Dragoste nebună

1

      Când văd cerul atât de amenințător, mă gândesc doar la faptul: cum voi mai ieși acum cu prietena mea! Am avut atâtea planuri... Ciudat că vremea s-a înrăutățit atât de mult în scurt timp, dar încă sper că vom putea merge la cumpărături. Chiar am nevoie de o pereche nouă de încălțăminte. Mai ales abia așteptam să văd tipul nou care tocmai s-a mutat în școală.
     - Ecaterina, strigă mama de la parter. A venit Nadia, mai spune ea. Îmi las rapid peria de păr pe măsuța de toaletă și ies în fugă. Ce dor mi-a fost de ea...
     - Nadia, strig eu când o iau în brațe și continui, cum a fost vacanța?
    - Super, îți povestesc pe drum, mai spune ea, trăgându-mă spre ușă.  La revedere doamnă Rossi, strigă ea spre mama mea care acum era în bucătărie.
     - Să nu stai mult...începuse ea să spună după noi, dar deja aproape că alergam după blonda mea prietenă.
     Mă bucur să fim apropiate din clasa I, când de atunci am fost colege. Iar acum la 18 ani, suntem încă cele mai bune prietene.
    - Nad, ai văzut zilele astea pe tipul cel nou? Încerc eu să o descos.
    - Da, raspunde ea. De asta am încercat să vin așa repede la tine. Am auzit de la frate-miu că merge cu el la mall.
    - Cum îl cheamă, nici nu știu?
    - Victor și are un nume de familie care, dacă îți vine să crezi, începe cu Love.
    - Serios!
    - Serios. Hai repede, cred că sunt deja acolo
     Alerg după ea în tenișii mei roșii și sper doar că nimeni nu va crede că sunt nebună după el. În gândurile mele, mă împiedic și mă prind de prima haină care o simt în mâna mea.
     - Ești bine? Întreabă o voce superbă de băiat.
    - Oh, îmi pare rău, încerc eu să îmi cer iertare pentru faptul că aproape l-am tras jos, dar când mă uit în ochii lui albaștri, îmi pierd șirul gândurilor logice. Wow, cred că e cel mai frumos specimen masculin în viață, pe care l-am văzut.
     - Hei, spune de langă mine Nadia și abia acum îmi revin și îmi amintesc de locul unde mă aflu. Mă depărtez de el cu părere de rău și mă uit la blonda scundă care zâmbea larg.
     - Era să cad, explic eu cu jumătate de gură, dar ea deja mă întrerupe.
     - Bună, eu sunt Nadia, rostește ea și întinde mâna spre el cu tupeu.
    - Victor, răspunde el acceptând strângerea de mână, apoi o îndreaptă spre mine cu un zâmbet mai larg.
    Sigur crede acum că sunt o împiedicată și râde de mine. Sigur va afla toată lumea în scurt timp cât de disperată am fost să îi atrag atenția.  Nimeni nu va crede că nici nu îl văzusem.
    - Ecaterina, spun eu încet când îmi atinge mâna în a sa, iar în corpul meu se formează o scânteie. Wow...
     - Frumos nume, mai rar întâlnit.
     - Dar numele tău de familie? Întreabă curioasă Nadia și îmi vine mintal să îi dau un șut. 
    - Loveschivici
    - Înseamnă iubire, nu? Măi încearcă ea să afle.
    - Da, ceva de genul. Mă scuzați acum, dar trebuie să plec. Fratele meu mă așteaptă...
     - Ai un frate? Întrerupe imediat blonda cu ochii mari, iar eu iar vreau să o pălmuiesc. E incredibil de indiscretă.
    -Da, răspunde el, Dimitri.
    Pleacă într-un final și rămân cu Nadia, uitându-ne după băiat. Cred că deja îl plac. E incredibil de educat și pe deasupra superb. Părul lui negru, îi dă un aer de băiat rău, așa cum îl are extrem de răvășit. 
     - Deci, spune ea, te-a fermecat?
    - Ești câteodată insuportabilă, știi? O întreb la rândul meu, dar nici ea nu se lasă.
    - La cum îl priveai... cred că ești topită, surioară.
    - Mai taci din gură, mă răstesc eu și pornesc spre mall. Chiar am nevoie de alți pantofi pentru școală.  Cum suntem în ultimul an, vreau să îl termin cât mai bine în toate categoriile. Iar unul din ele, este de acum aspectul meu. Nadia mă ajunge din urmă, dar nu mă opresc decât în fața unui magazin în care vreau să intru.
