putere prea mare

1K 46 1
                                    

- da .

- spune .

- ai visat totul . Spune acesta îndreptând mana sper mine și doborându mă în pat iar un somn adânc mă cuprinde .

Pov Jack

Am adormit o . Era așa neajutorata însă nu am voie sa îi spun nimic . Nu doar pentru ca nu vreau , ci și pentru ca o sa am de suferit .

Am lăsat-o sa doarmă pana seara când toți au adormit era ora 11 jumătate.

Am mers la ea în camera și am privit o în întuneric. Incercam să mă controlez însă nu prea îmi reușea.

M am așezat pe pat lângă ea privind o cum doarme .

Degetele mele se plimbau alene pe mana sa ca de gheata .

Era rece iar sentimentul de a vedea cum este și pe dinăuntru mă omoară.

I am dat parul într o parte plimbându mi degetul pe gatul ei . Era așa fragila . Nu puteam sa îi fac asta însă curiozitatea pusese stăpânire pe mine .

M am apropiat încet de gatul ei însă m-am depărtat repede .

- nu . Nu pot sa o fac . O iubesc . Mi am spus punându ma pe marginea patului cu fata în palme.

Mi am îndreptat mana spre fata ei și am trezit o .

Nu știam cum sa îi spun . Ca eu sunt jumătate vampir și jumătate vrăjitor? Sigur va fi ceva ciudat și inexplicabil pentru ea acum la fel și pentru mine ... Ce o sa creadă când îi voi spune ca este vrajitoare ? Și când o voi mai vedea ?

- hey Ely . Ce faci? Cum te mai simți?

- sunt ok . Dar ... Ce s-a întâmplat?

Acum e acum . Spune Jack . Ce s-a întâmplat?

- Pai... Nu am o explicație logica.

- încearcă sa o faci logica .

- promiți ca nu o sa te sperii ?

- promit .

Pov Valery *

- promit . Îi spun puțin amețită. Durerea pe care o aveam nu era așa minora.

- of ... Cum sa încep?

Mirosul intepator și puternic de vanilie se simte dinou iar camera începe sa se învârta cu mine . M am ținut de cearșaful de pe pat strângându l în mana eu stand în fund .

- Jack. Am spus iar de odată o femeie îmbrăcată într o rochie de un negru intens cu o gluga larga pe cap își face apariția iar Jack se depărtează imediat vrând sa iasă pe ușa însă femeia își rotește mana iar ușa se închide și îl ridica pe Jack în sus izbindu l de perete .

- Ești vrajitoare ! Spune acesta înainte sa cada în jos într o gaura neagra dispărând.

Durerea ce îmi pusese stăpânire pe cap se mai potolise însă mirosul insista. Simțeam ca o sa lesin ... În cap îmi răsunau cuvintele lui Jack " Ești vrajitoare"

Ce vrea sa însemne asta?

Amintirea cu femeia accea pe camp iar fata a cărei fața o vedeam puțin mai bine acum făceau vrăji dinou . Imaginile îmi sunt imprimate în cap . Imaginea cu fața fetei și a femeii se oprește brusc iar eu o văd pe mama și pe mine .

Știu asta!

Femeia vrea sa mă ia în sus și pe mine însă îmi pun pătură în cap . Îmi era frica . Încă procesam tot ce spusese Jack ... Eu chiar sunt vrăjitoare? Asta nu ... Dar nu mai spun nimic pentru ca pătură îmi este luată de pe mine cu o putere de nedescris .

Ce puteam sa fac ? Îmi era frica și nu știam sa folosesc puterile . Am îndreptat mana spre ea însă doar i am sifonat rochia . Surâsul ei îmi răsună în urechii apoi sunt ridicata deasupra găurii negre pe unde dispăruse și Jack .

