Am fost cea mai mare fană a ta

Capitolul 1

        —Evs, sunt atât de mândră de tine! De tot efortul pe care l-ai depus. Sunt mândră că am o asemenea fată, care va studia la o universitate atât de prestigioasă din Londra cu bursă, însă asta tot nu va schimba faptul că îmi va fi atât de dor de tine, puișorul meu mic! zicea mama din pragul ușii, îndreptându-se către mine pentru a mă cuprinde într-o îmbrățișare foarte strânsă. O să-mi fie foarte dor de ea. O să-mi fie foarte dor de toată familia mea de fapt. Cred că ei sunt singurul motiv pentru care am un atașament de locul acesta.
        —Evs! mă strigă Josh, fratele meu mai mic. Mă uit la el și văd cum are ochii înlăcrimați. Nu l-am mai văzut niciodată așa. El era genul acela insensibil, nu își arăta niciodată sentimentele. Te iubesc mult, îmi șoptește plângând.
        —Și eu. Enorm.
        Ajutată de tatăl meu și de Josh, îmi iau bagajele și mă urc în taxiul care urmează să mă ducă la aeroport. Drumul nu este unul foarte lung, însă liniștea dintre mine și taximetrist, un băiat care pare cam de vârsta mea, și care se tot uită la mine prin oglinda retrovizorie, dă volumul radioului mai tare.

        "Acum revenim la interviul nostru cu Martin Peters"

        Și în acel moment, parcă toate momentele petrecute alături de el mi-au năvălit mintea. Simțeam cum fiecare părticică din corpul meu se încălzește și cum inima mea începe să bată cât se poate de puternic.

        "—Bun! Și... în viața amoroasă cum mai stai? Ai vreo iubită, posibilă viitoare doamnă Peters?
—Nu am și, nici nu caut sincer. Nu mă simt pregătit pentru o relație momentan, mai ales cu o <<posibilă viitoare doamnă Peters>>
—De ce nu te consideri pregătit?"

        Cât tupeu să pui întrebările astea la un post de radio internațional! Martin pe care îl știu eu i-ar da un pumn în față în momentul actual tipului de la radio, dar nu o va face. Nu mai e cel pe care îl știu de atâta timp.

        "—Pur și simplu nu sunt! Credeam că o să vorbim despre album aici!"
Sau poate că mai are câteva trăsături pe care le știam.
        "—Albumul tău conține niște melodii de dragoste, inclusiv una despre o primă iubire..."

        Chiar voiam să văd dacă acest conflict dintre Martin și prezentator va continua, însă taximetristul dă volumul mai încet ca să mă anunțe că am ajuns la aeroport. Nu îmi vine să cred că se întâmplă. Nu îmi vine să cred că plec din țara asta. Mă duc în Londra. Mă duc să studiez unde am visat încă de mică.
Mă grăbesc pe culoar, încercând să ajung la poarta 6. Mă ciocnesc de mulți oameni, însă sunt foarte grăbită, așa că nu prea mă interesa. Trebuia să ajung cât mai repede. Nu puteam pierde zborul, așa că prind și mai multă viteză.

        Într-un final, mai exact 20 de ciocniri de oameni mai târziu, ajung în fața avionului în care urma să urc, la 10 secunde înainte ca acesta să își închidă ușa. Mă așez cât de repede pot pe scaunul meu. Eram foarte bucuroasă că aveam un loc lângă geam. Înainte să activez modul avion, am observat că am un mesaj în Căsuță de la un număr care nu mă mai apelase până acum, așa că îi dau play.

        "Hei, Evy!"
    Nu, nu se poate. Nu poate fi el. De ce fix acum? De ce a așteptat atât?

         "Ce mai faci? Cum mai ești? Sunt eu, Niklas. Cred că mă mai știi. Sunt fratele lui Martin. Știu că a trecut atât de mult timp de când nu am mai vorbit, dar hei! Eu abia acum am făcut rost de numărul tău de la Marts, așa că mă gândeam că, într-o zi, știi... ne putem vedea undeva, așa, de dragul vremurilor vechi... numai noi trei. Dă-mi un semn dacă ești de acord."

        În clipa aceea, prin minte mi-au trecut toate amintirile pe care le aveam alături de ei: fiecare ceartă de nimic, fiecare sfat acordat, totul. Lacrimile mi-au invadat fața. Nu știam ce să fac, cum să reacționez. Am zis că o să răspund la mesaj când o să cobor din avion.

         O femeie de vreo 55 de ani, care mă vedea cum plâng, m-a întrebat ce am pățit. Deși nu o cunoșteam, la cât de tristă eram în momentul acela, i-am spus totul cu lux de amănunte, iar ea m-a ascultat fără să mă întrerupă.

        — Eu în locul tău m-aș duce să-i văd numai ca să le cer explicații, sincer! După cum te-au lăsat cu ochii în soare și după ce și-au schimbat numerele de telefon numai ca să nu mai dea de tine, nu merită iertarea ta.
        — Dar dacă s-au schimbat?
        — Everleigh, celebritatea, în general, schimbă orice om, dar îl schimbă în rău.

        Am dat din cap aprobator. Nu aveam idee ce să zic, deoarece știam că e adevărat, dar voiam să neg asta. Nik și Martin au fost ca niște frați pentru mine, iar faptul că am pierdut legătura odată cu plecarea lor în America, mi-a frânt inima cum credeam că nu se poate de rău. Tot timpul îmi făceam speranțe false, cum că mă vor surprinde și că vor bate la ușa casei mele în toiul nopții, însă niciodată nu a fost așa. Mereu mă gândeam că totul e un vis. Că mâine dimineață o să mă trezesc și o să văd o groază de mesaje de la ei, în care să îmi spună să mergem la cafeneaua din colț.