     - Uite, ăia sunt frumoși, o aud pe ea în spatele meu. Merge spre ei și îmi arată niște teniși cu o floare care părea reală, dar știam bine că e cusută cu mult talent. Chiar sunt frumoși, îmi spun eu, dar vreau pantofi. Am destui teniși.
     - Merci, Nadia, dar deja am prea mulți. 
     Văd pe alt raft o pereche de pantofi cu toc jos cu o baretă metalică. Par incredibil de simpli, dar sofisticați. Potriviți la o rochie, dar și la pantaloni, mai ales, trebuie să fie și comozi. Nu vreau să mă doară picioarele dacă stau sau merg prea mult. Nu vreau să am varice de acum.
      - Ești sigură că îi vrei pe aceia? Mă întreabă Nadia luând unul și îl studia cu atenție. 
     - Da, îmi plac.
    Mă așez pe un scaun și scot talpa din tenisul roșu, apoi  încerc pantoful negru cu bareta aurie, care încercuia glezna. Este exact numărul meu, 37. Îmi vine perfect și nu îmi vine să cred cât de bine arată pe piciorul meu.
     - V-ați hotărât? Întreabă vânzătoarea care se apropie de noi.
    - Da, răspund eu încă cu ochii pe pantoful încălțat.  Îi cumpăr. Îi scot din picior și îi dau femeii plinuțe.
     - Oh, nu știu cât costă...spun eu repede când  îmi amintesc că de fapt nici nu m-am uitat la preț. Sper că am destui bani.
      - 230 lei, răspunde ea, când eu încep să număr ceea ce am, dar spre ghinionul meu ajung doar la 160 lei. Incredibil, îmi lipsesc 70 lei și sigur Nadia nu are atâta la ea. Expresia ei îmi întărește bănuiala. Mama ei nu îi dă prea mulți bani de buzunar.
      - Cred, încep eu să spun tristă. Cred că voi veni mai târziu după ei... am doar 160 lei la mine.
     - Bine... răspunde femeia.
    O iau pe Nadia și o trag afară după mine. Mă simt groaznic de umilită. Tâmpită sunt că nu am văzut prețul. Oh, ce ciudă mi-e.. dacă luam teniși, erau mai ieftini.
     - Lasă, spune ea... Îi iei altă dată. Hai mai bine să văd unde e frate-miu. Sigur e cu Victor, așa se tot lăuda.
     - Nadia, numai la el nu îmi mai stă mintea... chiar aveam nevoie de pantofi, iar ăia chiar sunt super.
    - Măi, mie nu îmi păreau chiar atât de super, sincer. Adică sunt frumoși, dar prea simpli.
    - Las-o baltă, îi răspund eu. Chiar nu am chef acum de ceartă.
     Mă uit în urmă și văd un tânăr înalt și brunet ca și Victor. Seamănă foarte mult cu el, dacă e să îl observ mai bine. E mai învârstă, dar nu cu mult, probabil doar cu doi ani. Tocmai ieșea din magazinul în care am fost și vine spre noi. Ciudat. Nu ne cunoaște. 
     - Bună, spune el și ne zâmbește , iar ochii lui negri mă  prind în magia lor. Atât de diferiți de ai fratelui său, dar incredibil de frumoși. 
     - Ești cumva fratele lui Victor? Întreabă Nadia curioasă ca de obicei.
    - Da, răspunde el zâmbind și mai larg. Voi sunteți Ecaterina și Nadia? Nu? Presupune el corect.
    - da, spunem noi.
    - De unde veniți? Încearcă iar ea să descoasă pe băiat. Sper doar să nu îi părem prea nesimțite.
     - București, răspunde totuși el. Am ceva pentru cea care a vrut să cumpere pantofii... adaugă el și scoate o cutie dintr-o plasă, apoi o deschide. Erau chiar cei pe care îi doream și îi spusesem femeii să îi țină.  Iată că acest băiat mi-i oferea zâmbind. 
     - Nu..încep eu, dar Nadia deja pune mâna pe cutie și o ia din mâinile lui.
    - Ecaterina îți mulțumește, spune ea în numele meu. Tu trebuie să fii Dimitri... Love..Loveschivici... nu?
     - Chiar eu, răspunde el zâmbind spre noi și întinde mâna spre noi, iar prietena mea o cuprinde poate prea dornică.
