Legenda varcolacului de gheata [ Postez rar]

Capitolul 2 Noua casa!

Rosa p.o.v

Dupa aproximativ trei ore de zbor inca ma aflam prizoniera intr-o masinarie zburatoare care purta numele de avion. In aceaste trei ore cat am zburat , am incercat sa-mi ocup timpul cu ceva bun, dar nu am gasit decat sa dorm,sa ascult muzica,sa ma joc Temple Run, pana la urma m-am plictisit si l-am  inchis. Acum eu imi arunc ochii peste geam unde vad cea mai frumoasa priveliste.

Campia din fata mea pare ca nu are capat. Verdele crud al lanului de grau a inghitit totul in jur. A ajuns pana la linia orizontului. Din loc in loc,dare lungi, de la urmele tractoarelor, brazdeaza ogorul si dau impresia existentei unor poteci catre cer. Aproape iti vine sa crezi ca daca mergi pe aceaste urme, vei ajunge la avion.

Privelistea e minunata , de vis. In momentul acesta imi vine , apoi sa-mi las lupoaica la suprafata si sa incepem sa alergam pe aceasta pajiste. Mandra mea se pare ca e e aaceeas parere deoarece se tot zbate inauntru meu, ea vroia sa iasa afara si sa inceapa sa alearga prin acel peisaj de basm.

Acum stiu sigur ce voi face cand voi pune pentru prima data piciorul in Canada. Ne vom caza si vom incepe sa studiez terenu. Aveam nevoie sa alerg.

Simt cum incep sa fiu scuturata de cineva. Marai nervoasa si il privesc maraind nervoasa la respectiva persoana, cand vad ca e mama imi inghit cuvintele si par un ingeras.

- Ce e mama?

- Scuze scumpo, dar ne apropriem de sosire. Puneti centura, deoarece acolo cam ploua si nori sunt cam nazdravani . spun mama bland

- Desigur mama. Spun bland si ma asez pe scaun cuminte si incep sa ma aranjez calm dupa stau cuminte in scaunu meu.

Ma uit la restul gasti, toti faceau la fel. Le zambesc bland si ma uit din nou la geam. Vad cum deja intram in furtuna, nu era una puternica, ci semana mai mult cu una de vara. Era linistitoare , cu niste fulgere si tunete pe ici pe colo. Era frumos sa-o privesti de aici . este prima oara cand o privesc de aici de sus. Nu peste mult timp nori negri incep sa planga peste noi si peste tot pamantu. Picaturi grele incet sa cada pe geamul avionului si sa se scurga incet jos. Urmaream cu mare admirati la picaturile de ploaie care se prelingeau , era asa de palcut , de linistitor. Ma bucuram ca Dumnezeu, azi tinea cu noi si nu aveam parte de o furtuna foarte puternica , asa cum fusese in urma cu cateva zile , cand eram inca in Spania. Atunci chiar ploase bine de tot,am pierdut cativa oameni buni , in aceea viitura. Apa ajunsese pana la casa principala , dar noroc ca ne-am miscat repede si datorita demonilor de foc, care sunt prietena buna, foarte buna cu regina demonilor. Cu mine si Mariana e o poveste lunga si complicata, poate va voi zice candva povestea aceea. Ma rog sa revenim in prezent, atunci la viitura, cum am mai spus , am pierdut multi oameni , jumatate din haita. Poate acolo ne mai inmultim , poate gasim noi membri si poate femele si masculi din haita mea sa-s gaseasca sufletele pereche.

M-am trezit deabinele doar cand avionul incepe sa se cutremure semn ca ieseam din micuta furtuna. Boxele din avion incep sa bipuie semn ca cineva din avion avea sa faca un anunt ori ceva era neinregula cu boxele acelea. Se pare ca era aleasa prima varianta, in boxe incepe sa se auda vocea stewardesei care ne anunta sa ne punem centurile deoarece vom ateriza in maximum zece minute.

