Apostat

Ce titlu de capitol, ca doar e proza scurta?!?

Îmbrăcat într-o pereche de blugi şi un tricou fără mâneci, în staţia de autobuz de pe Eberswalder, Iisus sorbi cu nesaţ dintr-o sticlă de Coca-Cola, apoi îşi aprinse o ţigară din pachetul abia cumpărat. Îşi privi nerăbdător ceasul şi se hotărâ să meargă pe jos cele trei staţii până la studio. La intersecţia cu Brunnen făcu dreapta apoi, după alte două străzi, traversă şi o luă pe Usedomer. Intră în clădire cu o întârziere de numai un sfert de oră. Pe holul de la etajul doi se întâlni cu regizorul Krustt “Băi Hrist! Nu poţi să vii şi tu măcar o dată la timp? Te aşteaptă toată lumea…” Nici nu-l băgă în seamă şi se îndreptă spre vestiar. Încăperea era goală iar hainele colegilor stăteau împrăştiate într-o dezordine desăvârşită. Se apropie de dulapul său pe care Iuda şi Ioan Botezătorul au scris cu markerul “Hristos reloaded” şi îşi luă costumul. Îşi puse cămaşa roşie iar pe umărul stâng îşi potrivi cât mai regulamentar pânza albastră. În grabă scoase din dulap o trusă de machiaj. Privindu-se în oglindă îşi aplică un subtil fond de ten, iar la final îşi desfăcu elasticul ce-i ţinea părul prins în coadă.

Când intră în studioul numărul 3, Ioan Botezătorul se ridică în picioare de pe canapeaua de piele şi se ploconi în faţa sa “Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel! Doamne nu-ţi mai lipseşte decât măgarul!” Hrist îl săgetă cu privirea “Cum să-mi lipsească? Văd că eşti aici!” apoi i se adresă regizorului “Ce caută ăsta pe platou? Credeam că filmăm Cina cea de Taină! Nu pot să lucrez cu el de faţă.” Împăciuitor Krustt îi puse o mână pe umăr lui Hrist “Te rog să mă înţelegi şi pe mine. După Cină filmăm Decapitarea aşa că… Încearcă să-ţi vezi de treabă iar eu îţi promit că o să vorbesc cu Ioan”. Umil, Hrist îşi lăsă capul în piept şi se aşeză la mijlocul mesei în timp ce de o parte şi de alta, apostolii îl aşteptau nerăbdători. Vocea regizorului îi trezi imediat: “Gata! Lumini! Cameră! Acţiune!” Cu mişcări foarte teatrale, Hrist luă de pe masă o bucată de pâine, pe care o binecuvântă şi o împărţi ucenicilor “Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu…” În spatele camerelor Botezătorul mânca liniştit dintr-o pungă cu chipsuri. “Adevăr vă spun că unul dintre voi Mă va vinde”. Din locul său, Iuda duse mâna dreaptă la inimă şi întinse braţul stâng spre Iisus “Nu cumva sunt eu învăţătorule?”

După fiecare filmare Hrist se ducea la Riva Bar. Acolo o cunoscuse cu cȃteva săptămȃni în urmă pe Magdalena. Pe vremea aceea toţi o ştiau de Bettina, ospătăriţa. Ȋntr-o seară ca oricare alta, după o filmare, Hrist şi gaşca lui de apostoli dădură buzna în bar cu chef de băutură. Era ziua lui Ioan Botezătorul şi imediat după ce Hrist ţinu toastul de La Mulţi Ani, berea şi vinul începură să curgă în valuri. Spre dimineaţă Ioan adormise pe masă, Andrei şi Petru erau la poliţie după ce se încăieraseră cu trei clienţi la fel de beţi iar ceilalţi se sprijineau de pereţi sau vomitau pe ei, pe ruta masă-baie-masă. Prin aburii de alcool, Hrist privi dezamăgit imaginea din faţa lui. Dădu a lehamite din mȃnă şi, ridicȃndu-se cu greu, se împletici spre bar. Acolo se cocoţă pe marginea tejghelei, ridică mȃna dreaptă spre cer şi începu să recite cu o voce puternică privindu-i fix pe cei doi barmani care spălau deja paharele: “Ferice de cei săraci în Duh, căci a lor este Ȋmpărăţia Cerurilor!” Namila de Hus, unul dintre barmani, care mai lucra part time şi ca bodyguard la un alt club, se îndreptă ameninţător spre Hrist: “Pe cine faci mă tu sărac?” Ȋn faţa sa apăru Bettina, ospătăriţa nouă: “Lasă-l Hus! Te rog! Nu vezi ce frumos vorbeşte. Şi mai şi seamănă. Zici că e chiar El.” “Da? Atunci ia-l acasă şi scapă-ne de el!” Exact asta şi făcu Bettina.

În taxi, Hrist se gândi dacă nu ar fi mai bine să coboare, să găsească vreo scuză ceva. Nu de alta, dar nu era prea încântat de ideea merge în cartierul Kreuzberg după miezul nopţii, unde un bărbat aproape blond, cu părul lung ar atrage atenţia tuturor turcilor din zonă. Maşina se opri în dreptul unui bloc întunecat iar Hrist, ca un gentleman adevărat, o ajută pe Bettina să coboare. Femeia luase cu chirie mansarda, o cameră enormă în care se aflau doar un pat dublu cu cearşafuri galbene, un dulap vechi şi masiv, iar în colţul cel mai îndepărtat, ascunse în întuneric, o chiuvetă, o cadă şi un closet. Bettina, clătinându-se un pic îl sărută pe Hrist pe colţul gurii “Aşteaptă-mă un pic, vin imediat!” şi dispăru în colţul întunecat al mansardei. Bărbatul auzi un jet crescȃnd în intensitate, apoi uruitul closetului. Pentru un moment se gândi să plece dar începu totuşi să-şi descheie blugii. După ce rămase doar în tricoul său alb, Hrist se aşeză răbdător pe marginea patului. Din colţul său întunecat, sprijinindu-şi fruntea pe colacul closetului, Bettina privi spre patul în care o aştepta Hrist. Îl văzu în lumina lunii, tăcut şi gânditor, privind pe fereastra mare de la capul patului. Fără să-şi dea seama, femeia începu să plângă. Se ridică cu greu şi se îndreptă spre el. Se aşeză la picioarele lui şi începu să-i sărute genunchii. Hrist o privi o clipă iar Magdalena izbucni din nou în plâns “Ridică-te femeie!”. Bettina îl ascultă şi timidă se lipi de trupul său. A doua zi vorbi cu regizotul Krustt, care, la insistenţele lui Hrist, o angajă, iar Bettina deveni Magdalena.