THE BEAUTY OF A SIMPLE CRIME

                                   PROLOG

“Oare cum am ajuns aici?eu doar am ajutat acei copii sa scape de durere,scapandu-le si pe mamele lor de chinul la care se supuneau zilnic si uite multumirea lor,ma inchid intr-un azil de nebuni intre 4 pereti,lasandu-ma singur.Pentru mine moartea inseamna eliberare,oare de ce nimeni nu ma poate intelege,toti de aici se uita urat la mine,cu dezgust de parca as fi nebun,dar nu sunt,eu am vrut sa ajut asa cum am ajutat-o si pe mama cand eram mic,eliberand-o de durerea provocata de catre droguri si alcool,pana la urma ea vroia sa moara taindu-si venele de multe ori,provocandu-si fel si fel de rani.Mereu o vedeam plangand si ma durea asta asa ca atunci cand s-a urcat pe un pod uitandu-se in apa,am impins-o ,ea cazand in apa la fel ca un inger,era linistita ,stia ca o scap de durere,imi zambi in timp ce cazu ,stiam ca facusem bine,dar se pare ca doar ea ma intelegea ,restul mamelor pe care le-am eliberat tipau si plangeau ,nu intelegeam de ce si asta ma irita ,facandu-ma sa le lovesc pana nu mai respirau.

I-am ajutat pe multi ,politia negasindu-ma ani la rand,eram destept mereu aratam altfel,mereu calatoream in alte tari cautand noi persoane care aveau nevoie de mine,observandu-le timp de o saptamana si intervenind la timp,luand intai copii de langa mame dupa care ma intorceam la ele si le eliberam,pe fiecare in alt mod,mai rapid sau mai lent in functie de cat de mult tipau si plangeau.Ma simteam bine cu fiecare victima stima mea de sine crestea,era ca o sete care tot crestea ,nu ma mai saturam,iar acum aceasta sete ma omoara ,caci aici nu puteam omori,aici eram singur,aici nu puteam sa eliberez nici un suflet chinuit,nu puteam sa am grija de acei copii chinuiti,ei m-au asigurat ca copii sunt in siguranta si ca sunt bine ingrijiti,dar nui cred,copii aceia sufera pe langa oameni nepotriviti care ii invata ca mamele lor au fost ucise nu eliberate,le vor spune ca sunt rau si ca trebuie sa ma urasca,iar eu nu pot face nimik.

Nu trebuie sa ma dau batut,voi iesi de aici chiar daca trebuie sa evadez,nu pot permite ca acei oameni sa afecteze gandirea copiilor pe care i-am ingrijit atata timp,in plus mai sunt foarte multi copii care au nevoie de ajutorul meu,nu pot sa stau aici fara sa fac nimik,singur,trebuie sa gasesc o cale sa scap.

ASISTENTA:-Buna dimineata,cum te simti azi?e timpul sa-ti iei medicamentele.O uram se purta frumos cu mine,dar doar pentru ca era de datoria ei ,stiam ca in adancul sufletului ei ma ura la fel de mult ca si ceilalti,poate si mai mult daca asta era posibil,dar nu-mi pasa de ei,imi pasa doar de copii si de mamele pe care trebuie sa le eliberez,poate ma voi ocupa si de ea intr-o zi.

ANDREW:-Ma simt ca de obicei singur ce te intereseaza pe tine?

ASISTENTA:-Nu-mi vorbi asa sti ca iti vrem doar binele,acum ia-ti medicamentele.Le-am luat in gura ,dar nu aveam sa le inghit,nu vreau sa inebunesc cu adevarat,m-am facut ca beau apa,dupa care m-am intins pe pat,iar ea a plecat ,am scos pastilele din gura si le-am ascuns sub saltea ,avea sa ies de aici mai devreme sau mai tarziu.”