" ... sa nu ezitați sa mă strigați "

- Mama ! Tip cu ultima putere și cad la pământ însă nu eram într o gaura neagra . Eram încă în camera mea . Mama apăruse cu o rochie de aceeași culoare ca a femeii de un negru ca taciunele nu avea gluga pe cap . M a privit o secunda. Era neutra

Au început sa se lupte pana când femeia cu gluga pe cap mă ridica cu o mana în aer iar pe mama o împinge afară pe balcon . Eram sigura ca o durea . Pe mine m a aruncat pe jos iar pe mama o ținea în aer undeva la înălțimea unui zgârie nor.

Ochii mei se făcuseră albi . Eram nervoasa ... Și simțeam ca eram neputincioasa . Voiam sa o ajut pe mama cum o făcuse și ea .

M am ridicat de la sol și am țipat. Un fulger alb ca neaua s-a izbit cu putere de femeia cu gluga iar aceasta a căzut pe jos dispărând imediat. Am prins o pe mama cu un fel de plapuma alba și am adus o în camera, realizez ca sunt în aer dar nu pot cobori

- scumpo . Totul e în ordine calmeaza te .

- Jack . Spun și îmi îndrept capul în jos . Eram încă în aer iar o lumina slaba mă înconjura. Puteam privii sub pământ nu la mare adancime. Jack era undeva acolo stand ghemuit pentru ca nu avea loc. L am ridicat și imediat a fost aici în camera .

- Scumpo . Gata . A trecut totul . Oprește te .

- Cornelius .

- El este bine . Trebuie sa te calmezi .

- Nu ! Spun tare . Puteam face orice doream cu oricine.

- Tu trebuie sa fii Jack nu ?

- da .

- calmeaz o .

- Cum ?

- o iubești nu ? Încearcă sa oprești răul cu iubire .

- lăsați mă. Spun privindu i

- Ely ! Ely sunt eu Jack .

- ce vrei ? Spun fără a tipa

- vrei sa o ajuti pe mama ta? Trebuie sa te oprești.

- voi nu vreți decât sa mă opriți . Eu nu vreau asta ! Mă rastesc dinou. Simteam cum puterea punea stapanire pe mine si voiam mult mai multa. Simteam ca vreau sa distrug totul in cale

- nu . Jack ... Nu așa... încearcă sa faci orice alt ceva sa o atingi sau sa o iei în brațe. Știu ca este dureros ... lumina ce o înconjoară este de partea ei .

Pov Jack

Mă ridic puțin în aer încât sa fiu la o înălțime cu ea .

Nu știam ce sa îi spun ... Nu știam ce sa fac ... Dacă o îmbrățișam , puteam sa mă topesc din cauza luminii și nu ar fi mers . Dacă o atingeam , aveam sa mă aleg fără o mana . Mă gândeam la un singur lucru ... Poate ar fi mers însă eu nu cred ca as mai trăii.

O iubeam ... puteam face asta pentru ea

Mă apropii încet de ea privind o în ochii albii ca zăpada.

- ce faci? Spune ea agitata

- te iubesc . Îi spun și mă apropii de ea sărutându i buzele . Mi am pus mana pe obrazul ei iar ea nu făcea nimic ... simțeam cum ard de viu ... lumina care o apară pe Ely era prea puternica. Am simțit cum mă prăbușesc la pământ odată cu ea. Lumina din jurul ei dispare iar amândoi cădem într un somn adânc.

Pov Amara ( mama lui Valery )

Amândoi cad pe podea încet într un somn adânc. Știam ca o sa se liniștească. Puterea prea mare pusese stăpânire pe ea. Trebuie sa invete sa isi controleze emotiile sau intunericul o sa puna stapanire pe ea chiar dacă nu realiza asta.

Am ridicat o pe Valery cu puterile așezând o în pat iar pe Jack în camera lui .

Trebuia sa dispar după ce își va aminti mâine și ea și Jack o sa mă caute ... Cornelius este deja în lumea vrăjitorilor l am luat astăzi la palat . Mai urma Valery și suntem dinou în formula... Nu mai rămâne decât ca împărăția sa fie a noastră iar vrăjitorii sa ni se supună și totul ar fi minunat mai ales dacă puterile lui Valery nu vor mai eșua prea tare ...

Sclava Împăratului. Regina Fără Sa Știe Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum