Alba ca Zăpada și...cei șapte pitici?

★1★

Kim Taehyung

—Atât ai de făcut. Ai înțeles?

—Da!

Femeia mă privi, nu prea convinsă.
Oftă, plecând apoi.

Am privit pe tejghea, la parfumurile scumpe.
Unul de ăsta costa mai mult decât viața mea.

—Bună ziua.

Am ridicat privirea.

În fața mea era, posibil, unul dintre cei mai frumoși bărbați de pe planetă.
Trăsăturile lui asiatice îi conturau chipul perfect, deși avea o expresie rece.

Nu era foarte înalt, față de mine.

Se aplecă să ia o sticluță de parfum dintre cele de pe tejghea.

—B-bună zi-ziua...

Se opri, cu sticluța la jumătatea drumului spre față, posibil dorind să o miroasă.

Apoi începu să râdă.

L-am privit dezorientată până acesta se opri, apoi îi reveni expresia rece, alături de un zâmbet ironic.

—De obicei auzi cu întârziere? Mi-ai răspuns trei ani mai târziu.

Gura mea rămăsese întredeschisă.

Până și vocea îi era perfectă.
Avea o voce cu un ton jos, care-mi făcea pielea de găină.

—Îmi poți da sticluța din capăt?

Arătă spre o sticluță de parfum aproape minusculă, dintr-o parte în care nu putea ajunge.

Am luat-o repede, dar când să i-o înmânez, aceasta îmi căzu, spărgându-se la contactul cu solul.

M-am albit la față.

Ce spuneam...?
Nici dacă mi-aș vinde două vieți nu aș scoate banii pe ea.

Am ieșit de după tejghea, aplecându-mă odată cu băiatul din fața mea, astfel lovindu-mi capul de al lui.

M-am ridicat repede, rușinată de stângăcia mea.

El luă sticluța, punându-i apoi rămășițele pe tejghea.

O privi, apoi se întoarse spre mine.

—Nu mai sunt sigur dacă vreau s-o cumpăr.

Îmi întoarse spatele, îndepărtându-se apoi.

Se auzi un țipăt pițigăiat.

M-am întors tresărind spre sursa zgomotului asurzitor.
Doamna care se ocupa cu vitrinele cu produse stătea împietrită în mijlocul coridorului, cu mâinile la gură, și cu ochii pe fosta sticluță de parfum.

Îmi aruncă apoi o privire ucigașă.

—Eu am să plec acum...

M-am descălțat de pantofii cu toc, fugind spre ieșire, încercând să scap de înjurăturile primite de la acea doamna.