Tu! Tu oare nu te vezi? Oare vrei sa pari un om perfect..oglinda ta te da de gol , își arată efectul din interiorul ei, n-am cunoaștere despre noi , lumea și ceilalți, ca nu asta este important, dar cauta in casa ta sa vezi daca îți lipește ceva..un ofta mai din copilărie și un glas de ciocârlie ,da asta suntem noi femeile, acele femeii puternice și grijuli, ai vrea sa te poți bucura de tine, atunci multumeste dragul meu cu tine, nu mai vedea acel perfect în orice pasărea tractoare, ea trece dar nu se întoarce...ca de atfel si timpul asta , si nu-ti auzi țipătul, si nu auzi vocile care te înconjoară de ce oare inimă draga, ajungi adăpost în locurile nepotrivite, ca omul de atfel, el strigă în speranța de a fii ascultat, auziti de alți, dar nu te aștepta la asta, aici esti tu si cu tine...nu te gândi ca e mama aici , sau tatal sa te îmbrățișeze sa te sune sa vada daca esti bine, fii precum un munte cu multe urcușuri dar puține coborasuri, nu fii foc dar după stingere cu apă, te arde pe interior mai tare decât altul...nu îmi arată greșelile cu degetul ca nu cunosti un pic din mine, nu ma corecta dacă nu știu bine, lasa ma sa aflu, nu te lasa doborât de o cearta, fii drapel cu fruntea sus , și care stiu ceva de tine, e ca tu om naiv le-ai zis, i-ai lăsat sa te lovească cu propriile arme...