Nu stiu ce simt.
Aromele padurii ,de pe pervazul gol, impestritate in cana copilului de ieri ,ce azi priveste inconstient gradina notorie sorbind cu amaraciune din ceaiul fructat.
Nu stiu cine mai sunt. Si in aceste circumstante tot Amanda sunt,dar numele nu-mi poarta amprenta,desi e al meu...
Sa ma redescopar ar fi in zadar .
M-am tradat.
Nu sunt demna sa indeplinesc conditiile propriei vieti.
Si mai stiu si ce am de facut.Cu toate astea am ales sa-mi plang nedumerirea.
Nu are rost.Si sunt constienta.Nu disparitia bunicii ma afecteaza,nu din toate punctele de vedere.Problema este problema.Interesant as putea spune. Insasi existenta este o problema si cu toate astea traim bine mersi.
Si de unde stiu daca zic bine?Cand voi sti daca intr-adevar am gresit?
CITEȘTI
Ilaritatea cerului
Teen FictionNu cu totii evocam principiul ,natural , al scopului exitentei. Amanda ne scoate din notoritate. Dar ce o impiedica din a fi ea?
