marko îmi dă un sentiment de siguranță cum nu am mai simțit de mult.

—Stormy, ei sunt Nero și Kara, nu te vor deranja dacă te împrietenești cu ei de la început. Dacă te plac, nu vei avea probleme. Mă privi atent brunetul mângâind cei doi ,,dragoni,, de companie.

—Azi mă vei lăsa singură cu ei? Îl întreb speriată sperând un răspuns negativ.

—Da. Însă voi încerca să vin repede acasă, bine? Se ridică de pe vine lăsând câinii în libertate. Nu-ți vor face nimic, sunt foarte ascultători.

—Bine, oftez nervoasă sperând să mai fiu întreagă până când se va întoarce el.

—Hai să îți arăt casa rapid, iar apoi te voi lăsa să despachetezi sus în dormitor.

Sper să mă înțeleg bine cu acești câini. De obicei nu am probleme cu animalele, dar totuși sper să rămân întreagă până se întoarce el.

Marko îmi arată casa pe fugă, oferindu-mi doar câteva detalii despre fiecare cameră în parte, ca și cum ar vrea să ajungem cât mai repede la destinație. Pășesc ușor, admirând fiecare colț, de la holurile spațioase și pline de lumină până la livingul modern, decorat minimalist. Nu apuc să mă obișnuiesc bine cu spațiul când îmi face semn să îl urmez pe scările din marmură lucioasă ce duc la etaj, până în fața unei uși mari, din lemn întunecat.

— Aici este dormitorul tău, îmi spune, deschizând larg ușa.

Pășesc în cameră și un val de parfum mă lovește imediat, un amestec de note dulci și accente subtile de mosc. Îmi este imposibil să nu recunosc mirosul — este același parfum pe care îl simt ori de câte ori stă aproape de mine. Instantaneu, îmi dau seama că această cameră nu este doar un simplu dormitor pentru oaspeți. Aș fi vrut să-i cer să-mi arate o altă cameră, dar mă opresc. Privirea mi se plimbă prin încăpere și fiecare detaliu îmi confirmă bănuiala.