Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, publicată în primul volum, „Poemele luminii” 1919, face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române interbelice, alături de „Testament” de Tudor Arghezi și „Joc secund” de Ion Barbu.
Este o artă poetică deoarece autorul își exprimă, prin mijloace artistice, concepția despre poezie și rolul poetului, din perspectiva unei estetici moderne. De asemenea, este o meditație filosofică și o confesiune elegiacă pe tema cunoașterii. Este o artă poetică modernă pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația poet - lume și poet - creație. Poezia aparține modernismului prin: influențele expresioniste, intelectualizarea emoției, noutatea metaforei (metafora plasticizantă și metafora revelatorie), înnoirea prozodiei (versul liber și ingambamentul). Poezia ilustrează unele dintre influențele expresioniste pe care le aduce peisajul literar al vremii volumul „Poemele luminii”: sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică. Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumina”, dar și atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului. Cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire: „Eu nu strivesc … / căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”.
Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului, un concept central la Blaga, în opera filosofică și cea poetică. Între filosofia și poezia lui Blaga există o circulație a conceptelor. Pentru filosof, există două modalități de cunoaștere, de raportare la mister: cunoașterea luciferică sau minus cunoașterea, care potențează misterul și cea paradisiacă sau plus cunoașterea, care descifrează misterul. Cunoașterea se articulează prin două tipuri de metafore: plasticizante și revelatorii. Concepția poetului despre cunoaștere este exprimată artistic prin opoziția dintre metaforele revelatorii „lumina altora” (cunoașterea paradisiacă de tip rațional, logic) și „lumina mea” (cunoașterea luciferică, de tip intuitiv). Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii și de a le ucide astfel, ci de a le adânci misterul prin creație: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Astfel, creația poetică apare ca un mijlocitor între eu și lume.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului liric: verbe și pronume la persoana I singular: „eu”, „iubesc”, „nu strivesc”, „nu ucid” și adjectivul posesiv de persoana I: „calea mea”, „ochii mei”.
Titlul conține o metaforă revelatorie, „corola de minuni a lumii”, și exprimă atitudinea poetului, izvorâtă din iubire, de protejare a misterului. Primul cuvânt, pronumele „eu”, reluat de 5 ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic, fiind de asemenea o influență expresionistă și o marcă a confesiunii. Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru cunoașterea luciferică, poetică. Rolul poetului este de a adânci taina, care ține de o privilegiere a misterului specific blagian.
Titlul este reluat în incipitul poeziei, iar sensul său, îmbogățit prin seria de antiteze și metafore, se întregește cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / … / căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”. Iubirea este o cale de cunoaștere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor concrete, iar poezia înseamnă intuirea în particular a universalului.
Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de cunoaștere, care se realizează prin antiteza eu - alții, „lumina mea” - „lumina altora”.
Elementele de recurență, motivele poetice sunt „misterul” și „lumina”, motiv central în poezie și metaforă emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga. Poezia cuprinde trei secvențe lirice (versurile 1-5, 6-8, 19-20). Acestea subliniază atitudinea poetului față de cunoaștere, opoziția „lumina mea” - „lumina altora” și explicația pentru atitudinea din prima secvență „eu iubesc”.
Prima secvență exprimă concentrat refuzul cunoașterii logice, paradisiace, prin verbe la forma negativă: „nu stivesc”, „nu ucid”. Enumerația de metafore revelatorii cu multiple semnificații desemnează temele poeziei lui Blaga: „flori” – viața / efemeritatea / frumosul, „ochii” - cunoașterea / spiritualitatea / contemplarea poetică a lumii, „buze” – iubirea / rostirea poetică și „morminte” - tema morții / eternitatea. Cele patru elemente pot fi grupate simbolic: „flori” - „morminte” ca linii temporale ale ființei și „ochi” - „buze” ca două modalități de cunoaștere: spirituală sau contemplare, verbalizare.
A doua secvență se construiește pe baza unor relații de opoziție, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere: paradisiacă și luciferică. Poetul își afirmă opțiunea poetică pentru modelul cunoașterii luciferice.
Prin comparația amplă introdusă de „ntocmai cum” cunoașterea pe care poetul o aduce în lume prin creația sa este asemănată cu lumina lunii, care, în loc să lămurească misterele nopții, le sporește. Plasticizarea ideilor poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: „lună”, „noapte”, „zare”, „fior”, „mister”. Câmpul semantic al misterului cuprinde cuvinte sau sintagme cu potențial revelator: „tainele”, „nepătrunsul ascuns”, „a lumii taine”, „întunecata zare”, „sfânt mister” etc.
Ultimele două versuri constituie o a treia secvență, cu rol concluziv , deși este exprimată prin raportul de cauzalitate, „căci”. Cunoașterea poetică este un act de contemplație: „tot … se schimbă ... sub ochii mei” și de iubire „căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”.
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber și ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă mică la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere, cu metrică variabilă, al căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice.
Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel morfologic, repetarea cuvântului-cheie „eu” susține definirea relației creator-lume. Seriile verbale antitetice redau atitudinea poetului față de mister, ilustrate de cele două tipuri de cunoaștere: „lumina altora” - „sugruma vraja”, adică „strivește”, „ucide”; „lumina mea” - „sporesc”, „mărește”, „îmbogățesc”, „iubesc”.
Tehnica poetică blagiană organizează ideile poetice prin comparația amplă a elementului spiritual cu un termen concret. În plan literar, cunoașterea survine prin două tipuri de metafore: cunoașterea luciferică își asociază metafora revelatorie, iar cunoașterea paradisiacă își asociază metafora plasticizantă.
Arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga aparține modernismului printr-o serie de particularități de structură și de expresivitate: viziunea asupra lumii, intelectualizarea emoției, influențele expresioniste, noutatea metaforei, înnoirile prozodice și tehnica poetică.
CITEȘTI
Bacalaureat - Limba Română
Novela Juvenil• Povestirea este destinată, în principal, liceenilor și constituie materiale ajutătoare pentru examenul la Limba și literatura română (materia pentru subiectul al II-lea; comentarii). • Limbajul este foarte accesibil !