Amnesia

Prolog

     Aplauze. Mii de aplauze.

     Privesc fericită mulțimea de oameni din dreapta mea, deși ochii îmi stau cu greu deschiși, din cauza reflectoarelor care au o lumină puternică. Sunetul ultimei clape atinse se pierde în zgomotul asurzitor al aplauzelor și chiotelor de bucurie. Le zâmbesc larg și mă ridic de pe scaunul de la pian, făcând câțiva pași înceți, urmați de o plecăciune adâncă în fața tuturor.

     Cobor de pe scenă cu grijă, ca rochia să nu mi se agațe de nimic, moment în care sunt întâmpinată de zâmbetul călduros al lui Zayn, care mă ia sfios de mână, după care șoptește galant, în timp ce mă ajută să cobor ultimele trepte:

-Felicitări. Ai fost minunată, ca întotdeauna.

-Mă flatezi, dragul meu... Dar chiar și așa, cum nu aș putea fi, cu atâta susținere din toate părțile? întreb eu retoric, zâmbind către prietena mea cea mai bună, care se îndreaptă cu repeziciune spre mine.

-Crys, a fost minunat! spune Kate, frângându-și mâinile emoționată. Mă bucur că m-ai convins să ies din casă, altfel probabil mă uitam și acum la videoclipuri cu pisici cu tante Camille, râde ea limpede.

     O privesc lung, cu un zâmbet sincer. Pot să spun fără îndoială că este cea mai frumoasă fată pe care o cunosc. Ochi albaștri ca și safirul cel mai pur, obraji trandafirii, gene lungi și negre. Îmbrăcată cu o rochie neagră de seară și cu tocuri de aceeași culoare, eclipsează fiecare persoană pe lângă care trece, inclusiv pe mine; arăt ca o gâscă pe lângă trăsăturile ei fine de lebădă. În schimb, deși e frumoasă, nu se laudă cu frumusețea ei. E o fire sociabilă, pe care e imposibil să nu o iubești. Apropiindu-se de vremea măritișului, trebuie să își găsească pe cineva pe măsură, iar eu mă voi asigura de acest lucru cât de repede, orice ar fi.

-Cum vom sărbători cel mai reușit concert al tău? întreabă Zayn, vocea lui groasă spulberând-mi gândurile.

-Scuzați-mă, prieteni, însă nu pot sărbători nimic chiar acum, spun eu, ieșind din visare și strângându-mi lucrurile grăbită. Mai am niște treburi de făcut, treburi ce nu pot fi amânate nici măcar o secundă.

-Ai ditamai castelul cu slujitori și...

-Nu sunt slujitori, îl întrerup eu. Sunt angajați.

-O nuanță. Tot trebuie să sărbătorim.

-Voi face o petrecere mai încolo, voi chema doar prietenii apropiați și vom putea discuta atunci. E bine așa?, întreb grăbită, așteptând politicos răspunsul lor pentru a putea pleca, în timp ce îmbrac haina groasă din blană artificială albă.

-Treaba ta, Crys dragă, zice Kate, bătându-mă ușor pe umăr și știind deja că rezolvarea invocată este doar o găselniță inventată pe moment pentru a putea pleca. Totuși, știind ce fire am și faptul că nu mă pot opri în niciun fel, a decis să lase totul după mine, pornindu-se înspre niște cunoscuți care au salutat-o călduros.

-Crystal!, spune Zayn, după ce se asigură că blonda e destul de departe cât să nu îl audă. Pentru a se asigura că îl aud prin această forfotă imensă, mă prinde ușor de mână, după care îmi spune ceva. Nu aud ce îmi spune, însă pot să îi citesc pe buzele-i zâmbitoare trei cuvinte: "Să nu uiți.".

     Plec, lăsându-i să vorbească cu ceilalți prieteni ai lor, pe care eu i-am cunoscut doar tangențial. Personal, m-am limitat la puțini amici, care, oricum, din fericire, nu mă cunosc aproape deloc. În schimb, ei doi sunt prietenoși și deschiși cu toată lumea care îi abordează, lucru pe care eu nu l-aș putea face niciodată. Socializatul nu e pentru mine, doar simplul gând că m-aș putea afla în mijlocul unei conversații cu un străin îmi dă un sentiment oribil de anxietate.