l'amour n'existe pas

l'amour est une maladie

     Obisnuian sa iubesc tot ce ma inconjura; desi nu stiam ce semnificatie are mai exact aceasta iubire, imi placea totusi sentimentul pe care mi-l oferea. Acei fluturi? M-as fi lasat mancat de trompitele lor minuscule. As fi putut sa ascult orice non sens iesit din gura vreunui destramat, ca eu as fi dat si mai mult din mine. Bineinteles, inca nu stiam ce inseamna sa doara cu adevarat si cum este sa simti ca mori de inima ranita; dar in momentele astea as putea spune ca mi-au prins bine..cumva, toate durerile de care am avut parte. Sunt sigur ca aproape oricine sufera dintr-un motiv anume, mai mult sau mai putin. Dar nu toti sufera la fel. Ce vreau sa spun este ca, poate, sunt undeva prin lume oameni care au avut parte de adevarate cosmaruri, fata de ce am avut eu; insa eu stiu cum am iubit si stiu cum am primit inapoi acel ghimpe ce avea sa imi schimbe viata..

Stii cand ai un argument mai aspru cu cineva si cand ajungi acasa il reinterpretezi si gasesti replici mult mai bune de spus, dar este deja prea tarziu? Exact asa simt eu despre mine. Simt ca as fi putut sa ofer si sa eman mult mai mult bine din mine si mult mai multa iubire; dar oare s-ar fi schimbat ceva? 

Inima si gandurile mele erau intr-un permanent tango. Nu stiam poate sa imi transfer toate sentimentele astea in cuvinte, dar stiam ca atunci cand imi batea inima puternic si imaginea era putin difuza, eram in momentul si in locul potrivit, langa persoana ce o iubeam mai mult decat propria-mi viata. Fiind atat de departe acum si nemaitinand legatura, singurul gand ce inca ma tine treaz in miez de noapte este tot acela care imi scormoneste in cele mai sensibile locuri ale mintii. Oare stie cat de mult o iubesc? Ce mai face oare? Inca sta la biroul ei si invata din cartile alea groase de care era atat de incantata si totusi atat de iritata? Inca o pot vedea stand pe scaun, scriind in caietul ei, intinzind mana spre gat, dandu-si parul peste ureche. Soarele patrundea prin fereastra inchisa si ii mangaia chipul, doar asa cum mana ei fina mi-o mangaia pe a mea. Atat de fina si catifelata..

Mai tii minte cand in toata agitatia din gara, ne-am croit drum unul spre celalalt? Miroseam ingrozitor dupa un drum de 12 ore si aratam oribil, si cu toate astea nu ai ezitat sa ma strangi atat de tare in in bratele tale; inca iti simt parfumul si imi amintesc perfect de acea prima zi. Iti sunt recunoscator si iti multumesc pentru amintirile pe care doar tu mi le-ai fi putut darui; imi lipsesti teribil. 

Cine ar fi crezut ca o persoana ca tine, m-ar fi ales pe mine sa ii fiu alaturi? Cred ca pentru un moment nici mie nu mi-a venit sa cred. Acum insa trebuie sa traiesc sub umbra acestui regret pe care il port zi de zi; regret ca nu am fost in stare sa fac singurul lucru care te-ar fi facut poate cea mai fericita femeie din lume.

Eu sunt ok..ma stii doar. Incerc sa mai ridic un pas, sa mai fac o gluma despre viata, sa mai rad din cand in cand. Ai mei sunt bine si ei..

Pe cine pacalesc? Sunt la pamant. Depresie, dezamagire, regrete, tristete. Nu imi aduc aminte ce am mancat ultima data. Stiu doar ca imi este foarte sete si ma simt foarte slabit.

As vrea sa iti spun personal cat de mult te iubesc; as vrea sa iti adresez cele mai frumoase cuvinte si as vrea sa iti ofer cele mai calduroase imbratisari. Si as vrea sa ma suni atunci cand o sa descoperi leacul unei inimi ranite, ca eu sa-ti fiu primul pacient care beneficiaza de tratament, pentru ca amandoi stim ca dragostea este o boala..

Pe veci, al tau iubit, A.