    O văd super fericită că întâlnește un alt super tip frumos azi. Ei bine și mie îmi place băiatul. Este la fel de chipeș precum fratele său. Îmi strânge și mie mâna și o simt fină și mare. Parcă ar avea mâini de pianist, iar fiorul ce l-am simțit cu Victor, îl simt acum și cu el. Zâmbetul său crește și îmi strânge mâna mai tare.
     - Sunt încântat să vă cunosc, spune el intr-un târziu trezindu-mă din reveria mea ciudată. Fratele meu m-a atenționat că sunt fete frumoase pe aici, dar nu mi-am imaginat că sunt mult mai frumoase decât mi-a povestit.
     -Oh, face Nadia. Merci. Dimitri, ce spui, vii cu noi la un suc?
    -Nu cred că vrea să fie cu două școlărițe, îi spun eu, dar el deja intervine rapid.
    - Sigur. Mi-ar plăcea să o cunosc mai bine pe Ecaterina, fata timidă de aici, spune el uitându-se la mine.
    - Oh, face dezamăgită ea, deci ea este preferata ta...
    - Îmi pare rău, adaugă el. Dar chiar o simt diferită. Nu, e așa? Întreabă el.
     - Nu știu, răspund eu încurcată. Probabil...
    Mergem la o terasă și ne așezăm la masă, așteptând să vină un chelner.
    - Iți place la noi? Întreabă Nadia. Cum era acolo?
    - Nadia, intervin eu, nu crezi că ești prea curioasă? Poate că nu vrea să știi tu totul.
    - Nu e nici o problemă, mă liniștește el. Nu am nimic de ascuns. A fost ca în toate orașele mari, răspunde el. Aglomerat, poluare, zgomot și incredibil de... urban.
    - Mm, fac eu. Nici aici nu e mai bine...
    - Glumești! Spune el. Aveți pădure aproape aici, străzi mult mai goale de mașini și nimeni nu a înjurat în gura mare până acum.
    -Fratele tău unde e? Întreabă Nadia.
    - Probabil cu un prieten de-al lui. El știe să își facă rapid prieteni unde merge.
    - Și tu știi, răspunde blonda.
    -Apropo, spun și eu. Merci pentru acei pantofi, promit să îți înapoiez banii cât mai repede.
    - Nici o grijă... a fost plăcerea mea. Am fost chiar surprins plăcut că ți-au plăcut tocmai aceia. Sunt frumoși și sper să îi porți sănătoasă.
     - Sigur se va gândi mereu la tine...spune Nadia de langă mine și reușesc să îi trag un picior pe sub masă.
     - Sper, spune și Dimitri zâmbind.
     Îmi beau din sucul meu de portocale și mârâi în mintea mea. Ce are azi cu mine fata asta? Chiar vrea să mă umilească în ultimul hal.
     - Și mergeți la școală în ultimul an? Întreabă el sorbind din berea sa.
    - Da, răspund eu. Abia aștept să se termine liceul.
    - Vrei să dai mai departe?
    - Probabil la stomatologie, spun eu nesigură.
    Nu știu ce e cu mine astăzi, nu am fost niciodată atât de indecisă. Sunt absorbită tot mai profund de cei doi pe care i-am întâlnit și acum puțin îmi pasă de școală. 
    - Aici ești, se aude vocea tânărului Victor.
    - Frate, răspunde el fără să se uite spre brunetul care îi semăna extrem de bine.
    - Trebuie să mergem, mai spune el lui Dimitri. Am nevoie de câte ceva pentru mâine. 
     -Și tu acum vrei să mă iei de lângă fetele astea frumoase, oftează Dimitri, dar se ridică, după care se apleacă la urechea mea. Tu frumoaso să mă visezi, pentru că voi veni la tine.
     Pleacă lăsându-mă cu ochii mari după el. Nu înțeleg ce a vrut să spună prin asta, iar Nadia încerca să afle și ea.
    -Katy, ce a spus?
    - Chiar nu am înțeles mare lucru. A spus să îl visez.
   

     Cum ajung acasă, nici nu îmi aduc aminte. Pun pantofii în dulapul de papuci de la intrare și fug în camera mea. Oh, ce zi a fost asta... dar ce zi va fi mâine când voi revedea superbul băiat nou. Amândoi frații sunt superbi, dar care va fi al meu? Simt ceva pentru amândoi.