~INTRODUCERE~
Toți folosim măști colorate, pe care desenăm niște stări banale, dar sub ele suntem doar niște monștri fără scrupule care așteptăm să scapăm de aceea mască și să devorăm suflete nevinovate. Asta e lumea în care tăim, cel mai periculos monstru poate fi și cel mai bun amic al tău. Dar și ce dacă suntem monștrii, mie personal nu îmi pare rău că sunt, nimănui nu i-a părut când m-a transformat într-unul, toți s-au bucurat că am reușit să fiu ca ei, mai sunt alți care au înebunit când m-au văzut așa, pentru că știu ce înseamă și știu cât au regretat, dar cum am spus nu regret, sunt mândră de ceea ce sunt și așa o să fiu mereu.
Am înțeles într-un final ce îmi spunea un amic odată, că viața e ca un trandafir la care fiecare petală e o iluzie și fiecare spin o realitate, și că după un timp toate petalele se duc și o sa rămân doar cu o grămadă de spini... și sincer mă bucur că avea dreptate, prefer să trăiesc realitatea, decât o iluzie care o să se ducă și o sa mă facă să sufăr mai mult decât dacă aș înfrunta un adevăr.
Dar ce să o lungim pe o introducere neinteresantă, mai bine să începem să ne jucăm rolul pe teatrul vieții, indiferent de rolul care îl primim, e posibil ca și cel mai mare rol să fie defapt un nimic, și cel mai neînsemnat, viitorul rol principal, totul e ca o roată, destinul ne învârte prin toate situațiele, facându-ne mai PUTERNICI.