Eram putin ingrijorata despre noua noastra casa, imi era putin team ca nu vom fi primiti cu bine pe acel teritoriu,poate acolo eram deja formate prieteni si noi le stam in cale. Nu eram adepta batai sau altor chesti , dar cand cineva se lua de persoanele la care tin era vai si amar de el. Nu prea stiam de unde vine aceasta rautate si intuneric din mine, marimea lupului meu era foarte mare si mai ales era alb. Era ciudat ca lupoaica mea sa aiba blana alba. Era ceva nemai intalnit pana acuma, nu sau mai intalnit de o mie de ani lupi albi. Era straniu dar era placut, lupoaica mea se mandria cu asta plus si cu inaltimea si cu urletulu nostru.

Trec cele zece minute usor , iar noi ne ridicam de pe scaun si iesim din avion , nu inainte sa ne luom ce mai aveam. Eu imi trag geaca de piele pe mine si cobor jos din avion prima. Trag aeru nou , curant in piept in timp ce ma deplasez spre scarile rulate.

- Ok... De ce am fost deacord sa ne taram picioarele pana aici? Il aud pe Seth ca incepe sa-s deschida si el gura dupa un car de ani .

- A dat domnu sa-ti aud si eu glascioru , boule! Spune Marcus maraind nervos.

- Nu mai vorbiti va rog! Imi bubuie capu. Daca va mai aud odata ca ziceti ceva va zbor in cel mai apropriat pom! Nu glumesc!! Mari nervoasa , era adevarat chiar ma durea foarte tare capu. Nu prea stiam de ce , dar am o presimtire ciudata, exstrem de ciudata.

Era asa de rece aici, vandul era unu de toamna si dupa cum arata pe jos , pe asfalt aici a plouat de ceva timp, ma intreb daca nu cumva era din cauza furtuni prin care am trecut mai devreme. Inspir si expir apoi trag de mine sa pornesc spre scara rulanta pentru a trece de centru de examinare. Ma uit la masculi care erau in fata mea si imi dau ochii peste cap cand observ ca lideru haitei noastre filtra cu femeia de la receptie.

- Miscate amorezule! Spun razand spre Seth. Is intoarce capul spre mine si maraie nervos apoi ii face cu ochiul si mai ca tipa lesina. Incep sa rad si iesim din aeroport.

Uneori imi pare bine ca el e alpha haitei noastre si imi place ca eu sunt beta haitei mele , sper ca nu se va supara ca o sa.l frec la icree non stop. Eu niciodata nu ma voi opri sa.l necajesc si sa fac glume pe seama lui si a lu Marcus , pana la urma sunt Rosalinda , Rosa. Mereu imi place sa fac pozne , chiar daca am varsta care o am nu m.am oprit nicodata sa fac nazbati si sa fiu pedepsita.

La iesirea din aeroport ne asteapta cam vroi cinci gipuri in care vom urca si care ne ca duce la noua noastra casa. Urcam in primu gip alaturi de nebuni mei in spate erau familiile noastre si in spatele lor restu haitei. Pornim de pe loc si incepem sa luom drumu care se indreapta spre padure. Din cate se observa se pare ca e aceeas padure care am trecut in urma cu ceva timp. Imi indrept spatele si ma uit la padure , la geamu jos si ma uit la minunatu peisaj care trece ca si vantu prin fata ochiilor mei. Era asa de verde de placut. Printre crengile copacilor se poate observa cu usurinta dupa ceva timp cateva casute , semn ca vom ajunge cat de curand la noua noastra casa.

Peste o jumate de ora soferu incetineste si face stanga si trecem prin padure. Inchid geamu si revin la locul meu. Cu cat ne apropriam mai mult cu atat parca corpu meu incepe sa tremure involuntar. Si problema era ca nu stiam de ce....

******************★
Buuun! Uitati si capitolu 2 , imi pare rau ca nu am mai scris dar am avut cateva probleme , cam mari in familie si care a trebuit sa-le rezolv.  Acum... Am cateva intrebari penyru voi care as dori sa-mi raspundeti sinceri. Vreau doar adevaru.
1:  De ce credeti ca Rosa a inceput sa tremure?
2: ce credeti despre acest capitol?
3: cum vi-se pare poveste? Va atrage cu ceva?? Mai merita sa mai scriu??

Aastea sunt intrebarile, sper ca va citit cineva acest capitol.