Lordul Crowe
În următoare dimineaţă ne-am prezentat la Consiliu.Era a doua oară cănd mergeam acolo,prima fiind atunci când am fost numit oficial ucenicul lui Nevery.M-am simţit ciudat deoarece erau de două ori mai mulţi vrăjitori decât data trecută,dar eram fericit fiindcă scăpasem de o zi de şcoală.Benet a dorit să ne însoţească.
La un moment dat am ajuns într-o sală mare.Singurele persoane aflate în acea cameră uriaşă pe care le cunoşteam erau Pettivox,Ducesa şi Lordul Crowe(Ducele).
Lordul Crowe era un tip destul de înalt,cu păr şaten,destul de arţăgos,el fiind stăpân peste Coasta de Apus a oraşului.Reşedinţa lui se afla în Palatul Umbrelor,cum era numită casa lui.El era genul de tip care avea mereu câte o gardă de pază în spatele lui.
Am stat cam două ore acolo.Nu prea am ascultat ce s-a vorbit în sală.Mă plictisisem mai ceva ca la şcoală.Măcar acolo puteam să-mi mai bat joc de domnul Pettivox şi să vorbesc cu Rowan.
Deodată cineva mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a şoptit:
-Hai,trebuie să plecăm.Era Benet.
-Deci cum s-a rezolvat?am întrebat eu.
-Tu n-ai atent deloc?
-Nu prea.
-Nevery a fost iertat de către Ducesă,iar diseară voi doi veţi merge la balul organizat de Lordul Crowe în cinstea ta.
-De ce ar da un bal în cinstea mea?
-Habar n-am,dar cred că vrea să vă transmită ţie şi lui Nevery ceva important.
CITEȘTI
Hoţul Vrăjitor
ActionMa numesc CONNwear.Sunt un ucenic de vrăjitor în vârstă de 12 ani,fost hoţ pe străzile din orasul Welmet.Am fost abandonat de mama mea când aveam 9 ani şi de atunci mă descurc singur.