Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Rugăciunea

O pală de vânt îmi flutura parul. Nimic nu se afla în câmp și nu înțeleg de ce am venit aici.

Eu:De ce am venit aici? Nu e nimeni!
Satana:Nu judeca ce nu poți vedea,Mara!

Nu înțeleg ceea ce semnifică asta. Privesc în spate unde soldați erau pe poziție de atac privind furioși. Mă apropii doar puțin de Lucifer și îl aud vorbind într-un limbă care îmi părea cunoscută.

Lucifer:Igni ardere ulla omnia circum. Finibus bonorum et maiorul ar cinerem. Posuerunt Angelos et Daemones dimittere.

(Traducere:Focul să ardă totul în jurul său. Granița dintre bine și rău să se facă scrum. Eliberează Îngeri și Demoni.)

Brusc văd cum în față noastră începe să se"găurească" granița până când dispare definitiv. De partea cealaltă se începuse să apăra o armată remarcabilă de bărbați și femei îmbrăcate în alb.

Băieți erau la pantaloni albi și tricouri la fel. Fețele erau în rochii lungi până aproape de pământ. Pe cap aurorile lor se vedeau strălucind.

Atunci am realizat că lupta aceasta e posibil să fie mai mare că niciodată, că e posibil ca trupul meu să cadă neînsuflețit apoi să fie călcat în picioare. Că sângele meu ar putea să fie o mica parte din tabloul artistului numit Viață.

Cu o mișcare ciudată îngeri crease ceea ce păreau a fi niște arme lungi,albe.... Ca niște sulițe.  La rândul lor demoni au  repetat gestul ciudat și au creat aceleași arme.

Privirea îmi zbură în jur. Unde dispăruse Lucifer? Nu contează însă dacă mor măcar să îl omoară el pe Slender.

Cu un marș calculat îngeri trecuseră granița. Soldați noștri încă își păstrau calmul așteptând un semnal de la noi. Simțeam cum pământul se cutremură sub picioarele mele.

Mi-am închis ochii și brusc o altă luptă începuse împotriva mea. Inima îmi bătea de sute de ori mai rapid,sângele  circula mai repede prin vene și puteam jura că am luat foc. Asta e un semn. Vrea să iasă din mine.

Mi-am deschis ochii și am avansat în luptă. Am intrat in multimea de îngeri cu toata încrederea. Lipsa de apărare mă ajută însă nu destul. Cuțitul meu nu se putea compara cu sulitele lungi si ascuțite însă nu mă interesează.

După un calcul matematic simplu probabilitatea că noi să învingem e foarte mică. Matematica e o știință sigură însă în momentul de față nimic nu e sigur. Fiindcă probabilitatea e împotriva noastră azi am ales să mă las în voia sorți.

Lupta intensă, sângele de pe hainele mele,strigătele si gemetele, iarba roșie, cadravele demonilor și ale îngerilor căzute pe jos. Toate astea se prind că într-o horă cântată de ură și durere.

Eu:Ahhhh......

Strig când una dintre sulițe îmi  peforează abdomenul. Cad în genunchii așteptân că moartea să vină. Părul îmi ascundea fața, sângele se scurgea pe mână care era pe rană, iar cealaltă puțin pătată de sângele de pe iarbă.

Îmi ridic chipul privind îngeri care m-au încercat. Nu știu unde sunt restul însă acum un ajutor ar fi bine venit. Sulitele lor sunt îndreptate spre mine fiind pregătite să mă atace din clipă în clipă.

Unul dintre ei iese din mulțime apropiinduse precaut de mine. Un băiat la vreo 3 ani mai mare, plin de sânge, ochii verzi si par blondin. Priveam înapoi spre pământ nedorind să îl las să îmi vadă durerea.

Baiatul:Tu vi cu noi!

Vocea s-a părea iritată, se putea observa că avea gâtul uscat și era puțin răgușit. Poate așa sună vocea lui. Nu știu însă în alt context sună destul de ok. Deodată își înfige mâna în părul meu ridicandumă și stabilind un contact vizual cu mine.