Lanțurile vieții

Prețul libertății

          -Dă-mi drumul! Mă strânge! Am zis să-mi dai drumul! Care parte din "Zeke a pornit totul" n-o puteți înțelege? Halal polițiști.

          -Ar fi mai bine pentru tine să taci. Deținere și folosire ilegală de arme, omor, mi-aș face mai multe griji pentru mine dacă aș fi în locul tău, nu pentru banda lui Zeke.

          Îmi revenisem din amețeală, dar mă aflam în cea mai nasoală situație posibilă. Era evident că poliția din New York știa de toate lucrurile care se întâmplau pe străzi, dar nu aveau dovezi cu care să ne închidă. De data asta aveau mai mult decât suficient, știind ca eu sunt liderul lor.

          Trecuseră abia cinci ore de când am fost arestat, dar deja fusesem interogat de trei persoane. Ceilalți se pare ca au reușit sa scape, eu fiind singurul care a fost prea amețit ca să fugă. Nu am spus nimic la interogații, dar asta nu schimba cu nimic faptul că a doua zi urma să fiu judecat. Cea mai rea parte din toate astea, era că, toți bani fiind la unul dintre adăposturi, nu puteam sa risc să-i dau pe ceilalți de gol, deci, prin urmare, nu-mi permiteam un avocat.

          Până la urmă mi-a fost acordat unul de către instanță, dar nu era unul prea bun. Prin urmare, am fost găsit vinovat, si condamnat la doi ani de închisoare pentru deținere și folosire ilegală de armament, neputând fi confirmat dacă am ucis pe cineva sau nu.

          Mă așteptam să fiu dus undeva departe, ceea ce ar fi fost mai bine pentru mine, dar, în schimb, am fost la închis la MCC, o închisoare undeva în sudul Manhattan-ului.

          Prima mea interacțiune cu închisoarea nu a fost foarte plăcută. Clișeu, așa-i? Datorită fizicului meu, al părului blond, lung, cel mai probabil am ajuns pe wishlist-ul fiecărui psihopat homosexual din interiorul penitenciarului. Nu puteam să ignor toate acele strigate. Auzeam întruna doar "Câți ani ai papușel?" sau "Îți plac băieții mai duri?" si alte lucruri de genul în timp ce eram condus spre celula mea.

          Măcar la colegul de celulă am avut un mic noroc, acesta nu părea să prezinte vreun interes pentru mine. Ba din contră, își iubea mult soția și cei doi copii. Numele lui era Michael, și susținea ca a fost închis pe nedrept.

          N-am reușit să mă feresc de probleme încă de la bun început. Era cred că de abia a treia zi, și stăteam cu Michael la masă. Era ora prânzului si toată lumea se afla la cantină. Michael era singura persoană cu care vorbisem până în acel moment de când eram înăuntru.

          În timp ce mâncam și mă gândeam cum o să treacă doi ani, un tip de aproximativ 1,85m, alb, tatuat și cu o cicatrice la ochi s-a pus lângă Michael și mi-a spus

          -Hei, papușel. Cum se face că o frumusețe ca tine nu și-a găsit încă stăpân?

          Am încercat sa-l ignor in speranța că într-un final o să mă lase-n pace și o să plece, dar n-a fost tocmai așa.

          -Ești destul de timid observ. Nu-i problemă, asta se poate rezolva, continuă el.

          -Anthony, lasă-l în pace. E nou din câte știi și tu, nu e obișnuit pe aici, zise Michael încercând să-l convingă să mă lase-n pace.

          Chiar dacă încercam să-l ignor, simțeam ca fierbe sângele în mine. Începeam să-mi amintesc de momentele din copilărie cu antrenorul de baschet, asta mă făcea să tremur atât de frică, cât și de furie. Aveam impresia că în orice moment o să fiu lovit, aruncat într-un pat si violat.

          -Cum să las o asemenea frumusețe să-mi scape? Ești nebun, Michael? Oricum, de ce ești tu prieten așa bun cu el? zise el în timp ce se ridica de la masa.

          Am sperat să se ridice, ca să plece, dar n-a fost așa. S-a apropiat lângă mine si mi-a pus mâna pe umăr. Acela a fost momentul când nu am mai putut rezista. Am apucat tava și l-am lovit cu ea în față. Asta l-a amețit îndeajuns încât sa cadă pe jos. Am sărit de pe scaun pe el și am început să-l lovesc cat de tare puteam. Simțeam că nu mă mai pot controla. Dar mă simțeam atât de bine. Simțeam că asta era ceea ce merita acel nenorocit.

          În scurt timp am observat că toată lumea se strânsese în jurul nostru. Auzeam tot felul de lucruri, unii îl susțineau pe Anthony, care era destul de evident că nu se mai putea ridica de pe jos, alți râdeau pe seama lui, alți pur și simplu erau neutrii, priveau "spectacolul".

          Am profitat de ocazie, și în toată gălăgia aia am reușit să-mi bag o furculița sub mânecă. Știam că acesta era doar primul psihopat care avea să mă abordeze. Cel mai probabil nu m-aș fi oprit din a îl lovi dacă nu interveneau paznicii. Era abia a doua zi și eu deja eram principalul personaj în acea mare harababură.

          Am fost închis la carceră timp de trei zile, ca să mă "gândesc foarte bine la ce am făcut". Nu reușeam să scot din mine senzația pe care am simțit-o când îl loveam pe Anthony fără oprire, o senzație pe care n-am simțit-o până atunci.

          După trei zile, două gărzi au venit și mi-au deschis ușa. Sincer să fiu, nici nu am observat cât de repede a trecut timpul. Când au deschis ușa, credeam că au venit iar ca să-mi aducă mâncarea. Am rămas un pic uimit când au zis că e timpul sa plec. Am fost escortat la celulă, unde l-am văzut pe Michael stând la masă, uitându-se la o poză.

          -Ce ai acolo, deținut? zise una dintre gărzile care era cu mine.

          -Nimic important! zise Michael panicat.

          Gărzile se pare că i-au dat crezare și nu au încercat să vadă ce ascundea acolo.

          -Era să dau de belele, zise el răsuflănd ușurat.

          -Zilele la carceră nu sunt chiar așa rele, ma așteptam să treacă mai greu, i-am răspuns eu fără nicio legătură cu ce mi-a spus el, după care am continuat. Si totuși, ce ascunzi acolo?

          -Doar o poză cu soția și copii mei. Aparent, lucrurile de genul sunt interzise, și riști pedepse până la carceră pentru ele.

          -Câți ani au? l-am întrebat eu, uitându-mă la poză. Avea un băiat și o fetiță, amandoi destul de mici, dar foarte drăguți.

          -Luke are 9 ani, iar Ariana 7. Îi iubesc atât de mult, și nici nu-ți imaginezi cât de mult urăsc faptul că sunt departe de ei. Revenind la problemele noastre, ce i-ai făcut lui Anthony. Ai câștigat respectul unora, dar ai atras interesul sau ura altora. Eu zic să nu umbli singur pe aici, și să încerci să-ți faci măcar cateva cunoștințe.

          Am dat din cap în semn de aprobare, dar nu știam exact ce să fac în continuare. Am stat și m-am gândit la tot felul de lucruri destul de mult, după care într-un final am zis

          -Eu cred că mă culc. Noapte bună, Michael.

          -Noapte bună, Ash.